Povestire scrisă de Cezarina Anghilac, aleasă de Bogdan Răileanu la Creative Writing Sundays, pe 27 martie 2022, la tema „meserii/ ocupații/ hobby-uri”.
Sunetul ușii trântite o făcu pe Gina să tresară și să își întoarcă privirea de la micul televizor prins de perete. Un bărbat cărunt și cam prăfuit se zgâia la pungile cu covrigei de lângă intrare. Dinspre el venea un miros înecăcios, aspru, iar Gina se rugă în sinea ei ca noul sosit să nu aibă prea multe întrebări sau cerințe. Nu de alta, dar la televizor urma partea cea mai interesantă din serialul turcesc preferat: Hassan își confrunta soția infidelă.
Îl fixă pe intrus cu o privire înveninată, descurajându-i orice tentativă de comunicare. Numai de n-ar fura ceva, îi trecu prin minte, speriată că un asemenea incident l-ar grăbi pe patron să-și pună în aplicare planul de a monta camere de filmat și de a transforma televizorul în monitor de supraveghere.
Totuși, bărbatul abandonă covrigeii și se îndreptă spre tejghea. Privirea Ginei se agăță cu disperare de ochii negri, cu gene dese ai lui Hassan. Ce superbitate de bărbat, oftă gândindu-se cu regret că și în filme e ca în viață, bărbații buni nu doar că sunt luați, dar mai au și ghinion de femei nerecunoscătoare.
— Un Winchester roșu, ceru bărbatul cel cărunt, iar vocea lui răgușită se ridică peste cearta dintre Rana și soacră-sa, care îi ținea partea fiului înșelat.
Pentru că nu avusese prea mult succes cu deprinderea limbii turce, Gina continuă să se uite la televizor, curioasă să afle ce avea de zis mama lui Hassan în toată chestiunea.
— Scenă de doi bani, spuse bărbatul cel cărunt.
Ea se întoarse pe jumate, cât să îi arunce o privire încărcată de dispreț. Păi dacă te-nșela nevasta tu stăteai ca mutălău’, mă? Dădu să revină la serial, mai ales că vocea Ranei căpătase niște stridențe care promiteau scandalul îndelung așteptat, dar ceva îi atrăsese atenția. Palma clientului era lipită de tejghea, cu unghiile gălbui ale degetului mare și ale arătătorului adunate ca un clește de crab. Alte degete nu se mai vedeau lângă ele, doar trei cioturi rozalii, netede ca niște boabe de strugure.
Bărbatul își mișcă un pic mâna pentru a elibera de sub palmă o bancnotă de 50 împăturită.
— Pentru țigări.
Privirea Ginei rămase ațintită în spațiul îngust dintre bani și cele trei cioturi, acolo unde ar fi trebuit să fie degetele. Chiar așa, unde erau? Din televizor, țipetele soacrei îi reamintiră că pierdea lucruri deosebit de importante. Într-adevăr, Rana se înfipsese cu mâinile în părul bătrânei și o târnuia pe marmura din sufragerie. Hassan nu se vedea pe nicăieri, iar Gina se temu că idolul ei pățise ceva rău și nu avea să îl mai vadă vreodată.
— Și nevastă-mea se uită la telenovela asta, spuse bărbatul.
— Nu-i telenovelă. Gina își desprinse cu greu privirea de la televizorul pe care acum se desfășura, în detrimentul serialului, o reclamă la medicamente pentru prostată. Telenovelele sunt în spaniolă, ăștia vorbesc turcește.
— Tot un drac.
— Că dumneata oi fi expert în limbi străine.
— Doar în țigări. Îmi vindeți sau mă duc în altă parte?
Du-te, omule, unde vezi cu ochii, vru să îi spună Gina, dar se abținu. Dacă afla patronul că izgonea clienții, sigur îi punea camere, numai așa de-al dracului, să nu mai poată ea să își urmărească serialul. Oftă adânc și, după ce se asigură că pe televizor era o reclamă la salam, trânti pe tejghea un pachet de Winchester. Țigările nimeriră chiar lângă cele trei cioturi roz, făcându-le să zvâcnească.
— Da’ ce-ai pățit la mână? îndrăzni Gina.
— Nimic.
Bărbatul își ascunse mâna mutilată în buzunarul gecii. Pachetul de țigări îl luă cu cealaltă care, după toate aparențele, părea întreagă. Probabil de rușine, își zise Gina. Cine știe ce făcuse de ajunsese așa? Poate băgase mâna unde nu trebuia – sub un utilaj greu, în colții unui câine sau poate făcuse pe șmecherul cu o petardă, doar au fost atâtea cazuri.
— Îți mai dau ceva? îl întrebă pe un ton îndulcit. La televizor, reclamele la produse și medicamente fuseseră înlocuite cu reclame la filmele ce aveau să fie difuzate în cursul săptămânii, semn că serialul ei preferat avea să continue în scurt timp.
— Restul, spuse bărbatul.
Gina privi cu ciudă bancnota pe care o ținea în mână. Deschise casa, numără restul potrivit și i-l întinse. Spre dezamăgirea ei, bărbatul îl înhăță cu degetele mâinii sănătoase, apoi se grăbi să iasă din magazin.
Privirea Ginei rămase ațintită nu pe ușa care se trântea din nou cu zgomot, ci pe tejgheaua acoperită cu un praf fin, probabil scuturat de pe hainele lui. Din televizor, vocea senzuală a lui Hassan o anunța că este viu și superb, ca întotdeauna.
