Povestire scrisă de Livia Popescu, aleasă de Ștefania Mihalache la Creative Writing Sundays, pe 1 octombrie 2023, la tema: o povestire în care twist-ul este introdus prin propoziția: „Și, deodată, cineva bate la ușă”.
— Ești pe speaker, Mitică, de-aia se-aude prost. Uite, ce să fac, schimb sita de la geamul din bucătărie.
— Lasă, mă, sita și spune-mi dacă te-ai hotărât, că uite se duse și anul ăsta.
— De hotărât sunt hotărât, că doar am mai discutat asta, doar că nu știu dacă acum e momentul potrivit.
— Băi Gelule, ce dracu mai aștepți? De-o juma’ de an te tot bat la cap.
— Ei, nu e așa simplu…
— Ascultă la mine, le rezolvi din mers. Trebuie doar s-o ceri și să fie ceva memorabil, că femeilor le place să le cauți între coarne. Mai ești, mă, acolo, că nu te aud?
Gelu pusese cutter-ul într-un sertar, privind cu lehamite spre telefon. Din când în când mai arunca o privire la ibricul de pe foc.
— Băi nătăflețule, o pierzi, că ea vrea să se mărite, vrea copii, vrea casă… Ce faci, gătești, că te-aud zdroncănind?
— Îmi fac o cafea. Vine unu’ mai târziu cu mașina că nu-știu-ce nu-i merge.
— Chiar așa, mi-a spus Daliana că stai prea mult la garaj. Săraca, se plictisește groaznic. Plus că în fiecare zi te murdărești mai rău ca un porc și ea nu mai suportă asta.
— Dar când își cumpără pantofiori și poșetuțe cum e? Atunci nu se plânge Daliana?
— Mă, așa vorbești tu de soru-mea? Știi bine că e fată de casă.
— Eu nu zic că nu e, dar e doar când vrea ea. Am rugat-o să vină azi să-mi facă și mie o ciorbă, că simt nevoia după sărbătorile astea. Știi ce mi-a zis? Că nu vine acum că n-are timp, dar știi și tu că azi nu lucrează.
— Mută-te din garsoniera aia și o să vezi că se mută cu tine și-ți face tot ce vrei. Înțelege-o și tu că se sufocă în cutia aia în care stai.
— Dacă s-ar sufoca, ar fi și ea mai chibzuită cu banii. Așa, nu știe decât să cheltuie.
Gelu luă iute ibricul care dăduse în foc și-l puse pe chiuvetă.
— Arș, nu sunt atent dacă mă ții de vorbă. Cum ziceam, de când sunt cu ea, nu mai reușesc să pun ban pe ban, înțelegi? Și vreau și eu să-mi termin casa, că de doi ani stau cu fundația gata. Băi Mitică, parcă nu tragem la același jug, zău, nu știu ce să zic.
— Ești prost, mă, treaba ta.
Gelu se așeză pe taburetul înghesuit între masă și geam, frecându-și barba și privind fără nicio țintă.
— Eu vreau să mă însor cu ea, știu că e fată bună, dar parcă nu e momentul. Ea vrea în cluburi, vrea distracție, iar eu n-am chef de asta după ce stau toată ziua la garaj și sunt rupt de oboseală.
— Mă, nu cumva tu te-ai întors la Ana? Că n-avea cine altcineva să-ți bage prostiile astea în cap. Aia n-are nicio treabă că doar e măritată. Te vezi și cu aia, spune?
— A venit la mine, la garaj, înainte de Anul Nou, că nu-i mai mergea încălzirea la mașină.
— Bă, tu o înșeli pe soră-mea?
— N-o înșel, Mitică, nu mai ridica vocea la mine. Mai bine taci, că iar mi-aduc aminte cât am mințit-o eu pe nevastă-ta pentru tine. Cu Ana s-a terminat atunci, demult, când mi-a spus clar că nu divorțează. De vorbit, am mai vorbit cu ea, dar la telefon. I-am cerut și sfatul o dată, asta din cauză că Daliana nu are răbdare să mă asculte, și când îi spun ceva, se duc dracului toate planurile mele.
Gelu fixă sita în rama de plastic, apoi deschise fereastra și o prinse în balamale. Geamul se aburi instantaneu, în timp ce un val de aer rece năvăli înăuntru iar bărbatul slăbuț, în tricou cu mânecă scurtă, se zgribuli de frig.
— Mitică, mă gândesc serios să plec în Germania, de-aia nu vreau să mă însor acum. Aș câștiga mai mult, Franz de-abia m-așteaptă. În câțiva ani vreau să-mi deschid garajul meu, să am angajați, să nu-mi mai reproșeze Daliana că stau toată ziua la serviciu. Poate îmi termin și eu parterul la casă, doar să vrea ea să mă susțină. Mă înțelegi, de-aia nu vreau să fac pasul acum. Ea nu vrea nici cu mine în Germania, nici să m-aștepte singură acasă.
Tăcerea se așternu la capătul celălalt al firului. Gelu puse cafeaua în cană, clăti ibricul și-l puse pe aragaz, lângă un vraf de vase nespălate.
Deodată se auzi o bătaie puternică în ușă. Tresări.
— Ce se-aude, Gelule?
— Nu știu, bate cineva. Trebuie să închid.
— Cine vine, mă, la tine, la ora asta? Daliana nu e sigur. Mă, nu cumva e Ana? Ești nebun?
— Hai că ești paranoic, îi închise Gelu telefonul, în timp ce acesta vocifera în continuare.
Privi ceasul agățat pe peretele din hol. Zâmbi. Ar fi putut fi Ana, dar n-avea cum. Se ridică de la masă, închise ușa de la camera dezordonată, cu patul vraiște și hainele aruncate pe un scaun, apoi deschise ușa de la intrare, în timp ce telefonul îi vibra în buzunarul de la pantaloni.
— Primești cu botezul, Eleonoro? îi țâșniră vorbele din gură bărbatului în sutană, cu păr nins și barbă lungă.
Preotul îl privi derutat. Ochelarii cu lentile groase îi făceau ochii mai mari decât erau în realitate.
— Nu e apartamentul 7? căută el să vadă numărul de pe ușă. Nu e scara B? întrebă contrariat.
— Ba da, părinte. Doamna Eleonora a murit acum câteva luni. Eu am închiriat garsoniera de la băiatul dânsei.
— Oh, Dumnezeu s-o ierte, n-am știut. Am fost bolnav, că altfel mai treceam pe la dânsa. Și veneam întotdeauna de Bobotează, deși nu e parohia mea. Cumsecade femeie, a fost învățătoarea băiatului meu, înclină preotul din cap. Tot am venit, primești cu botezul? întrebă, ridicând cădelnița.
— Părinte, ezită Gelu, eu sunt ateu, adică nu sunt chiar ateu, se înmuie sub privirea blândă a bătrânului, doar că nu le am pe-astea cu biserica.
— Nu e supărare, tinere. Când o veni vremea, o să-l primești singur pe Dumnezeu în casă și-n inimă, se întoarse preotul să plece.
— Părinte, ieși Gelu după el, pe holul blocului, nu știu dacă se cade, haideți, intrați totuși la un ceai cald să vă mai încălziți, că e frig afară și tot ați bătut drumul până aici.
Preotul se uită la ceas.
— Vă rog, părinte.
— Ehei, tinere, se pare că mai multă nevoie ai dumneata de ceaiul ăsta decât am eu. Hai să vedem ce te roade.
Și acolo, în bucătărie, la masa cu mușama roșie și motive de Crăciun, înghesuiți pe cele două taburete, Gelu începu să-i povestească temerile lui, în timp ce Mitică îl suna nervos, Daliana își făcea unghiile, iar Ana urcase în metrou să vină la el.
Preotul dădea răbdător din cap. Din când în când îl mai întreba câte ceva. Terminaseră ceaiul. Afară începuse o ploaie înghețată, se întunecase brusc din cauza plafonului jos de nori iar în calorifere se auzea cum bolborosește agentul termic.
Pe măsură ce vorbea, bucățile din viața lui Gelu se aranjau frumos, ca un puzzle uriaș, și totul îi devenea foarte clar. Acum știa ce are de făcut.
— Răspunsul e la tine, fiule, așa cum ți-am spus, doar că nu știai unde să-l cauți. Ai văzut ce simplu era? se ridicase preotul să plece.
Deodată se auzi o bătaie puternică în ușă. Mirat, Gelu deschise ușa. O femeie blondă, cu apa șiroindu-i pe geacă, aștepta în prag.
— Verișoara mea, părinte, i-o prezentă Gelu, bâlbâindu-se și ferindu-și privirea.
— Ana, dădu ea din cap, zâmbind-i bătrânului. Săru’ mâna părinte.
Și în timp ce preotul ieșea și Ana intra, Gelu fu surprins să constate cum, din nou, bucățile de viață pe care abia reușise să le pună în ordine, se amestecară mai abitir ca înainte.
