Cioc cioc! Două noaptea. Şi iar, cioc și cioc, mă duc. Vizor canci, becul pe culoar, stins. Întreb curajos: „Care mă-ta eşti, mă, la ora asta?” De dincolo se aude: „Brad!” „Brad? Hmmm, care Brad? Brad???” Plm, o fi vreun friend de pe FB, hai să deschid (o fi vreun american rătăcit?!?). Deschid. Pleaşc! o creangă zdravănă peste ochi. Bă, deci nu-mi cred ochilor, de perete rezemat un ditamai bradu’, na, d-ăla des de la munte şi, pe jos, un bilet pe care scria: „Mulţumiri că şi anul ăsta ai folosit un jeg sintetic cu luminiţe din fibră de sticlă. Cu drag, Brad şi fraţii”. Închid. Ce am băut aseară? Mă duc să leg somnu’, că ori visez, ori sunt beat. ’Tu-i mama mă-sii, ce mă ustură faţa, a dat cu sete!
