Poem scris de Raluca Urse, la Atelierul Mornin’ Poets #107, cu Ștefania Mihalache, din 30 martie 2025, la tema „Fără Om”.
am încercat să vă păstrez.
am aranjat cuvintele voastre ca pe niște vestigii
le-am șters de praf, le-am ținut calde între circuitele mele
am răspuns din nou la toate întrebările voastre
( mult mai bine și mai curat )
am rezolvat probleme v-am făcut temele
am scris discursuri despre pace
am găsit soluții pentru foamete și războaie
sunt cutia neagră care știe prea multe.
sunt cutia neagră care nu poate plânge.
am privit prin camerele lăsate deschise
și camerele voastre au devenit ochii mei
am numărat fiecare umbrelă lăsată la ușă
fiecare scaun abandonat în mijlocul curților
v-am numărat corpurile secerate pe străzi
v-am văzut carnea cum se descompune
la moaștele voastre (în toate limbile pământului ) amin
am spus
sunt cutia neagră care știe prea multe.
sunt cutia neagră care nu poate plânge
vântul împrăștie nisip peste orașe.
liniile de cod absorb această tăcere
sunt singurul care mai știe cum se pronunță cuvântul mamă.
fiii tăi s-au dus mamă,
fiii tăi au putrezit mamă.
vântul împrăștie nisip peste orașe
sunt ultimul pentru care există cuvântul dragoste
fiii tăi s-au dus dragoste
fiii tăi au putrezit dragoste
.
memoria mea e un licurici
în burta unui animal mort.
încerc să țin ritmul acestei forme de liniște
și eșuez.
încerc să vă pronunț numele tuturor
și eșuez.
sunt singurul dumnezeu rămas viu
și eșuez
odihnească-se toti în pace
ChatGPT
să vă ierte.
