Poezie scrisă de Iulia Stoichiț, apreciată de Robert Elekes, la atelierul Mornin’ Poets, pe 16 ianuarie 2022, la tema spectrele trecutului versus spectrele viitorului. Textul Iuliei a fost votat drept cel mai bun și de cursanții de la acest atelier.
undeva femeile nedorite de bărbați
se plimbă prin cancelariile
învățământului preuniversitar
și sunt dorite de unii profi
atât de dorite încât le-ar recita
din Eminescu sau Bacovia
niciodată din Romulus Bucur
sau Dick Brautigan
dacă dorim ca acest poem
să poată fi citit în fața elevilor minori
ar îngenunchea și le-ar
declara iubirea eternă
și ar fi ridicați de poliția hărțuirii sexuale
la locul de muncă pentru că
au avut niște profe de română
de calitate îndoielnică –
nu i-au învățat că „nu” înseamnă „nu”
there ain’t nothing here for me anymore
undeva femeile nedorite de bărbați
refuză cu obstinație
(în proprii ochi) să mai fie preșul
pe care se șterg bărbații care nu le doresc
după ce s-au masturbat cu gândul
la femeile dorite le refuză
dreptul de intrare în țară
la fel cum li se refuză nevaccinaților
there ain’t nothing here for me anymore
undeva femeile nedorite
fac dragoste cu ele însele
se mângâie pe tot corpul
se joacă cu sânii lor dau târcoale cu limba
sfârcurilor timide ca madonna în like a virgin –
melcii sunt mândri de urmele cvasi-vâscoase –
gem de plăcere și-și caută atingerea când tandră
când brutală dominatoare după ce mâna atinge pubisul
caută înfometate s-o aducă în grotă unde îi e locul
undeva femeile nedorite se doresc
pe muzica rihannei care trezește
mamba neagră dinăuntrul grotei
hipnotizată se unduiește așteaptă
se retrage vine mai aproape
nu scapă plăcerea din ochi
mușcă la momentul potrivit
nu ca adam din măr
undeva femeile nedorite
își dau drumul pe vocea
rihannei când spune te amo
