Interviu realizat de Veronica Stănică, în mai 2020, în preajma întâlnirii Creative Writing Sundays pe care a coordonat-o Tudor Ganea.
Anul trecut, în vară, ți-a apărut romanul 8. Care au fost reacțiile? E o carte nebună, eu o citesc abia acum, dar îmi place de mor. Ai adus și aici vreun Lițoi sau de data asta toate personajele sunt doar imaginare?
Mă bucur că-ți place. Și mie mi-a plăcut s-o scriu. Cât despre reacții, au strălucit prin absență. N-am avut decât vreo 2-3 cronici mângâietoare și cam atât. N-a apărut în nicio retrospectivă de final de an și a fost rapid trecută cu vederea. Așa mi s-a zis că se întâmplă când scoți o carte pe an. Se plictisește lumea de tine. E oarecum normal. Plus că 8 a venit după Porci – o parodie la care mulți au strâmbat din nas, considerând-o altceva decât o simplă parodie – și a găsit poporul literar supărat pe mine că nu mă iau în serios și scriu glumițe distopice. Csf, ncsf.
Toate personajele mele au ca port-altoi oameni cu care m-am intersectat de-a lungul timpului. Pe unii îi scriu fix așa cum sunt în realitate. Pe alții fix așa cum nu sunt. Depinde de realitate.
Să știi că nu întâmplător te-am întrebat. Ai povestit că, după ce ai publicat Cazemata, Lițoi a dispărut din cartier. Nu l-a mai văzut nimeni, mulți au crezut că a murit sau c-a intrat în pușcărie. După ce ai publicat Miere, a dispărut și Onu din Gruiu.
Într-adevăr, au fost niște coincidențe stranii. Dar tot coincidențe rămân. Lițoi intrase la pârnaie și Onu se rătăcise prin București. Amândoi au probleme psihice. Amândoi sunt bine mersi acum. A treia coincidență ar fi pandemia din finalul lui 8, acolo unde am scris despre o gripă care ucide toți locuitorii unui sat și se răspândește peste tot cu o viteză uluitoare. Am mai zis-o parcă, trebuie neapărat să-mi fac curaj și să scriu un roman despre mine câștigând la loto. Un roman ușurel, relaxat. O glumiță. Ceva neserios.
Vezi, de-aia-i bine să-i iei omului interviu după ce-i citești toate cărțile, nu înainte. Dacă apucam să termin 8 știam și eu faza cu pandemia, puteam să vin direct să-mi dai în bobi, n-o mai luam pe ocolite ☺. Apropo, la care dintre cele patru romane ții cel mai mult?
Țin la toate la fel de mult deși valoric le văd descrescând ca în top cinci-ul de mai jos:
- FZN (Îl termin anu ăsta, sper. It’s my finest.)
- 8
- Cazemata
- Porci
- Miere
Deci ai o carte nouă în lucru, asta da veste bună! Cum te descurci cu timpul, ți-ai dat din nou demisia?
De când avem un mic bebe am renunțat la sportul (sănătos, ce-i drept) cu demisiile. Sunt full-time într-un birou de proiectare (cum am fost mai tot timpul din facultate până acum) minus lejeritatea pre-bebe sub auspiciile căreia îmi era mult mai ușor să renunț la un loc de muncă, să scriu 2-3 luni și pe urmă să mă reangajez. Nu-mi mai permit aroganța asta. Acum am un program strict. Scriu dimineața foarte devreme – înainte să plec la birou – (o oră) și în pauza de masă de la job (o oră). Deci două ore pe zi plus ce mai fur prin weekenduri. În felul ăsta ordonat lucrez de un an și jumătate la un roman care a sărit zilele astea de 400.000 de semne. Am ajuns la ultimul capitol. Da’ nu-l scot anul ăsta. Îi păcălesc. Îl țin la sertar. M-am învățat. Să creadă boborul că am lucrat la el minim 2-3 ani, așa cum dă bine. În niciun caz mai puțin! Nu, nu! Doamne, ferește să scot mai devreme!
Cum e să fii tată? De fapt, cum e să fii și arhitect, și scriitor, și tată? Ce s-a schimbat de când ai devenit tătic?
Păi s-a cam schimbat totul. În primul rând un copil îți anulează complet egoismul. Îl reduce la zero. E fascinant cât de rapid te transformă un copil din ziua unu. Te gândești numai și numai la el. Vrei să-l îngrijești, să-i fie bine, să fie sănătos. Ți-ai da viața imediat pentru el. Ai face-o automat, fără să stai pe gânduri. Un copil trezește în tine un instinct de jertfă pe care, în cazul în care nu l-ar implica pe el, ți-ar fi mult mai greu să-l activezi. Poate nu ți l-ai mai activa deloc. Te-ai gândi. Ai calcula puțin și probabil instinctul de conservare ți-ar dicta să faci pasul în spate. Cu un copil în această schemă totul devine automat. Nu există calcule, gânduri. Nu mai există o interfață rațională, sau instinct de conservare. Există doar dragoste și jertfă pură. Cred că un copil te face mai bun, subminându-ți egoismul, diluându-l, anulându-l. Un om care nu se mai gândește atât de mult la el însuși e un om mai bun, cred eu. Sper că și eu am devenit mai bun.
Pe de altă parte, nu-mi vine să cred (mai ales acum, cu pandemia asta, de când stau 24/24 ore acasă) cât de TITANICĂ este munca și grija unei mămici față de copilul ei. Mămicile se anulează complet. Nu mai există. Fac o pauză de la viață pentru a susține o alta. Resursele lor de energie sunt un adevărat miracol. Mămicile sunt abnegație în stare pură. Și uite așa, arhitectul-scriitor-proaspăt-tătic începe să se uite chiorâș la dogma bisericească. O făceam și până acum, dar cu ceva mai multă indulgență. Cum să nu primești tu, biserica, în altar exact pe ființele al căror spirit de sacrificiu, dăruire și jertfă sunt de-a dreptul Cristice? Cum să le pui tot timpul pe locul 2, în spatele bărbatului? Cum să consideri ciclul menstrual ca „necurăție a femeii” și să interzici accesul în biserică în acea perioadă? Cum să nu existe femei-preoți? (+ muuulte, muuuulte alte interdicții și lucruri strigător la cer de injuste și absurde). Ortodoxismul (și nu numai ortodoxismul) ar trebui reformat agresiv vizavi de felul nedrept în care se raportează la femei. Indiferent dacă sunt mame sau nu.
Spuneai că ai urmat un curs de scriere creativă ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. Cum a fost pentru tine trecerea de la rolul de cursant la cel de invitat la Creative Writing Sundays?
Prima oară mi-aduc aminte că i-am răspuns Siminei că n-aș vrea să particip în calitate de invitat. Cine sunt eu să dau lecții de scris? N-am făcut filologia și sunt parașutat în lumea literară de nici patru ani. Dincolo de un îmi place sau nu-mi place, nu mă pricep să laud sau să desființez o proză. N-am arsenalul tehnico-teoretic al unui filolog sau al unui scriitor cu state vechi de plată. Plus că sunt timid și mi se pune un nod în gât când vorbesc în fața unei audiențe. Dar până la urmă am acceptat. Mai mult din curiozitate. Habar nu am dacă verdictele mele au fost cele corecte. Le-am și zis de la început cursanților să nu mă ia în serios decât pe jumătate. Sper totuși că nu am greșit în ce le-am spus, sau că am greșit în limitele decenței.
Păstrezi legătura cu foștii tăi colegi de curs? A mai publicat vreunul dintre ei?
Păstrez legătura cu vreo 5 foști colegi de la curs. Am rămas prieteni buni. Ne vedem o dată la două luni, chiar mai des vara – la terasă. Bârfim, bem bere, râdem. Toți scriu. N-a publicat niciunul încă. Eu sper să publice. Scriu bine, dar n-au timp, nu-s consecvenți. N-au tupeu să-și dea demisia ☺.
Ultima dată când ai venit la CWS ne-ai recomandat o carte, Căluții mei, căluți frumoși, de Cormac McCarthy. Ai spus că e cea mai bună carte citită în ultima vreme, erai foarte entuziasmat. A rămas cea mai bună carte citită în ultima vreme sau ne poți face alte recomandări?
Cred că anul ăsta cele mai plăcute surprize mi-au venit din proza scurtă nord-americană, de la Denis Johnson – Fiul lui Iisus și Richard Ford – Rock Springs. Poate cele mai bune volume de povestiri pe care le-am citit vreodată. (Dacă nu cele mai bune, atunci în top 5 sigur.)
Recomandă-ne o carte scrisă de un autor român, din cele apărute în ultima vreme, dacă ai apucat să citești. Ceva care să-ți fi plăcut foarte mult.
Diana Bădica – Părinți. Bogdan Răileanu – Teoria Apropierii. Și Iulian Bocai – Constantin.
Știi că există pagina Tudor Ganea pe Wikipedia? Inițial am crezut că-i vorba despre tine, am fost surprinsă să aflu că a existat un matematician cu același nume. Dar nu asta mi se pare interesant, ci faptul că fost logodnicul Aurorei Cornu, imediat după despărțirea ei de Marin Preda. Cum e să vii după Marin Preda, Tudor Ganea? ☺
Știam că există un matematician cu numele ăsta, dar habar nu aveam că a umblat cu această doamnă. E greu să vii după Marin Preda. Probabil de aia nici nu s-au căsătorit ☺. N-a mers!
Cum suporți izolarea? Ești genul care stă în casă fără probleme sau faci parte din cei care și-au printat un teanc de declarații pe propria răspundere la începutul crizei?
E nasol cu izolarea, ca la toți. Se fac 60 zile de când stăm în casă. Lucrez de acasă și nu am ieșit decât de șase ori la Mega și de zece ori să duc gunoiul. Mă feresc de oameni pe stradă, trec pe celălalt trotuar, îmi țin respirația, am luat-o razna. Fac cumpărăturile contra-cronometru, văd magazinul ca pe un focar de infecție – deși nu e așa, și închid fereastra când aud că strănută vecinii ieșiți pe balcoanele vecine. Vecinul meu tușește de câteva zile, îl aud prin perete, și mă gândeam să acopăr cu bandă izolatoare priza de pe peretele comun. Mă uit ca obsedatul de 3 ori pe zi pe Worldometers și număr cazurile noi, vindecații, decedații, compar țările, continentele și studiez graficele în speranța că linia o să înceapă să coboare. Aștept dimineața în care linia graficului de pe Worldometers o să înceapă să coboare.
Care este primul lucru pe care te gândești să-l faci după data de 15 mai?
O să mănânc cireșe de mai din curte de la ai mei și îl pun pe taică-miu să mă învețe totul despre grădinărit.
