Am avut un weekend plin de entertainment, domnule. Echipov rev de pov s-a împărțit între Cluj și București, Simina și Motanov la TIFF, Traiu, Vera, Andrei, Adina, Diana și Mălina la IRAF.
Au transmis Simina Diaconu și Mălina Talhos.
Eu așa de mult m-am bucurat când am primit acordul final în pactul cu TIFF, că am luat motanul de coadă, masa, revistele, sacoșele, bățul, rucsacul, ronțăibilele pentru tren și am plecat imediat. Adică joi seara.
Și eu și Motanov îi suntem datori vânduți Aniei și Strălucitoarei, care ne-au cazat și ne-au ajutat tot timpul cât am stat acolo.
La TIFF era și de data asta atmosfera aia mișto, cu oameni celebri și filme bune. Am avut timp din păcate să văd doar trei – Și caii sunt verzi pe pereți, Tabu și Acesta nu este un film. Toate mi-au plăcut. Primul, regizat de Dan Chișu, mi-a plăcut foarte mult, recunosc că nu mă așteptam, vezi ce-nseamnă prejudecata. Vă recomand să-l vedeți și voi, din toamnă intră în cinematografe. Bine jucat, bine construit, nu te lasă frustrat la sfârșit cum fac multe filme românești, chiar ai senzația plăcută de poveste împlinită.
Tabu e un film foarte interesant, mi-a plăcut pentru atmosfera dezolantă din prima parte și pentru tehnica din a doua – tinerețea personajului principal – scene mute, în care se auzeau celelalte zgomote în afară de voci.
Acesta nu este nu film chiar nu este un film, dar e o poveste, adică transmite un mesaj. Interesant e că e practic un film fără regie, dar cu mult noroc – când ești cu camera în mână e noroc să sune la ușă chiar atunci un personaj – un înlocuitor de gunoier student la istoria artei, care vine cu povestea lui în cadru. Filmul = filmări timp de două zile în apartamentul unui regizor iranian dat în judecată și cu mari șanse de a face închisoare și de a i se interzice să facă film timp de 20 de ani.
Bun. Altfel, am avut o măsuță cu reviste chiar în Piața Unirii, unde seara aveau loc proiecțiile în aer liber. În afară de reviste, am inventat și un Horoscop FicTIFF, cu preziceri haioase conținând cuvinte terminate în -tiff.
Cu Motanov în vârf de băț ne-am plimbat destul de mult prin Cluj, spre amuzamentul celor care ne vedeau. Ba chiar ne-a fost și răpit Motanov, în barul Le Général, dar am reușit să-l recuperăm.
Mulțumim și Adelei pentru poze și pentru cadoul pentru Motanov, scrisoarea de la porcușorul Zmeuroz e foarte tare :))
Când ne-am întors spre București, am călătorit împreună cu două țigănci cu fuste frumoase și panglici mov în păr, care îi tot zâmbeau motanului. Din păcate nu am făcut poze cu ele și Motanov, încă mă mai oftic.
Și uite așa ajungem la IRAF – International Romani Art Festival.
Simina
Vineri 8 iunie, Ziua 2 IRAF
Pe când bucureștenii de pe străzi încă se chinuiau să-și dezlipească încălțările din asfalt, deși trecuse de ora 19, la Grădina Uranus o mână de oameni dansau în picioarele goale în nisip, în fața scenei, pe care își începuse reprezentația formația românească de folk Ad Hoc, iar restul –cealaltă mână de oameni- ședeau doborâți de căldură pe terasa acoperită din apropierea scenei. Probabil că mai mult de 30-40 de oameni prin grădină nu erau, totuși, băieții îmbrăcați în costume medievale ad-hoc și-au luat treaba în serios, chemând pe toată lumea să se apropie pentru a asculta o suită de cântece preluate sau prelucrate de la și după trupe internaționale care promovează același gen de muzică.
Soarele fiind încă sus pe cer, puțini au fost cei care s-au încumetat să-și abandoneze locurile de la mese, preferând să savureze cuminți o bere rece, motiv pentru care Ad Hoc a coborât de pe scenă, cu tot cu instrumente și au venit să ne cânte pe terasă, luând fiecare masă în parte.
În ciuda tradiției, dedicațiile n-au curs de-a valma, astfel băieții au încheiat după aproximativ o oră, lăsându-le locul celor de la Slivo Electric Klub, care au resuscitat atmosfera generală din grădină.
Probabil una dintre cele mai pline de energie trupe gypsy pe care mi-a fost dat s-o experimentez pe propria-mi piele live, Slivo Electric Klub au electrizat auzul publicului cu un fusion alert de gypsy cu-de-toate. Muzica lor, pot să confirm, a depășit cu lejeritate granițele franceze și s-a extins până într-acolo cât poate duce imaginația și cultura muzicală a fiecăruia. Inițial mi-a adus aminte de punk-ul franțuzesc specific anilor `80, cam preț de-o fărâmă de piesă, căci apoi, și pe parcursul concertului, s-au revărsat toate celelalte influențe ale pieselor lor: și puțin ska, și puțin reggae, și-un pic de latino, și-un pic de jazz, predominând, conform indiciului din numele lor, sound-ul electro.
Așadar, confirm din nou ceea ce-am auzit despre ei, și anume, originalitatea amestecului de stiluri muzicale cred că într-adevăr îi plasează la loc de cinste în fenomenul electro-balkan, de menționat că, aceasta este doar părerea umilă e unui vag cunoscător de muzică electronică. Cu toate acestea, înclin să cred că mulți ar fi țopăit pe-acolo, dacă ar fi fost prezenți. Eu cu siguranță abia mi-am putut dezlipi privirea de la acel minunat instrument, pe numele lui bouzouki, căci altfel aș fi acordat aceeași atenție și acordeonului, și basului, de ce nu și DJ-ului.
Long story short, băieții ăștia chiar au dat un nou sens libertății de expresie, care, pe lângă că a fost fără doar și poate necesară într-un astfel de eveniment, a mai ridicat și lumea de la mese, respectiv i-a momit în fața scenei, în lumina reflectoarelor de data aceasta, deoarece soarele începea să-și piardă din intensitate.
Abia dacă am sesizat faptul că s-a întunecat, prinși în aceeași bere rece de care vorbeam anterior fărăsădaunume și în muzichia de fundal, care cu greu putea fi trecută cu vederea ori auzul, atât de familiară și animată era. Ne-am testat veleitățile de interpreți de karaoke și ne-am bucurat în cor că au urcat pe scenă cei de la Mário Bihari and Bachtale Apsa, ultima trupă de vineri, care a impresionat publicul cu tot ce aveau în repertoriul lor gypsy-folk cehesc, cu influențe maghiare, românești ori slovace, de altfel presărat cu cover-uri după piese tradiționale ale minorității roma din Balcani. Aș aminti `Ederlezi` ori `Djelem Djelem`, piese care au lăsat loc de suspine și amărăciuni la masă și-au precipitat ceva lacrimi de fericire totodată. Ceea ce este perfect justificat, fiindcă traducerea Bachtale Apsa din limba romani prin „lacrimi fericite” în limba română, în fapt exprimă varietatea stărilor și emoțiilor pe care muzica roma a reușit să le trezească întotdeauna publicului.
Ce să mai zic, a fost mișto!
Mălina
Cât despre rev de pov la IRAF, am avut un antrenament cu cuvinte în romani și am avut și cititori :)
….
Albumele cu poze:
