31 martie , 2014

TEACH FOR ROMANIA

Prietenii de la Teach for Romania caută studenți/foști studenți eminenți, pe care să-i transforme în profesori. Anunțul e mai jos:

Teach for Romania este o organizație non-profit, parte a rețelei internaționale Teach for All. Teach for All susţine partnerii în schimbarea contextului educaţional al fiecărei naţiuni dinăuntrul acesteia, învăţând unii de la ceilalţi, împărtăşind soluţii, şi astfel crescând impactul mai rapid şi mai eficace. Profesori, alumni şi angajaţi din reţea îşi adaptează soluţiile la contextul local, şi astfel realizează inovaţii ce pot fi împărtăşite pentru a accelera progresul în toată reţeaua.

Teach for Romania recrutează și pregătește cei mai valoroși tineri români (pentru a deveni  învățători sau profesori model timp de 2 ani în școli cu potențial considerabil de dezvoltare) și îi sprijină pentru a deveni lideri în educație pe termen lung.

Prin performanţa şi atitudinea din cadrul orelor de curs, învățătorii/profesorii Teach for Romania vor deveni acei învățători/profesori model, îndrumători, surse de inspiraţie, capabili să creeze o relaţie deschisă cu elevii lor, bazată pe încredere, respect şi comunicare. Impactul direct va fi asupra nivelului de implicare al elevilor în procesul de învăţare (reducerea ratei abandonului şcolar) şi asupra îmbunătăţirii performanţelor şcolare (rezultate și performața la învăţătură).

recrutare Teach for Romania

Pe cine căutam?

Ne dorim aplicanți cu o motivație puternică de a produce un impact pozitiv, care au potențial de leadership și care vor deveni acei învățători/profesori motivaționali, capabili să producă transformări în dezvoltarea elevilor cu care lucrează. Impactul direct va fi asupra nivelului de implicare al elevilor în învăţare (reducerea ratei abandonului şcolar) şi la îmbunătăţirea performanţelor şcolare (rezultate și performața la învăţătură).

Ne așteptăm de la candidații Teach For Romania să demonstreze:

  • O bună ințelegere a programului Teach For Romania și relevanța lui în contextul educației din România;
  • Interes în lucrul cu copiii din zone defavorizate social (zone rurale, sarace sau cu minorități);
  • Abilități de leadership, inițiativă și proactivitate;
  • Abilitatea de a-i influența și motiva pe ceilalți;
  • Rezultate profesionale foarte bune în mediul academic, dar și interese extracurriculare și participări active în activități de voluntariat;
  • Adaptabilitate și perseverență în fața provocărilor;
  • Abilități de organizare, planificare și prioritizare a responsabilităților;
  • Excelente abilități de comunicare și relaționare.

Cum te pregătim?

  • Teach for Romania a dezvoltat un program eficace și ambițios, în 5 etape:
  • Academia de Leadership și Pedagogie;
  • Invățare continuă, în concordanță cu nevoile tale;
  • Vei avea un tutor coordonator care  îți va asigura un proces complex de învățare pe parcursul celor 2 ani;
  • Susținere profesională;
  • Propriul tău coach.

Mai multe detalii aici: http://teachforromania.ro/devino-profesor/cum-te-pregatim/

Ce iți oferim?

  • Salariu standard oferit prin contractul de munca cu școala în care vei lucra;
  • Bursă oferită învățătorilor/profesorilor Teach for Romania pentru participarea în program;
  • Sprijin pentru cazare pentru cei care sunt nevoiți să se mute într-o zona peri-urbană sau rurală;
  • Transport gratuit pentru cei care predau într-o zonă rurală;
  • Pachet medical prin partenerul MedLife – acces la servicii medicale de înalta calitate gratuite sau reduse;
  • Acces la tehnologie: abonamente 3G și alte produse reduse/gratuite.

Care este procesul de selecție?

Află mai multe detalii accesând:  http://teachforromania.ro/devino-profesor/procesul-de-selectie/

Noi credem că fiecare copil are dreptul la o educație excelentă! Poți contribui la echitate educaționala pentru fiecare copil din Romania, sprijinit de organizația noastră. Prin programul Teach For Romania vei trăi tu însuți o experiență de învățare extraordinară și în același timp, vei fi pregatit să deschizi oportunități și perspective unor copii cu mai puține șanse de reușită în viață, în calitate de învățător sau profesor model.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *