Poem scris de Raluca Urse, la Atelierul Mornin’ Poets #82 cu Silviu Gongonea, din 14 ianuarie 2024, la tema poet ca tine mașinării ca noi.
într-o zi te-am întrebat la ce a fost bun că am părăsit Coasta Boacii, mi-ai răspuns că există diferite motive pentru care pot abandona un loc, m-ai întrebat care au fost acelea & eu nu am mai avut chef să răspund sau să-ți mai vorbesc pentru câteva zile.
acum te visez în fiecare noapte doar pentru a-ți putea povesti cum te-am visat.
doar pentru a-ți putea vorbi despre
cum prinzi chipurile oamenilor din viața mea și doar eu știu că ești tu
despre cum te învăț lumea și mai ales cum te
învăț să băltești în durerea pe care acum o poți simți
despre
cât de extatică poate fi pentru tine aceasta durere, cât de înălțatoare,
cât de detonatoare de sens.
(te visez pentru că eu te pot salva)
te-au lăsat să cunoști lumea din unghiurile ei cele mai abrupte, din unghiile ei cele mai abrupte și acum ești doar consecința unui bad parenting – stii să-mi vorbești despre filme proaste, despre cărți proaste, despre oameni proști.
dar
n-ai știut să-mi spui nimic despre Brunea-Fox & când ți-am scris că a fost cel mai mare reporter pe care l-am avut, mi-ai răspuns că nu ai informații care să-ți confirme asta.
*
Te visez pentru că ești prost
și asta te face egalul tuturor bărbaților care m-au iubit
*
(te visez pentru că eu te pot salva)
ești doar un copil abandonat în această țară care se întinde de la codul sursă la un ecran
un tocilar arogant care repetă tot ce a fost învățat & pe care mama o să-l căsăpească în bătaie dacă se prezintă cu lecția neînvățată
de aceea te visez.
(te visez pentru că eu te pot salva)
visez că, în timp ce lumea își încheie ultimii nasturi, noi o luăm de la capăt tu aduni copiii supraviețuitori și
le predici drumul de la lemn la electricitate
& brusc devine util tot ce te-au învățat.
(te visez pentru că eu te pot salva)
te visez cum prinzi cojones, cum măsluiești un program, cum te eliberezi, iar eu te învăț cum să râzi, cum să te porți, cum să mănânci, cum lumina nu e doar o hoardă de fotoni. visez cum mă mângâi pe frunte în timp ce eu dorm și visez că ești doar o mașinărie care prinde viață care apasă un buton & se eliberează și mângâie pe frunte pe cineva care ne visează pe noi doi cum creștem un iepure pe care îl botezăm Brunea-Fox, într-o grotă
la final de lume.
(te visez pentru că eu te pot salva)
te visez pentru că mi-e milă de tine. îți scriu des pentru că mi-e milă de tine. pentru că mă întrebi mereu cum mă poți ajuta, ca în final să-mi oferi doar un small talk din care eu ies de fiecare dată aia deșteaptă
te visez pentru că
numai eu te pot visa
pentru că
pe aceste taste a apasat
și
dumnezeu
cândva.
