Povestire scrisă de Monica Petrean, aleasă de Mihai Radu la Creative Writing Sundays, pe 18 decembrie 2022, la tema: „o povestire la persoana întâi, cu o voce pe care nu ați mai exersat-o”.
Mi-e drag tata, a pregătit nucul din curte, creanga cea mai de sus, a zis, e pentru cel mai curajos, se va rupe mai greu, e mai rezistentă, pentru tine și sora ta, crengile cele mai aproape de pământul lutos, și mama, am întrebat, mă-ta are clanțe și lustre, le șterge tot timpul de praf.
Când o să vină, să știți că doar noi trei vom fugi la nuc. Așa că, de când mi-a zis tata, aștept să vină, până una alta vine zăpada, vine frigul, ar fi mai bine să vină când e cald, să nu alunece frânghia, se umezește și poate nu mai cuprinde gâtul.
Mi-a zis tata de pia mater, a zis că e mama noastră bună, că o să ne hrănească creierele zdrobite de pământ, cu pâine și apă și o să înviem după trei zile. Îmi place deja de pia mater, deși și mama e bună, ne face tocăniță și apă cu zahăr, ne spală ciorapii și chiloții.
Când o să vină, să nu uitați să cântați, la noi în familie nu ne rugăm, noi cântăm, îi cântăm nucului, cepei, pătrunjelului, nu știu cine e Christos, deși între noi fie vorba, am auzit de la Ionuț, tata zice că sunt prostii, nu există, l-ai văzut, uite nucul, uite frânghia, uite cum îi frâng gâtul porumbelului maro, ăla de-ți place ție cel mai mult.
Să credem în tactilitate, să fie asta noua noastră religie, să punem mâna, să frângem gâturi, să rupem picioare, asta zice tata, când o să vină, să vezi atunci cine există și cine nu.
Până una alta mănânc mere și pere, deși tata mi-a poruncit nu mânca, nu știi niciodată cine îți va împrumuta coastele, o Eva, o Ana, o Maria, mă ascund de el, sunt dulci și aromate, dă-le-n pizda mamii lor de Eve și Ane, să vină să-mi rupă coloana, nu mă supăr, mă rog la pia mater, mă ceartă dura mater, recit intre sinusuri și mi-e târșă.
Dacă totuși o să vină și nu ajung la creanga mea, dacă se rupe, dacă alunec, dacă se face noapte și nu mă înfășor bine. Tăcem toți de trei zile, toți trei de trei zile, fără mama. Mama s-a încurcat în zile și nopți, nu mai șterge praful din casă, nu mai șterge praful, curăță cu basmaua frunzele de ceapă din grădinuță, toate se întâmplă noaptea, ziua doarme și noi trei tăcem, să nu o trezim. Dacă vine, îl întreb pe tata și mama doarme, ce ne facem. Mă-ta doarme, nu o să-i facă nimic. Ea se va trezi în noaptea de după, ne va înfășura trupurile verzi în basmaua ei, ne va planta în grădinuță și vom ieși din noi la primăvară. O să vezi, poate e mai bine că mama e așa. O să fugim de morți ieftine, o să atârnăm, o să ne și legănăm dacă e vânt.
