Poem scris de Simona Sigartău, la Atelierul Mornin’ Poets #74 cu Ligia Pârvulescu, din 7 mai 2023, la tema verii ca prim plan sau fundal al acțiunii/stărilor/întâmplărilor/amintirilor/filosofiei.
O femeie cu cifoză își plimbă copilul în singurul parc din oraș
Sunt ultimele guri de aer până la descompunerea civilă
Urcă și coboară cu copilul în brațe toate treptele orașului
Bloc biserica tribunal.
Semnează pentru doi
Răspunde pentru doi.
Femeia cu cifoză iubește rochiile verzi
Adoarme tot mai repede și uită versurile cântecelor de seară
Copilul ei adoarme în căldura lui iunie
doar în scutec
mereu mulțumit de mama lui
Ea își udă patul în fiecare noapte
Visează șerpi pe sub pod.
Femeia cu cifoză lovește cu grebla în inelul negru
când vede că se strecoară în fân îi vine să vomite
Tata, eu nu o să mai ies din asta
Se face timp de pauză
Timp de roșii brânză și slănină
și de sub plasa de rafie fuge altul.
Eu nu o să mai ies din asta.
Mama roagă musafirii să tacă
Să nu cumva să spună că e unul în florile de lângă casă.
Tata îl omoară rapid. Tata îl ascunde.
O mamă cu cifoză pleacă singură din tribunal și în focul lui iulie străbate fără pălărie
orașul plin de bârfe
se grăbește în dormitor
ia copilul în brațe și se leagănă
trage perdelele și așteaptă să nu mai audă sâsâit
nici apă izbită de capul podului.
