Poezie scrisă de Andrada Yunusoglu, apreciată de Olga Ștefan la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 10 mai 2020.
mamă
mai e puțin
și mă vor spânzura
să știi că eu
n-am făcut nimic
din ce spun ei
au scris pe mine
criminal
dar mamă eu n-am omorât
niciun civil
niciun sărac
niciun copil
aveam 17 ani când
mi-au împușcat prietenii
în Taksim
prietena mea Sabo
mi-a zis să mă pun
la pământ
mamă aș fi vrut
să te strig
să plâng
sângele lui Füsun
îl aveam pe mâini
pe față
în gură
Dursun a strigat
primul
și Fehriye l-a urmat
furia și sângele prietenilor
noștri ne-au fost scut
mamă ei sunt cei care nu ne-au
lăsat să trăim
când am plecat la facultate
știu ți-am promis
că o să stau potolită
aveam 18 ani și n-aveam bani
n-aveam nimic
am mai mulți prieteni
morți decât vii
m-a prins miliția
mi-a spart capul
mi-a rupt coastele
mi-au aruncat prietenul de la geam
m-au scuipat
sângele meu se întindea pe podea
m-au luat de brațe
și m-au aruncat în stradă
mi-am strâns genunchii în piept
n-am putut să plâng
era atât de frig
mi-au cărat la pumni până am uitat
unde eram
sunt lucruri pe care o mamă
nu vrea să le trăiască
știu că nu asta e viața
pe care ți-ai fi dorit s-o am
am cărți, am țigări
am prieteni aproape
la 23 de ani stau față-n față
cu moartea
urlă să stăm drepți
și o scuip
îmi sparge capul și-mi rupe coastele
eu râd
am 23 de ani și comandanții
tremură când aud numele meu
