A fost odată un festival ca niciodată, care şi-a deschis porţile sâmbătă, 10 august 2013, pentru curioşii şi nerăbdătorii iubitori de muzică şi soare şi iarbă verde şi poveşti pe după copaci, prin copaci, pe sub copaci. Anul acesta nu a mai stat nimic în calea organizatorilor Summer Well, care au reuşit, în timp record, să aducă înlocuitori (şi ce înlocuitori!) pentru formaţiile care şi-au anulat apariţia pe ultima sută de metri.
Domeniul Ştirbey, îmbrăcat de sărbătoare cu indicatoare spre happy places şi beculeţe ca-n poveşti, a fost loc de împrietenire pentru toată lumea: de la copii (mai numeroşi ca oricând), până la cei care au venit să danseze cât mai aproape de formaţiile preferate. Pe lângă muzica bună, oamenii frumoşi şi mulţi – mai rar, de fapt, cred că niciodată nu am avut un festival Sold Out până la Summer Well 3 –, abia au avut timp să descopere toate comorile ascunse prin spaţiul dedicat invaziei indie.
Am avut pop-up cinema, video mapping psihedelic pe faţada Palatului Ştirbey, mini-zboruri cu balonul, tatuaje temporare, baloane de săpun gigantice, zone de relaxare pe care voiai să le iei acasă, cu pădure, cu tot, haine şi accesorii cu aer British, în bon ton cu festivalul, tombole cu biciclete care mai de care şi corturi colorate. Atmosfera era zen poate şi pentru că la fiecare pas te întâlneai cu cineva cunoscut, a fost ca un fel de reuniune cu mulţi oameni simpatici pe care nu i-am mai văzut de ceva timp. Apropo de întâlniri simpatice, şi noi, şi Motanov, ne-am bucurat de revederea cu Mihai şi Alexia, cei doi năzdrăvani care vor să ajungă până-n Gambia cu Badmobilul lor, cum v-am mai povestit.
Nu am văzut nici cozi, nu am auzit decât ,,uau!” sau ,,ce frumos, măăă!” printre zâmbete şi muzică britanică. Până şi ţânţarii şi-au „ţinut” trompa mică, nu am auzit pe nimeni plângându-se de ciupituri sălbatice, deşi, ce-i drept, de data asta noi eram pe teritoriul lor. Mai rar organizatori care să se ocupe şi de cei mai mici terorişti: aşa daaaa!
La capitolul aşa-nu-dar-putem-trăi-cu-asta, ar intra insistența fetelor care te întrebau din metru-n metru dacă fumezi, probabil aveau prea multe oferte de nerefuzat de împărţit. Un alt aproape „aşa nu”, ar fi veşnica nemulţumire legată de cei de la RATB, care, totuşi, au depus eforturi să fie un pic mai eficienţi decât la alte festivaluri, ceea ce, până la urmă, e de apreciat.
Şi acum, muzica.
Sâmbătă, când am ajuns în faţa scenei, i-am descoperit pe Laura-Mary Carter – chitaristă, vocalistă şi zeiţă indie – şi Steven Ansell de la tobe. Ei erau cei de la Blood Red Shoes, care anunţau începerea festivalului ,,fucking beautiful” cu piese ca In time to voices şi Cold. Eugene McGuinness a fost primul nume anunţat, dar a doua apariţie pe scena de la Summer Well. Irlandezul cu nume de bere a reuşit să ridice în picioare publicul pe Shotgun. A urmat Michael Kiwanuka și a lui voce soulful care îmi amintea de un alt favorit, Curtis Mayfield, şi care mi-a cântat Tell me a tale, Worry walks beside me şi un cover după May this be love, a lui Hendrix. Seara s-a lăsat şi cei de la Glasvegas ne-au invitat să cântăm alături de ei pe melodia Go Square Go şi au dat semne că s-au simţit la fel de bine ca noi.
Ce a urmat după a fost o mare de oameni, lasere, manly tears şi goosebumps – au intrat, la final, headlinerii The XX cu piesa Try de pe cel mai recent album. Vocile calde şi deep ale lui Romy şi Oliver au hipnotizat publicul, iar Jamie ne făcea să vibrăm pe un sunet amplificat, pe care piese ca Infinity au căpătat o nouă dimensiune. Eram puţin confuzi – să-i aplaudăm încontinuu sau să facem linişte ca să nu pierdem nicio clipă din experienţa supranaturală pe care ne-o ofereau prin melodii ca Islands, Night time, Missing, Fiction? Au lăsat Intro-ul pentru final, când publicul încă nu se săturase să-i asculte şi au încheiat cu piesa Angels pe care am reuşit să fredonăm rezumatul primei zile de Summer Well: Love, love, love!
Cea de-a doua zi de festival a început pe muzica fraţilor brothers de la The Family Rain care nu ne-au dezamăgit deloc, deşi Will ne cânta I will only let you down. Publicul era încă timid şi preocupat să caute un loc răcoros prin pădurea Ştirbey. Au urmat băieţii de la Spector, tot britanici, tot energici, tot indie, ne-au cântat Chevy Thunder şi au încheiat cu piesa Never Fade Away, lăsând loc şi pentru concertul celor de la Everything Everything şi ale lor Cough Cough, Radiant şi Don’t Try. În jur de ora 21 fără, au urcat pe scenă şi The Vaccines pe care i-am aşteptat cu nerăbdare încă de la anunţarea line up-ului. M-am agitat la fel de tare ca solistul pe Bad Mood, piesa care mă trezea dimineaţa până nu demult. The Vaccines au interacţionat constant cu publicul, Justin Young mulţumindu-ne cu un “Fenchiu!” răspicat după fiecare piesă.
În pauza dinaintea celor de la Suede, ne-am întors cu spatele la scena principală, să vedem şi show-ul special al japonezilor de la Enra. Dans coordonat perfect cu sunetul şi proiecţiile din spatele lor, energic şi trippy.
Şi, în sfârşit, au urcat pe main stage şi Suede, pe care eu recunosc că nu i-am aşteptat, dar i-am ascultat. Pe de o parte pentru că, odată cu ei, se încheia festivalul, pe de alta… de gustibus. Pe Brett Anderson l-am mai văzut o dată transpirând şi în deschiderea celor de la Muse, în 2007, şi mi s-a părut şi aseară la fel de obosit. Nu vreau să compar capra cu varza, dar la The XX nu puteam să respir, mă sufoca mulţimea cu entuziasmul şi aplauzele şi fluierăturile (şi eu pe cei din jurul meu, lipiţi unul de altul). La Suede m-am strecurat printre rânduri mai degrabă rare, decât îngrămădite, şi am ascultat cele mai slabe reacţii din public, deşi mulţi dintre ei veniseră pentru doza de britpop de duminică seara. Atmosfera a fost plăcută, nonetheless, iar ei au cântat, printre zgomote de palme leşinate, It starts and ends with you, Animal Nitrate, She, Sometimes I feel I’ll float away, reuşind să-şi trezească fanii amorţiţi cu Beautiful Ones.
Ediţia a treia de Summer Well s-a terminat prea repede pentru unii dintre noi cărora nu ne-ar fi stricat mai mult timp în dumbrava minunată. Am rămas cu gânduri bune şi aşteptări mari pentru anul viitor. Farewell, Summer Well!
Şi fe-li-ci-tări, Livada!
Text: Andreea Chirica
Foto: Ramona Chirica
PS: Albumul rev de pov by Ramona și albumele Livada Ziua 1 și Ziua 2.
