STAI SĂ DAU SAVE

Povestire scrisă de Adelina Butnaru, aleasă de Matei Florian la Creative Writing Sundays, pe 25 noiembrie 2018, la tema „Ziua morților”.

Nimeni nu m-ar crede în stare, dar înainte de culcare mă rog.

Dă-mi, Doamne, tăria să omor gândaci. Dă-mi părinți mai puțin pocăiți. Aș mai vrea, te rog, să nu mai spargi instalația, pentru că instalatorii oficiali sunt mereu ocupați, cei neoficiali sunt mereu bizari, eu sunt sălbatică și nu știu cum se întreține o conversație cu astfel de oameni, cel mult vorbim despre vreme, da, da, s-a mai răcit afară, și pe urmă cum îi dau bacșiș, că unii zic că tre’ să bagi direct în buzunar să nu te refuze, unii că îi pui pe masă, îl privesc în ochi sau nu, câte necunoscute, ce mă fac, bacșiș stângaci acceptați? Fac orice să am hainele curate.

Dă-mi, te rog, rutina cea de toate zilele. Vreau internet fără probleme, când se oprește netul mi se taie respirația. Vreau să nu-i mai explodeze nimănui apendicita, tataia să nu mai dea foc la grădină, că speriem toate babele din sat și le stă inima apoi.

Mersi.

Cine se naște în familia noastră se naște deja matur. Când am ajuns la grădiniță știam o mulțime de lucruri. Cum arată calul, căruța, porcul, cum se taie găina. Știam și cum se moare, mergeam mereu cu bunica în vizită la câte un mort și mâncam bomboane și colaci. În semn de empatie, și acum, când moare cineva, închid ochii, deschid ochii, încerc să nu mai fiu, măcar pentru câteva secunde. La mine în copilărie, eu îl speriam pe Baubau.

Ai mei m-au educat frumos, mama zice să nu te atașezi de nimeni niciodată, casa noastră nu e aici, casa noastră e în ceruri, îmi tai unghiile în fiecare duminică, Isus te ajută mai mult dacă ești curat. Recunosc că uneori îmi parchez șosetele murdare prin casă și nu știu dacă din cer se vede asta, sau dacă cineva e în stare să mă ierte. Mama zice că degetele de la picioare și obiceiurile proaste le-am moștenit de la tata, și că băieții în Domnul vor fete supuse. Sunt plină de defecte, știu să fac doar salată și milkshake. Ea crede că am inima împietrită, dar eu măsor de trei ori înainte să-mi iau un soț.

Mama îmi găsise un băiat bun la Craiova, cică Dumnezeu l-a trimis. Mă descurc și singură, știu și eu care sunt etapele. Prima dată îți place de cineva. Apoi următorul pas este să îl înghiți cu totul. Hap.

Când aveam zece ani nu mai aveam bunică, și nimeni nu mi-a explicat că oamenii au un fel ciudat de a se metamorfoza, și că există câte un rai și un iad pentru toată lumea, dacă nu ești cuminte te duci în iadul celor care nu și-au mâncat toată mâncarea. Dacă știam, aș fi mâncat toată mâncarea. Aș fi salvat toate bunicile tinere din lume. Cred că bunica mea trăiește într-un balon de gumă, în raiul baloanelor de gumă, ultima dată i-am dat un Hubba Bubba roz. Totul e roz, când înțelegi ce se întămplă de fapt.

Pe vremea aia puteam să mâncăm toți din coliva bunicii și să o sălvăm vreo 7 ani la rând. Mama a dat chiar și făraș și mătură, ca bunica să strângă praful pe care Isus îl face în cer. Poate nici el nu duce direct șosetele în coșul de rufe.

Pe urmă, nu știu exact când au început ai mei să fie neoprotestanți, că eu am fost mereu nimic. Prima dată am crezut că o să primesc scutire pentru ora de religie, și-mi părea rău că nu au descoperit mai devreme că aș putea să motivez absențe așa ușor. Doar că duminică mă trezesc la cât vrea corpul meu, și dacă faci acasă rugăciune nu se pune, doar dacă te vede pastorul, atunci îngerii bifează în cartea faptelor bune. Și cu mine îngerii nu au fost așa de gașcă, au zis clar, ori învăț limbajul ceresc la Bise, ori la școală.

Acum nu mai avem voie să mâncăm de la morți pentru că e păcat și o să plecăm cu sufletul nemântuit. În religia asta, ziua morților s-a dezinventat, e chiar interzisă. Nu avem voie să facem un idol din bunica, nu ne închinăm la ea, nu facem cruce, nu suntem superstițioși, și nu ducem gunoiul seara.

Mie îmi plăcea cumva ziua morților pentru că puteai să bei vin și de ziua mortului și de ziua de naștere a mortului, adică de două ori pe an.

Ai mei au o groază de argumente, ei zic că Deuteronom 22:51, Corinteni 4:3, Matei 22:23–29, sau că Efeseni 2:1,5,8,9, dar mai ales Luca 16:19–31. Ai mei sunt oameni moderni, cred că le place mai mult Noul Testament.

Bine, mie nu mi-e frică deloc, când o să vină moartea să mă ia o să îi zic piua un pic că nu am salvat documentul, stai să dau save.