Povestire scrisă de Andrei Gogu, apreciată de Maria Manolescu la concursul trimestrial de povestiri – „O povestire pe care am apreciat-o pentru nuanțele complexe ale unei relații tată-fiu, surprinse pe fundalul filmelor de acțiune ce pâlpâie din televizor.”
Tata e foarte slab. Când se urcă pe cântar scrie 59. La bunica 75. La bunicu 81. Da’ tata nu e slab! L-am văzut când veneam de la școală cum spărgea cimentul cu mașina aia. Mi-a spus că se numește bicamăr. La subsol a tăiat odată țevile cu o roată, ceva, ce se învârtea foarte repede. Mirosea foarte urât de la roata aia și mi s-a făcut rău. Și vara trecută a cărat o grămadă de găleți cu bucăți de perete de la „nea vecinu” de la 3. Cum i se umfla vena! Eu sunt slab ca tata, dar uite ce puternic e el. De ce cară gălețile alea? De ce le spune la toți „șefu”? E murdar, e alb ca varul de la atâta praf, hainele lui au găuri, de ce le mai poartă, de ce poartă salopetă albastră, tata nu e gunoier, e urât să fii gunoier, ar râde toți de mine la școală, nimeni nu trebuie să știe de salopeta albastră a tatei, dacă ar afla Sebi ar face mișto, taică-su e polițist și are cămașă albastră, nu o să-l chem niciodată la ședința cu părinții, trebuie să vină mereu bunica, de ce bunicu’ zice că-l dă afară din casă, tata de ce nu pleacă, dar eu nu vreau să plece, dar o face să plângă pe buni și nu mai vreau s-o văd că plânge, vreau să stea și să nu-i mai supere, of, m-am săturat să aud că mami e în rai.
Bărbatul se întoarse acasă în salopeta albastră. Se duse întâi pe balconul de pe scară unde își lăsă trusa de scule, salopeta, cizmele și șapca, apoi intră în casă. Nu se spălă. Elefterie nu ieși să-l întâmpine. Mereu îl mângâia pe cap cu palma lui mare și grea, cu bătături alb-gălbui. Nu-i plăcea. Îi ciufulea părul și mirosea a țigări. Simțea toate bătăturile alea, de parcă l-ar mângâia o limbă de pisică. Ar fi suportat atingerea dacă măcar i-ar fi dat și lui bănuți de un Trompi sau de Sugus sau de Viva sau de o bombă puturoasă la plic pe care să o pună în spatele unui câine care doarme. Era doar cinci mii de lei una, dar îi dădea din an în Paște, așa că nu cerea niciodată.
Aș vrea să-i dau lui Teri treij de mii de lei să-și ia și el bunătăți, ia să văd cât am, să-mi fut una-n gură, un Ciucaș e 65 de mii. Teri, ia vin’ la tati, uite, am găsit și eu prin buzunar cinci mii de lei, ia-i tu și poate mai găsim. Mm, mulțumesc. Săracu, nu-i ajunge să-și ia ceva. Ce zici, bărbate? Mă uitam la desene animate. Tot cu ștrumfii ăia ești? E Spider-Man! Nu e niciun ștrumf! I-auzi, spaidărmen, ăla de-am văzut noi film. Da. Pai ia să văd dacă ai forță ca el, facem un skanderbeg? Bine, da’ nu mă lași! Nu te las, măi, ia să văd ce poți.
Mânuța copilului intră în palma groasă și fu îmbrățișată de bătături calde și transpirate. Nu-i plăcea senzația, o să se spele pe mâini după, dar iubea al naibii de mult skanderbegul. Nu câștiga niciodată, dar tata stătea cu el, se juca cu el înainte să plece în dormitor și să nu mai iasă. Brațul plat și subțire al copilului se încordă și bicepsul se întinse ca un fileu de ping-pong. Puse tot ce avea mai bun, se înroșise, își încordase maxilarul și un mmmm i se auzea nervos din diafragmă. Bărbatul îl ținea vertical, exact în poziția în care dăduseră startul, cu niciun centimetru diferență. Pe Elefterie îl enerva ținutul ăsta pe loc. De ce nu îl punea odată? Își bate joc de el că-l ține așa! Ba uneori tata îl mai lasă să-l aplece câțiva centimetri și zâmbește. Râde de mine! Deși nu admitea, Elefterie ar fi renunțat la toate monedele de cinci mii de lei pe care le-ar fi primit pentru tot restul vieții dacă tata l-ar fi ținut mai des în găoacea transpirată. Nu se gândea la asta, doar o simțea, căci mintea lui spunea doar că tatăl își bate joc.
Pac, hahaha! Lasă-mă în pace! Mereu mă ții așa! De ce nu mă pui din prima!? Am vrut să văd ce forță ai, ești mai puternic ca data trecută. Da’ tu cum de ai atâta forță, că nu ai brațele groase! Bărbatul își întinse brațul pe masă și-l încordă. Vezi astea? Vezi cât de mari sunt? În astea stă puterea omului. Cu cât sunt mai mari, cu atât curge mai mult sânge prin ele și ești mai puternic. O să le ai și tu, că doar semeni cu mine. Nu sunt eu tac-tu? Tati, jucăm macao în seara asta, până începe filmu cu Steven Seagal? Jucăm, jucăm, stai să mă duc la magazin.
După două ore băiatul luă pachetul de cărți, niște pufuleți Gusto cumpărați de bunicu și ciocăni la ușă. Nu răspunse nimeni, dar televizorul se auzea, așa că intră. În mai puțin de o secundă își aminti de Wunschpunsch, desenul cu un cuplu de vrăjitori bătrâni care fierbeau în cazane tot felul de scârboșenii. În camera tatălui său, cineva fierbea la foc de tutun, în urină, blană de câine și pufuleți Lotto cu cașcaval. Dreptunghiul compact de duhoare îl lovi fără să-l afecteze. Picioarele tatei. Bunicii spuneau că-i o ciupercă, dar el se uitase până și-ntre degete, unde credea că s-ar putea ascunde, și nu văzuse niciuna. Picioarele erau albe ca laptele și, totuși, răspândeau moarte. Cu timpul, se imuniză.
Tati, am adus cărțile. Tati? Taati? Copilul se împiedică de PET-ul de Ciucaș și îl dărâmă. Era întuneric și îi era frică să nu fi udat covorul. Ridică repede sticla și pipăi pe jos. Uscat. Era goală. Deschise geamul, îi împinse tatălui plapuma peste picioare, își puse o pernă și începu să se uite la Steven Seagal cum snopește mafioți. Tatăl se trezi la publicitate. Cum e, Teri? L-am mai văzut? Eu nu. E cu o închisoare. Ia dă-mi și mie un pufulete. Băiatul îi întinse reticent punga, iar mâna cu bătături intră și scoase vreo opt pufuleți. Elefterie se uită cu părere de rău la cei rămași în pungă. Îi era scârbă să-i mai mănânce. O împături și încercă să nu se mai gândească la ei. Trebuia să o pună la fundul coșului de gunoi, să nu vadă nimeni că a aruncat-o. Tatăl său se mai trezi la finalul filmului și întrebă cu ochii închiși cum a fost. Băiatul nu răspunse. Îi stinse televizorul, îi puse telefonul la încărcat și îi aduse sticla cu apă lângă pat. În drum spre ușă călcă pe un capac. Luă telefonul și aprinse lanterna. Văzu gâtul sticlei după șifonier. Băgă mâna și scoase una goală pe care scria Cotnari. Apoi una cu Alex… nu știu ce. Știa ce erau. Din cauza lor plângea buni. Când le-a găsit data trecută i-a spus lu’ bunicu’ a doua zi. L-a văzut cum a luat o curea din șifonier, a rulat-o și a pus-o în buzunar. Apoi bunicu’ l-a așteptat pe tati să vină de la serviciu. A venit și i-a dat sonoru’ foarte tare la desene și a luat telecomanda cu el, dar tot a auzit. L-a bătut bunicu’ pe tati, da’ cum să-l bată pe tati? Că bunicu’ e bătrân și tati e mai tânăr și puternic. Da’ tati țipa și-i spunea să nu mai dea, că nu mai face. Îi era frică de bunicu’, s-a bucurat că l-a pedepsit pe tati ca să nu mai bea, da’ s-a și speriat. Tati a zis c-o să-l asculte, da’ a făcut tot ca el.
Nu putea să-l audă din nou pe tatăl său cum țipă. Puse sticlele la loc și deschise ușa să spioneze. Bunicii se uitau la o emisiune cu cântat în sufragerie. Puse pufuleții jos, luă sticlele și fugi fără zgomot și fără să aprindă vreo lumină în bucătărie. Deschise geamul, apoi plasa. Puse una din sticle jos. O luă pe cealaltă și o aruncă cu toată forța lui în grădina din fața blocului, pe pământ. Stăteau la unu. Nu s-a spart. O aruncă și pe a doua. Nimeri asfaltul. Vreo trei câini începură să latre. Închise repede plasa și geamul și fugi în camera tatălui său. Lipi ușa exact când bunicu aprinse lumina de pe hol. Teri, ai auzit și tu? Ce? S-a auzit o sticlă afară. E, de un’ să știe băiatu’? interveni bunica. O fi vreun bețiv nenorocit! Hai, nu vii la culcare? Acuma.
Elefterie îl mai privi pe tatăl său adormit câteva minute, apoi în fiecare seară ce a urmat. Săptămână de săptămână se derulau dansurile lui Van Damme, obiectele aruncate de Chan, mașinile lui Statham, scările lui Stallone, pătrățelele lui Lee, fiicele lui Neeson, femeile lui Gibson, uniformele lui Lundgren și exploziile lui Willis. Ani de zile s-a uitat la tatăl său cum îi privea din pat pe acei bărbați de acțiune, pe acei bărbați care învingeau orice dificultate, își refăceau viețile și puneau mâna pe fată. Caloriferul ardea și ProTV derula, ventilatorul bătea și Antena relua. What did I just say? You just ask everybody to pick up their Samurai swords and shave your butt! The world ain’t all sunshine and rainbows. Yippie-Kai-Yay, motherfucker! se mișcau buzele lui Elefterie pe replicile ecranului învelit în fosfor. Le învățase pe toate pe de rost. Știa ce filme se dădeau de Crăciun, de Paște, vara. Tati, ieșim să ne jucăm cu mingea? Îmi repari și mie bicicleta? Vii cu mine și cu bunicu’ la chinezi? Mergem la pescuit? Mergem la circ? Băi, Teri, păi în seara asta se dă Liv Fri or Dai Hard pentru prima oară! Nu vrei să stai cu tati să-l vedem? Hai că facem și o carte în pauză sau skanderbeg, ce vrei tu.
Bărbatul se întoarse acasă în blugi, tricou verde de la Albacher și o șapcă roșie cu fostul primar. Se duse întâi pe balconul de pe scară, unde ascunse o sticluță Polar în cizme, apoi intră în casă. Nu se spălă. Elefterie nu ieși să-l întâmpine. Ce zici, bărbate? Se gândi dacă să-i spună tatălui său titlul cărții pe care o citea, dar ce rost avea? Citeam ceva pentru facultate. Cu cine-oi semăna așa deștept nu știu, că de la mine și de la mă-ta sigur n-ai luat! Fac niște ouă ochiuri, mănânci și tu? Hai că vin, ia-o înainte. Bărbatul de 49 de kg înaintă spre bucătărie și-i strigă: Ia zi, băgăm un skanderbeg înainte să punem masa? Elefterie înghiți în sec și simți cum ochii lui emană căldură. Strigă cu jumătate de glas: Ca să mă pui iar? Ia să ved…! exclamă tatăl său într-o criză de tuse. O mână solidă îmbrățișă una slabă și aspră. Bătăturile uneia se odihneau în pielea moale a celeilalte. Start! Sângele le șiroia nervos pe brațele de ciment. Mâna cu bătături tremură, se lăsă greu, dar căzu.
M-ai lăsat! minți Elefterie.
