Povestire scrisă de Veronica Sidon, aleasă de Cezar Paul-Bădescu la atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, în iunie 2018, la tema „o întâmplare semnificativă cu tata”.
Tatăl meu e înalt și foarte frumos,
îmi place la el linia bine desenată a nasului, ca a unei efigii,
Dintre voi toți, tu rîzi exact ca el,
îmi spune uneori mama.
Cînd aleargă, mi se pare mereu că plutește deasupra pămîntului,
abia îi disting picioarele drepte, cu genunchii ca două bucățele rotunde de cremene perfect șlefuite,
altfel cum ar ajunge de la cireșii din vîrful dealului pînă la poartă,
în răstimpul unei răsuflări, dacă n-ar purta cizmele de șapte poște ale uriașului?
Cînd mă ascultă, tatăl meu atinge cu o mînă zidul casei, iar pe cealaltă o îndoaie ușor, sprijinită în șold,
ca într-o poză de epocă cu căpitani de roșiori și căluți de lemn.
Așa, din poziția lui puțin înclinată, pare întotdeauna mai scund
și răspunde la toate întrebările care-mi trec prin cap:
De ce seamănă norii cu laptele covăsit, dar cu vata de zahăr, de ce e cerul albastru, de ce seamănă ouăle de măcăleandru cu boabele de peruzea?
Tatăl meu are miezul ochilor ca o pădure stropită cu picături de rășină de culoarea mierii sălbatice,
dar asta pot vedea numai dacă își atinge obrazul lui de obrazul meu,
atunci cînd ne rostogolim, de exemplu, în iarbă,
în luptele noastre de gladiatori.
Fetițele tatii, bulgărașii de aur ai tatei…
Cu tata aș privi cum răsare soarele peste cîmpurile indigo,
aș traversa pîrîul din spatele livezii, potrivindu-mi tălpile, piatră cu piatră,
Ai grijă să nu calci strîmb, dă mîna la mine, gata, te-am prins.
Pentru tata aș învăța toate constelațiile Căii Lactee:
Jgheabul, Ursa Mare, Rarițele, Cumpăna, Sfredelul, Omul, Calea Rătăciților…
Aș tăia singură-singurică hîrtia de pergament,
aș lipi-o de aripile avionului cu schelet de alun,
În seara asta îi dăm drumul peste pădure, pe unde venea tac-tu mare iarna de-și auzea numa’ pașii scîrțîind pe zăpadă și lupii urlînd.
N-aș plînge niciodată, să știu de bine că-mi zdrelesc toate coatele și toți genunchii,
și aș rezolva fără ajutor funcțiile algebrice de gradul al treilea,
Uite, tata, am luat în sfîrșit nouă la teză. Te rog mult să nu pleci, mai stai puțin.
Cu tata aș face urși polari și vulpi argintii de zăpadă,
dar cine mai știe și cine-și mai aduce aminte chiar tot,
mă recompun din bucățele colorate,
galben, portocaliu, alb și roșu,
în fiecare zi, ca un cub Rubik.
