Poezie scrisă de Francesca Rusu, apreciată de Livia Ștefan la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 6 iunie 2021, la tema cercetarea și documentarea în poezie.
Samira țese repede
firele colorate cu coji de rodie
și șofran
îi alunecă printre degetele
cu care ar fi închis plăgile
daca ar fi chirurg
dar nu o sa fie niciodată
nu mai are voie să meargă
la școală
are 11 ani
e o mașinărie de țesut covoare
e prizonieră în
camera plină cu lâna
de la oile și cămilele
care pasc pe dealuri
langa fereastră doarme Korum,
laptele din sânul mamei
a țâșnit pe la colțurile gurii
abia respiră
mai are încă sub limbă
o sămânță de opium
moașa o bate pe spate
toarnă apa adusă de Samira
pe fața cât doi pumni
e somnul copiilor țesătoarelor
e somnul macilor albi
