Povestire scrisă de Laura Stanciu, aleasă de Bogdan Munteanu la Creative Writing Sundays, pe 14 aprilie 2024, la tema: „dependențe”.
― Am pe altcineva.
Mi-a spus-o cu dicție perfectă și fără să se grăbească.
În clipa aceea, ca și cum mi-ar fi cerut un pahar cu apă, m-am ridicat de pe canapea și m-am dus în bucătărie. Am închis două uși, dar tot se auzeau reclamele de la televizor. Întotdeauna au volumul mai ridicat. N-a uitat cât mă enervează și a pus sonorul la minim. Pauze publicitare de câte cinci minute, în timpul filmului? Iată de ce prefer Netflix. Probabil că va fi pauză și la noi.
Am deschis frigiderul. Pe primul raft era cutia cu brânză. Soțul fără amantă e ca piftia fără usturoi, îmi zicea bunică-mea când eram mică. Când te-oi mărita, să-l ții mai din scurt, că bărbații calcă alături cu drumul. Am băgat cuțitul în telemeaua de vacă, să o scot din saramură. Uite-l acum, a călcat strâmb, dar n-are nici pe dracu’. Nici entorsă, nici fractură. Pare liniștit. Am mușcat din bucata rotundă, cu capul într-o parte, să nu curgă picăturile decât pe capac. Numai de la Lidl cumpăr. Deliciu.
Aveam și două roșii mari, cărnoase. Cine e? O știu? mi-a venit să-l întreb, dar n-am avut curaj, deși cea mai bună apărare e atacul. Mi-am pus pe o farfurie și niște măsline Kalamata. I-am zis să nu le ia în ulei de floarea-soarelui, ci numai în ulei de măsline, dar nu are el chef să se uite pe cutie. Făcusem pâine de dimineață, așa că mi-am tăiat câteva felii subțiri. Fâța subțirică, în rochia de piele, aș putea să jur. O știam de la un Christmas Party, unde fuseseră toți de la biroul lui. Dacă aia o fi, exagerează, nu e de el. Îl place sigur, cum să nu-l placă? Grizonant, bine legat, avocat. Dar de iubit, exclus. Să stea cu el douășopt de ani și mai vorbim noi după. Feliile de roșii mi se topeau în gură. Sunt ca pe vremuri. La banii ăștia, nici nu mă mir. La Mega, toate-s mai scumpe. Au sărit prețurile în aer. Aș fi mâncat și o ceapă roșie, dar aveam filmare a doua zi, plus repetiție la teatru. Două zile după ce mănânc, îmi ies prin pori ceapa și usturoiul. Voiam să mușc, să aud dinții scrâșnind. Am citit undeva că doar când muști dai semnal creierului că mănânci. Am scos niște fripturi de la congelator, să semnalez. Le-am pus într-o tigaie, cu un pic de apă și am pus capacul.
Apropo de pus capacul, așa mi-am adus aminte de rucsacul din portbagaj. Nu mi-era că m-ar verifica el vreodată, dar dacă aș fi murit într-un accident, ar fi găsit și lucruri pe care nu aș avea de ce să le iau la masaj.
Ce să înțeleg eu acum, că pleacă? Unde dracu’ se duce? Ce le spunem copiilor? Acum vom lua o scurtă pauză publicitară. Rămâneți cu noi. Revenim când putem. Andra era în clasa a XII-a, Bogdan trăgea de el în anul III, la Construcții. Vladimir terminase Medicina și lucra la Spitalul Panduri. Sunt mari. Asta e. Toți suntem datori cu un divorț. Lumina din bucătărie e cam chioară. Trebuie schimbat becul.
L-am neglijat, am luat prea multe proiecte, n-am mai fost atentă. Friptură cu ce? Fac și o salată de varză, că e douășpe noaptea în curând. Am scos varza din compartimentul de jos al frigiderului. Am tăiat-o în două, am spălat doar jumătate, am pus o folie de plastic pe cealaltă bucată și am băgat-o la loc, peste morcovi și apio. Ar merge și un apio, că de ăsta trebuie să trag, nu glumă. Are picioare ca două bețe, dar mai bine slabă decât grasă. Însă n-are sâni. Sunt ca niște afine. Înainte dormea cu mâna pe sânii mei. Păi nu prea mai are cum acum, că mă bag în pat în pijamale și halat de iarnă. Mi-am strâns cordonul mai bine și m-am aplecat să-mi trag șosetele. Seara tremuram, dimineața muream de cald. Menopauza mi-a distrus viața. Mă rog, unii bărbați caută femei liniștite hormonal când nici ei nu mai pot fi zmei. Am spălat țelina, am tăiat varza fâșii-fâșii, am pus sare. Nu e bine să pun atâta sare. Nu de tensiune îmi e, ci că mă umflă. M-am uitat înspre tigaie. Nu mai avea apă, se înnegrise, carnea se lipise. Nu știu cum de nu mi-a mirosit. Am deschis geamul. Iar e fum, dar oricum trebuie să zugrăvim, să schimbăm mobila. Nu, acum nu mai trebuie. O să plec eu într-o garsonieră, să fim liberi amândoi.
Am auzit mișcare în sufragerie și am ciulit urechile. Am stat încordată, să aud încotro o ia. Se duce înspre dormitor sau vine la mine? Nu voiam să vorbesc despre noi, despre ei, despre nimic. Tremuram. Am luat o gură de apă. Să se ducă dracului tot și gata.
A deschis ușa de la bucătărie, s-a lipit de un perete, într-un umăr și și-a încrucișat brațele. Era frumos încă. Mă gândeam cât de ușor i-o fi slăbăturii să se cațere pe el ca o liană. S-a uitat la mine fără să clipească. M-am sprijinit cu șoldul de masă și i-am susținut privirea.
― Nu vrei să știi cine e? a întrebat ridicând ușor bărbia.
Mi s-au uscat nările, dar nu m-am lăsat intimidată. Am simțit cu vârful limbii o ață de apio pe stânga-sus, între molari. Am încercat câteva manevre cu limba, cât să nu se vadă pe obraz, dar n-a mers.
― O scobitoare vreau.
