Concursul trimestrial de povestiri, ediția 18, a fost jurizat de scriitorul Augustin Cupșa (aici e cea mai recentă carte a lui). Îi mulțumim mult și le mulțumim de asemenea celor care ne-au trimis povestiri (peste 30), succes data viitoare și felicitări celor care au scris textele selectate! Vor apărea pe site în curând.
Următorul concurs de povestiri are deadline 1 iunie, aveți tot timpul să scrieți o super povestire, mai ales dacă stați mai mult în casă în această perioadă.
Avem 3 premianți, care câștigă un loc la Creative Writing Sundays, seria care va începe în mai 2020.
Povestirile au fost trimise la jurizare anonime, deci numele autorilor sunt adăugate de noi în textul de mai jos, scris de Augustin Cupșa.
„Știu că nu e ușor să scrii în doar 3-4 pagini o proză scurtă, cu toate rigorile genului, dar nici eu nu am parcurs textele după un șablon. Am încercat doar să fiu acolo, cu situația, cu personajele, sau cu câte un detaliu sensibil al cadrului. În consecință am avut aceeași așteptare de la autori – să fi fost și ei acolo, odată cu lumea pe care au propus-o. Când acest lucru se întâmplă, multe criterii sunt îndeplinite de la sine.
Amintiri despre zăpadă – de Romulus Boldea – e mai degrabă un portret decât o proză scurtă, dar e un portret sensibil și echilibrat. Nea Bebe, parcagiul „profesionist” de la biserica Sfântul Gheorghe, unde întoarce tramvaiul 41 și boschetarii dorm la umbra copacilor în miezul verii. E o narațiune fără situație, dar cu punct și contrapunct, scrisă cum trebuie, de un autor înzestrat cu spirit de observație, capabil de empatie, care știe cum să se poziționeze față de personajul său. Ar fi putut la fel de bine să iasă o schiță în cărbune, o fotografie sau un documentar – poem.
Fața nevăzută a femeii din Naipu – de Florentina Ionescu – este textul care se apropie cel mai mult de ceea ce înseamnă o proză scurtă. O situație cât se poate de naturală și cât se poate de surprinzătoare în același timp. O femeie tânără, prinsă între tatăl și iubitul ei, pe coridorul unui spital de stat, din București. Naratoarea introduce abil această transpoziție situațională și angrenează consecințe narative profunde, demonstrând atenție atât pentru detaliile de decor, cât și pentru cele emoționale. Titlul, și el bine gândit, plasează un amănunt de raportare, și completează în mod inteligent perspectiva naratoarei.
Bonul 1 – de Ioana Serota – o secvență-cadru cu atmosferă de gubernie românească și un reflex moralizator pe final. Autoarea reușește să țină în mână patru personaje din medii diferite, vârste diferite, să le facă să interacționeze în mod natural. Dialoguri autentice și mișcare scenică bună. Scăpări de stil și intervenții de autor nenecesare, totuși o proză câștigătoare, la propriu și la figurat.
O mențiune specială merită Șuruburi în cruce – de Adriana Jderu, o proză din mediul de producție, cu un trigger inteligent: defectul de fabricație al șurburilor în cruce, care ajung să poarte un alt simbol, unul răscolitor pentru generații întregi. Mă întreb de ce autorul nu a exploatat mai mult această ocazie pe care tot el și-a creat-o, de ce nu și-a lăsat personajele să interacționeze mai mult. Sper că o va face la rescriere.
Alte două mențiuni:
Vizitatori – Andrian Bîtcă, o proză de gen SF, scrisă cu naturelețe și cu știința de a grada tensiunea până la final, unde autorul deschide o miză mult mai mare, cea a identității umane. Autorul știe să deruleze o narațiune alertă, făcând salturi între momentele esențiale ale poveștii.
Nea Mardare – de Corneliu Ion, un text între portret și schiță, având în prim plan un om exemplar. Sunt sigur că nea Mardare a fost un povestitor extraordinar, un om care a făcut frontul fără voia lui, nu un Rambo, cu mâna pe trăgaci și cu istorisiri de vitejie. Poate, cine știe, pe undeva, prin munții Tatra, s-o fi întâlnit și cu bunicul meu.
Felicitări sincere tuturor participanților pentru că au părăsit zona de confort și s-au pus să scrie un text conform unor cerințe și limitări. Sper să-și mai asume această provocare în viitor. ”
