Concursul trimestrial de povestiri, ediția 19, a fost jurizat de scriitoarea Adina Popescu (aici e cea mai recentă carte a ei). Îi mulțumim mult și le mulțumim de asemenea celor care ne-au trimis povestiri (peste 30), succes data viitoare și felicitări celor care au scris textele selectate! Vor apărea pe site în curând.
Următorul concurs de povestiri are deadline 1 septembrie, aveți tot timpul să scrieți o super povestire, așa ne și dorim, mai ales că împlinim 20 de ediții, adică 5 ani de concurs literar.
Avem 3 premianți, care câștigă un loc la Creative Writing Sundays, seria care va începe în septembrie 2020.
Povestirile au fost trimise la jurizare anonime, deci numele autorilor sunt adăugate de noi în textul de mai jos, scris de Adina Popescu.
„Am citit cu plăcere, mi-au plăcut diversitatea stilistică, dar mai ales a temelor abordate – de la proze angoasante (post)pandemice și distopii, portrete, mecanismele unor relații, anxietăți urbane la amintiri/ nostalgii în spații rurale, eseuri poetice sau texte de tip jurnal, extrem de personale. M-au interesat nu atît scriitura/ exercițiile de stil pe alocuri surpinzătoare, dar fără cap și coadă, cît coerența narațiunii într-un spațiu restrîns (2-3 pagini), atmosfera și nu în ultimul rînd onestitatea autorului față de ce scrie, texte care să nu mă plictisească, să-mi dea un motiv concret de a le duce pînă la capăt.
Locul 1
Oboseala – de Alin Buzoianu
O excelentă proză minimalistă, cu un bun simț al dialogului, creată în jurul unei situații aparent obișnuite de familie, cu personaje autentice – trei generații (bunici, părinți, un copil) pe plajă, în vacanță în Grecia, tatăl și fiul o pornesc împreună înot spre o insuliță din apropierea țărmului, scopurile sînt diferite, distanțele devin relative. Inițial se conturează două schițe de portret în oglindă, completate de relațiile tot schițate cu ceilalți membrii ai familiei, însă un incident neașteptat, introdus abil, schimbă perspectiva și dau textului o profunzime care îți dă de gîndit.
Locul 2
Politică – de Andrei Soficaru
Textul – printre altele, o perspectivă originală asupra unei comunități „exotice” și a turismului de masă, dar și a societății în sine și ce mai reprezintă ea, m-a convins în primul rînd prin umorul său deloc grosier, cu nuanțe, cu subtilități. Copiii dintr-un trib de pe o insulă departe de „civilizație”, însă aflată în vizorul unei echipe de antropologi care îi „cercetează”, o pun de o revoluție marxist-leninistă care eșuază lamentabil. Pe insulă, nimic nu este ceea ce pare a fi, povestea spusă din perspectiva unuia dintre puști e amuzantă și plină de ironie.
Locul 3
„Mă omoară Pascu Paraschiva!” – de Florentina Ionescu
Portretul mătușii „nebune”, din perspectiva nepoatei sale, fetița cu care locuiește în aceeași casă, care o acceptă cu toate crizele și ciudățeniile ei și o privește cu înțelegere și curiozitate, are de toate pentru o proză reușită – atmosferă, situații bine create, autenticitate, umor, duioșie. Tanti Mari nu e un personaj creat artificial, nu are stridențe și tușe îngroșate, e desprinsă din viața noastră, empatizăm cu ea, reprezintă acea demență blîndă cu care putem trăi alături. Am trecut peste micile probleme de stil, aș vedea o proză mai consistentă pornind de la acest fragment.
Mențiune specială
Memoria păpădiei – de Luminița Colopelnic
Un alt portret care m-a înduioșat: cel al lui nenea Sechel, vecinul de bloc cu două fiice plecate prin lume, care se simte singur și își petrece timpul pe banca din fața blocului, e „radioul” și „gardianul” cartierului. Mi-au plăcut onestitatea cu care se raportează autoarea la personajul său, apropierea dintre cei doi, replicile vii, precum și schițarea unei lumi „mici”, cu zvonurile, nedreptățile și bîrfele ei. Și titlul este unul bine ales.
Mențiune specială
Colecționarul de oameni – de Monica Tonea
Textul e bine scris, premisa e incitantă – o femeie misterioasă întîlnită la o petrecere mărturisește că are o colecție de oameni. Dincolo de metaforă, asocierea dintre oamenii dragi pe care simți nevoia la un moment dat să-i ai doar pentru tine și obiecte e aici interesantă și nu pare forțată, nu deranjează. Textul e condus de discursul femeii, nuanțat, însă pe alocuri cam lung, și de motivațiile ei, misterul se păstrează pînă la final. Aș simți nevoia de o continuare și dezvoltarea unor mici acțiuni care să susțină ideea.”
