Concursul trimestrial de povestiri, ediția 13, a fost jurizat de scriitoarea Veronica D. Niculescu (vă recomandăm cărțile ei de povestiri, romanul și cartea pentru copii, ultimele două sunt genurile cu care s-a jucat în ultima vreme). Îi mulțumim mult și le mulțumim de asemenea celor care ne-au trimis povestiri, succes data viitoare și felicitări celor care au scris texte premiate sau alese pentru publicare! Vor apărea pe site în curând.
Următorul concurs de povestiri are deadline 1 martie, pregătiți operele!
Cum am primit sub 30 de texte (22), avem 2 premianți, primii 2 din lista de mai jos, care câștigă un loc la Creative Writing Sundays, seria 21 (care va începe undeva prin februarie 2019).
Textele au fost trimise la jurizare anonime, deci numele autorilor sunt adăugate de noi în textul de mai jos, scris de Veronica.
„Dintre cele douăzeci și două de povestiri trimise în concurs, am ales două texte câștigătoare. Acestea sunt:
- Locul 1 – O mamă care n-a mai spus nimic – Andreea Drăghici
O poveste de viață, cu patru personaje (mama, tata, doi copii), spusă într-un mod aparent simplu – lucru deloc la îndemână, de fapt –, în care esența este ascunsă până către final, ca un sâmbure amar într-un fruct dulce. O apariție delicată și sigură în întregul set de povestiri trimise la concurs.
- Locul 2 – Plimbare cu schepsis – Mihai Bălăceanu
Din nou, aparenta simplitate, o poveste scrisă corect, frumos gradată, cu dialoguri firești între o mamă și un fiu și cu o răsturnare de situație în final.
Mai recomand publicarea, ca mențiune:
- Despre ceasuri și biciclete – Cristina Chira
Și aici tot o poveste spusă cu precizie, cu niște detalii originale, pe care doar mici retușuri necesare o despart de câștigătoare.
De asemenea, am mai remarcat și îi încurajez pe autorii povestirilor 167 589 și Cultura prezentului.
Mulțumesc celor care au trimis texte, m-a bucurat diversitatea subiectelor și a stilurilor, tuturor le doresc spor la scris și răbdare infinită cu textele lor.”