Povestire scrisă de Nicoleta Balaciu, aleasă de Lavinia Bălulescu la Creative Writing Sundays, la tema „legendă de familie”, pe 7 iunie 2020.
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
„Când e să n-ai noroc, n-ai de la început. Exact așa a fost cu chiuveta asta. Când am comandat-o la Emag, erau reduceri. Aveam și un voucher de 10% de la o comandă anterioară și s-au cumulat. Am scos-o la 589 lei – un preț decent, mai ales că e serie limitată de la Franke și are garanție 5 ani. Până la urmă nu știu la ce ne-a trebuit. Chiuveta veche își făcea bine treaba. Nevastă-mea nu, că vasele stăteau nespălate și o săptămână. Avantajul la chiuveta nouă e cuva mai înaltă și mai încăpătoare. Un avantaj discutabil în situația mea – că se strângeau cu 25% mai multe vase nespălate.
Pentru că e din tectonite, adică un plastic rigid ce imită granitul, zgârieturile și petele de apă nu se văd ca pe chiuveta veche, din inox. E ideală pentru snobii care nu-și permit una din granit, dar vor să impresioneze. Pot să confirm.
Mă scuzați dacă jignesc totuși pe cineva, trebuia să vă spun de la început că sunt nemulțumit. Foarte. În mod normal i-aș da un calificativ de patru stele, fiindcă garniturile se cumpără separat, iar racordurile sunt prea scurte. E subțire și pare firavă, însă pot să vă garantez că ține. A ținut-o și pe soacră-mea, a dracului. În fine, la preț redus merită. Chiuveta. Dacă luați un model de serie, nu ca mine. Să vă povestesc de la început.
Problemele au apărut imediat ce am montat-o. Trebuia să-mi dau seama. De câte ori luase nevastă-mea ceva pentru casă? Să fie ea decisă din prima, fără să se răzgândească și să facă retur după trei zile? De necrezut. Iar acum știa și modelul. Franke CRU-C1F3R. Peste noapte devenise expertă în chiuvete. Citise review-uri pe câteva site-uri și turuia avantaje și prețuri. Ca să nu spună că nu mă implic, am plătit. Tot ea a găsit și instalator – nea Vali din Berceni. L-am luat din față de la Institutul de Medicină Legală, l-am dus să vadă despre ce e vorba, am mers cu el în Dedeman să luăm silicon și garnituri. Moșul era rezervat, nu ca alții, să te căpieze cum au lucrat șase luni afară pe bani adevărați, nu pe semințe ca aici. Cât a montat-o, ochelarii îi alunecau pe nas și el mormăia. Întâi am crezut că înjură, îmi venea să-i dau un elastic să și-i lege de cap. Dar omul vorbea singur. …acum cheia de doișpe… punem garnitura… strângem bine sifonul… de parcă îi spunea cineva ce să facă și el repeta. Cu noi abia a schimbat câteva cuvinte. Și-a luat milionul și mi-a cerut să-l duc tot în față la IML, că de acolo se descurcă el. Mai bine, ajungeam și eu acasă până să înceapă meciul.
Ne spusese că până dimineață să n-o folosim, să se întărească siliconul. Mai montasem și eu una-alta pe la țară și știam. Normal că n-am umblat la ea. Nici n-am mai intrat în bucătărie. Nevastă-mea nici atât. Luasem bere de la non-stop și ne uitam la meci. Mai mult eu, că ea butona pe telefon și se hlizea cu fetele de la zumba. Arunca din când în când câte un ochi și întreba cât e scorul sau cine e la minge. Dar uită-te, în pana mea, ce-s eu, comentator sportiv?
La pauză, când m-am dus să mai iau o bere din frigider, începuse deja să se simtă un iz de canalizare. Pe la mijlocul reprizei mirosea deja rău. Am închis ușa de la bucătărie. Degeaba, duhoarea ieșea pe sub ea. Cică deschide și tu geamul – ea nu putea, că era într-o discuție importantă. Erau prelungiri, Nemec tocmai îl deposedase pe Lemnaru și scăpase de unul singur spre poartă. M-am dus, ce naiba să fac, puțea groaznic. Zic hai să-l sun pe nea Vali după meci, să nu fiu mârlan, poate se uită și el ca tot omul. Însă doar nu era prost să răspundă. Am căutat pe net: ba c-o fi racordul flexibil deformat, ba că e colmatată țeava de scurgere. Nu se întărise nici siliconul, ce să umblu. Și pe cine naiba să chem la unșpe noaptea? Până la urmă, am dormit cu geamul deschis la bucătărie.
De dimineață parcă se mai dusese mirosul, dar era frig să mori. Instalatorul tot nu răspundea. Hai să mâncăm și să plecăm la serviciu, vedem noi ce facem. La masă, nevastă-mea butona de zor. Îl găsise pe unul și au stabilit să vină la 4. Era bine, mă învoiam două ore sau îmi puneam teren și scăpam cumva.
Aveam niște măsline umplute, nu pot să uit, le luasem la ofertă de la Lidl. Nevastă-mea mânca întâi migdala și apoi măslina. Râdeam de ea că e ca ăia mici, desfac napolitanele să lingă crema. Și la un moment dat mi-a spus:
— Ia uite, măslina asta e goală, toți vor să dea țepe – s-a uitat pe borcan să vadă unde era produs – fură și muncitorii din Grecia la fel ca ai noștri.
— Ești tu proastă, i-am răspuns, le umple automat un aparat, doar nu-ți închipui că stau grecii să bage fiecare migdală în măslină.
Am făcut apoi câteva glume cu băga-ți-aș migdala în măslină și s-a înfoiat toată că-s nesimțit și misogin și n-o respect cum ar trebui, că poate mă lasă ea baltă.
— Stai, fata mea, liniștită, că nu-i chiar așa! Dacă nici eu nu te respect, la câți bani am băgat în fundul tău… Și-apoi cine să te mai ia? Te mai ia dracu’.
— Da mă, vezi că știi?! O să mă ia dracu’! Și a trântit ușa.
La 4 eram acasă, cum am stabilit. Mirosea infernal. Am spălat repede vasele rămase de dimineață și, când să storc buretele, am văzut migdala în sita chiuvetei. Ne mai și certaserăm ca proștii. Pentru o migdală! Am scos-o pe pervaz, să o mănânce guguștiucii. Parcă nu mai mirosea așa tare de când dădusem drumul la apă. Sigur era din cauza scurgerii, că n-avea cot să țină apă și venea toată duhoarea de la canalizare. Exact cum scria pe net. Pe la și jumate a ajuns și instalatorul – Petrică. Lucrase în Spania și Italia, dar nu văzuse niciodată lucrare așa proastă. Scurgerea trebe să aibe o buclă, uite-așa, ca un S¸ îmi arăta el, iar eu dădeam din cap și așteptam să termine odată, că se făcuse aproape 6. La fereastră se strânseseră deja câteva vrăbii, le auzeam cum țopăiau pe pervaz. La final m-a rugat să-l duc până la Doamna Ghica, la cimitirul Reînvierea, că avea și acolo o lucrare urgentă la capelă.
— Cât vă datorez? l-am întrebat eu.
— Eh, cât să vă iau? Dați-mi cât considerați, să am și eu de-o măslină.
I-am întins o bancnotă de 50. S-a uitat lung și n-a luat banii. Mă gândeam că o fi învățat doar cu Euro, n-o mai ști banii românești. Dar omul era nemulțumit. I-am mai dat 50 și l-am băgat în mă-sa în capătul străzii, că nu eram taximetristul lui să-l duc până în poarta cimitirului. Nici la să trăiți nu mi-a răspuns, mitocanul.
Când am ajuns acasă, nevastă-mea poza păsările de la fereastră. Se certau pe migdală. Când apuca vreuna să ciugulească, toate începeau să facă scandal, iar aia scăpa fărâma din cioc. Mi-am dat seama că de fapt o scuipa. Probabil migdala se murase și era acră. Ne-am amuzat. Și peste câteva zile era tot acolo, ciugulită doar puțin pe margini. Era dubioasă. Acum nu mai e, o fi căzut în curtea blocului.
O vreme n-am mai avut probleme cu chiuveta. Dar începusem să am cu nevastă-mea. Când era arțăgoasă, când nu-mi răspundea. Nu-i mai convenea nimic. Noroc că stătea mai mult cu ochii în telefon, să se converseze cu prietenele ei. Cum ziceam, după vreo două, trei săptămâni a început să miroasă iar a canal în casă. Acum știam, am mai umblat eu pe la scurgere. Nimic. Până la urmă, nu-s instalator, ce pretenții să am? Decât să stric, mai bine chem pe unul care se pricepe. L-a găsit tot ea pe Marius, ăsta a venit imediat că era în zonă. Cam arogant tipul, mi-a zis de la început că el n-are mult timp de pierdut, că se grăbește la o înmormântare. Mi-a ținut o teorie scurtă despre valvele de preaplin, că una de-aia ne-ar trebui, chiar dacă suntem la etajul trei și e puțin probabil să refuleze chiuveta. Din întâmplare avea una în mașină. Până la urmă, omul chiar a fost rapid, în douăzeci de minute terminase lucrarea și lăsase curat în urma lui. Mi-a cerut un milion pentru manoperă și cinzeci pentru valvă și m-a rugat să-l ajut cu trusa de scule la plecare. Avusese un accident și avea ceva dureri. Se vedea, că mâna stângă o ținea cumva chircită. Când am coborât cu el la mașină, am văzut că avea mașina făcută praf. M-am mirat că scăpase întreg.
Mai pe seară ne uitam la televizor, când am auzit un zgomot în bucătărie.
— O fi refulat chiuveta, a sărit imediat nevastă-mea.
— Eh, a refulat dracu’. E frigiderul.
— Mai știi, chiar o fi refulat dracu’!
Mi-a întors spatele și și-a verificat telefonul, că primise niște mesaje. O știam că așa face când are chef de ceartă, așa că m-am dus în bucătărie să verific. Din chiuvetă se auzea. Când m-am uitat, era un ghem de păr. De blană. Roșcată. Dă-o-n mă-sa de treabă, abia montase valva și ne trezeam cu toate mizeriile în casă. Mi-am băgat toate cele în vecini. Tare, să mă audă tot blocul. Ziseseră unii că Adameștii își spală cockerul în chiuvetă, de înfundă țevile cu blană. Crezusem că sunt baliverne. Și uite că aveau dreptate.
— Ce e? am auzit-o pe nevastă-mea din ușă.
— Ei, ce să fie? Javra lu’ Pictoru’. Ne-o trimit nouă, nu vezi?
Eu eram cu un prosop din hârtie în mână să iau scârboșenia. Ea își lungise gâtul. Să vadă tot, dar să nu se apropie. Când să-l apuc, ghemul s-a mișcat. M-a mușcat de mi-a dat sângele.
— Alex, ce e? Ce-ai pățit?
— Dă drumul repede la apă! E un șoarece.
Mă gândeam să-l înecăm, că nu reușea să iasă din chiuvetă. Îl auzeam cum zgrepțăna să urce pe cuvă și aluneca la loc. Cum ziceam, chiuveta era adâncă. Și nici nu se vedeau zgârieturile pe ea. Exact cum scria în descrierea producătorului.
— Dă-i tu drumul, că mie mi-e frică. Aoleu, băi, nu-mi vine să cred, a început ea să râdă. Ăsta e Stelică. N-a murit mă, vezi, ți-am zis eu! Stelică, vino la mama!
Eu îmi țineam mână strânsă în tricou să opresc sângerarea și ea se bucura că s-a întors hamsterul. Pardon, porcul de Guineea. Dar n-avea cum să fie el, vă zic. La ce pisicărime era în jurul blocului. Plus căderea de la etajul trei. Mai fusese și lovitura cu papucul. Totuși semăna, tot așa roșcat și cu stea albă în frunte. Fir-ai al dracului, Stelică, te-ai întors să-mi rozi iar noaptea creierii!
Ce să mai spun, l-am sunat pe Marius să-l iau la rost cu valva lui. Pentru moment, abonatul nu putea fi contactat. Bravo, mă! Nu știu cum îi găsea nevastă-mea pe instalatorii ăștia de unică folosință.
Pe noapte, cât Stelică scurma parcă în ciudă în talașul din cușcă (bine că n-o aruncasem), m-am gândit la rece. N-avea cum să vină porcul de Guineea pe scurgerea de la chiuvetă. Am analizat toate posibilitățile, pur și simplu n-avea cum. Și aveam și valva de preaplin acum. Sigur îmi făcuse nevastă-mea o farsă.
De fiecare dată când se simțea mirosul de canalizare, în chiuvetă apăreau tot felul de lucruri pe care le pierduse. Tot felul de mărunțișuri, care pentru ea aveau o semnificație. Uneori doar vorbea despre ele și a doua zi le găsea în chiuveta din bucătărie, de parcă în casă erau urechi. La început îi intrasem în joc: ia uite, chiuveta asta zici că scuipă lucruri. O fi racordată la locul în care se duc lucrurile când se pierd? Mai mult de un aha nu scoteam de la ea pe tema asta. Prezența mea o irita, mă evita. Dintr-odată o deranja că sforăi și mă trimisese în sufragerie. Decât să-mi vorbească, mai bine îmi trimitea un mesaj pe whatsapp. De fapt, stătea toată ziua cu ochii în telefon. Probabil că le povestise în amănunt prietenelor ei cum își bătea joc de mine. Așa că i-am zis de la obraz să-mi spună ce urmărește. Se făcea că plouă, firește. O știam eu bine, era supărată pe mine de ceva și se răzbuna. O ducea mintea. Nu știu cum făcea toate scamatoriile cu mirosul și apărutul lucrurilor.
În fine, la un moment dat mă săturasem și i-am spus.
— Uite care-i treaba, mie mi s-a luat. Zi odată ce vrei și să terminăm cu tot circul ăsta!
Ea că nu înțelege. Eu că parcă am sta în hazna. Și tot așa până s-a ajuns la:
— Te-a pus dracu să iei chiuveta asta!
— Poți să știi. Și a trimis și instalatorii!
— Păi dacă e așa, să chemăm popa, fetița mea. Să scoată dracii din chiuvetă. Sau mai bine să scoatem chiuveta cu totul.
— Dacă faci asta, eu plec!
În mare cam asta a fost cu chiuveta. Am dat o grămadă de bani și acum pute ca la groapa de gunoi. Mai sunt și certat cu nevasta.
Mă rog, acum urmează chestia ciudată, vă rog să vă abțineți să comentați aiurea. Dacă nu vi s-a întâmplat, nu știți cum e. Și nici n-am chef de caterincă. De fapt, simt că o iau razna. Ca aseară. Poate am și luat-o. Stăteam la televizor, mai bine zis moțăiam, că era târziu. Din bucătărie am auzit un zăngănit de farfurii răsturnate. Încă o glumă proastă de-a neveste-mii. Femeia asta și-a propus să mă termine cu nervii. Am zis să n-o bag în seamă. Lipăit pe gresie. Apă curgând. Zgomote de vase spălate. Dereticat prin bucătărie. Ce-o apucase? Asta chiar trebuia să văd. Așa că m-am apropiat fără zgomot până în dreptul ușii. În bucătărie, în capot și cu părul fleașcă, soacră-mea, moartă de vreo trei ani, schimba folia de aluminiu de pe aragaz. Se poate să fi fost pe jumătate adormit, însă tot n-aveam de gând să-i dau satisfacție nevestei. Ce, credea că o să mă sperii de o momâie făcută cine știe prin ce truc? Așa că i-am spus calm:
— Ce faci, mămică, trează la ora asta? Du-te să dormi!
M-am întors în sufragerie și m-am culcat la loc pe canapea. Televizorul mergea cu sonorul încet. Am auzit când a dat cu mopul, când a stins lumina și a plecat spre dormitorul mic, unde dormea când stătea la noi. A dracu, nu mai scăpam de ea nici moartă.
Dimineață m-am trezit buimac, telefonul neveste-mii bipăia în disperare. Strig:
— Da’ mult îți mai scriu fetele de la zumba! Asta nimic, zic o fi în baie sau în dormitor. Iubi, nu răspunzi?
Nu se auzea nicio mișcare. Am ieșit pe hol, haina și geanta ei nu mai erau în cuier. Mi-am zis că sunt singur în casă, că a plecat la cumpărături și și-a uitat telefonul, și că n-avea decât să se chinuie singură cu sacoșele dacă tot era cu coada pe sus. Ce, nu putea să mă trezească și să mergem împreună? Măcar să-și fi pus telefonul pe silent până se întoarcea, că parcă îmi suna în creieri. L-am găsit pe blatul mobilei de bucătărie, știți și voi cum vibrează pe ăla. În bucătărie totul era lună: vasele în spălător, ceștile cu gura în jos pe prosop de hârtie, coșul cu fructe golit de mandarinele scofâlcite. Mă amuz întâi, mai știi, poate chiar a fost soacră-mea azi-noapte. Telefonul tot zbârnâia, zic ia să văd ce-i tot scriu fetele alea.
N-am găsit niciun mesaj necitit. Mi-am închipuit că o fi având ceva setări, să nu-i afișeze toate notificările. Dar telefonul tot vibra. Am deschis whatsapp-ul. Niciun mesaj. O singură conversație. Cu unul Crucifer – poza de profil un demon cu coarne răsucite pe un fundal cu pentagramă. Habar n-aveam cine era. Am citit ultimele replici: Ți-a plăcut ultimul cadou? Acum sper că mă crezi. Funcționează în ambele sensuri. Mi-ar plăcea să iei și tu inițiativă. Te aștept oricând, știi cum să ajungi. Și multe inimioare negre.
Asta a fost de dimineață. Încă n-a venit. Nimeni nu știe nimic de ea. Sper să nu mă fi țicnit, dar parcă are legătură cu chiuveta, că ușa de la intrare era încuiată și cu cheile mele în yală, deci pe unde altundeva să fi plecat? M-am uitat pe scurgere, că lăsase sita scoasă, dar se vedeau doar boabe de mazăre și de porumb de la legumele mexicane de aseară. Ce să mai zic, hamsterul parcă a căpiat, de dimineață aleargă fără oprire pe roată. Ambele dormitoare sunt goale, bine măcar că a luat-o și pe mă-sa.”
