2 poeme colective scrise la Atelierul Mornin’ Poets #96, cu Dan Mircea Cipariu de cursanții de la cafenea și din online.
Renshi MVP (1)
(1)
dimineața poeților înaintea magicienilor
macaragiilor și îmblânzitorilor de spaime
(2)
pâlpâie în raze cuneiforme
liniște spartă
(3)
cioburile tuturor zilelelor calme
adunate și vârâte într-un colț întunecat
(4)
la un matcha latte frigul
se ascunde sub mantou
(5)
din nume uitate construiesc ceruri
(6)
tranșee fragile sapă prin creierul meu
(7)
mintea dizolvă câmpul de luptă
(8)
buchete de cretă cu vise mocirlite
(9)
cicatrici și vulpi arcuite dorm pe traseu
(10)
patul de acasă se destramă și se reface
(11)
sinapse capse desprinse roase
(12)
uraganele îmi amestecă supa de ceapă
(13)
gustul ei are savoarea liniștii de după
II RENSHI MVP
(1)
vine la deal și la vale
o vietate de hârtie
ca marioneta roz
din creierul cu tavane și inimioare
(2)
o respirație tăioasă
prea mult sclipici pe trahee
(3)
bestia origami se scutură puternic
foșnetul hârtiei dă din coadă
(4)
artificiile plesnesc peste paradă
(5)
cerul sclipește ca niște confetti
(6)
fire colorate transcriu pomelnicul de noapte
(7)
mozaicul din cioburi construiește întunericul
(8)
jocuri de mult uitate cu imaginile sparte din creier
(9)
animele de pradă: seismograful și realitatea harponată
(10)
zgârie suprafața
tânjesc după adâncime
(11)
lopeți pliate la nevoie
(12)
pământul îmi sapă viața din palmă
(13)
sloganul nostru: cafea prăjită cu dragoste
29 septembrie 2024
Participanți Renshi
- Dan Mircea Cipariu
- Anastasia Tache
- Ioana Bojincă
- Ioana Dragoș
- Paul Daniel Golban
- Letiția Provian
- Maria Ciurea
- Claudia Bogdan
- Raluca Urse
- Andra Ivan
- Clara Dinu
- Ioana Podeanu
- Andrei Zbîrnea