Poezie scrisă de Iulia Stoichiț, apreciată de Olga Ștefan la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 10 mai 2020.
sunt într-o încăpere mare
cu mai mulţi oameni
sunt într-un bar
cafenea pub sau restaurant
sunt la tine acasă
în camera ta living room
sunt într-un aeroport
aşteptând îmbarcarea
privirea mi se fixează
pe prietenele noastre comune
Hof Cafe (când mai exista)
ne vedem după mai bine
de un an în care nu o mai făcusem
îţi plâng în braţe tolănită peste tine
aştepti să mă calmez
nu ştiu unde vreau să zbor
eşti şi tu cu ele posibil
şi iubita ta actuală
pe care nu o ştiam
nu vreau să mă văd cu tine
dar o fac
nu am boundaries sănătoase
eşti mai drăguţ decât m-aş
fi aşteptat (oricum mi-ai
apăsat pe butoane
până s-a lăsat cu plâns)
trebuie să mă mai şi trimiţi
acasă întreagă ai mei
nu sunt în ţară să mă salveze
dacă e să se întâmple ceva
mi-aş dori să revăd Barcelona
(poate chiar să mă mut)
Amsterdam Veneţia
sau să zbor în ţări periculoase
Cambodgia pentru Angkor Wat
pe urmele lui Jolie
şi ale copiilor adoptaţi
am corp
nu mi-l simt
(aşa te uiţi spre mine)
te mai las baltă
un an în care să ai ocazia
să-ţi ceri scuze dar n-o faci
până te caut iar
am genunchii la piept
mi-i tragi pui o pernă peste ei
te aşezi într-o rână ca să
mă poţi vedea mai bine
cum (nu) te mint
mă uit la oamenii
care au grijă de copii
la cei care încă se mai perindă
la cei care deja formează
coadă la poarta de îmbarcare
(un bun prilej să mă simt
insolitată)
se transmite şi prietenelor
noastre comune Gregor
mă priveşte deja condescendent
de data asta suntem în Tipografia
cât te aştept îmi comand
un screwdriver râzi când îţi spun
(n-am înţeles niciodată de ce
nu poţi să ai o proiecţie mentală
cu mine bând alcool)
comandăm amândoi câte un ceai
te sui peste şi
genunchii reumatici
ar putea să ţipe că sunt victimi
îţi înfigi mâna în părul
negru şi semi-îndreptat
tragi pe spate (oare capul
acestei păpuşi nu se rupe?
dar ar trebui să se rupă
şi la performerele porno)
îmi bag căştile în urechi
la un moment dat sunt deranjată
cunoştinţe sau doar cer informaţii
vorbim râdem
mă relaxez mă încordez la loc
apare şi creatorul său
încep să danseze ca
Ren şi Stimpy
bătut de palme
twerking de desene animate
(în alte condiţii i-aş ruga
să mă înveţe cum să dau din cur)
ceri o ţigară şi un foc de la o tipă
te invidiez pentru uşurinţă
mă întrebi când am devenit
atât de gotică îţi zic că eram aşa
(fie că te referi la machiaj sau altceva)
aştept scuze îmi spui să nu am
impresia că nu o să te răzbuni
hello, stranger capătă sens
(ar trebui să fiu excitată?
Rachael din Blade Runner prin el)
îmi dai drumul îţi pui
mâinile în jurul gâtului
îţi place mai mult trasul de păr
revii poate eşti
slăbănogul din Îngerii
lui Charlie care îi tot rupe
şuviţe de păr lui Dylan
în spatele celor cu care vorbesc
te văd stând pe un scaun
vezi că te-am văzut zâmbeşti
zâmbetul lui Norman Bates
oare trebuie să răspund la ceva?
dispari cu tot cu prietenele
noastre şi iubita
aflu că sunteţi în drum spre aeroport
nu-mi place rolul
pe care mi l-ai atribuit
Cruella de Vil voia să
omoare pui de dalmaţieni
pentru o haină de blană
eu vreau doar stilul ei
vestimentar
plecăm pe drum vorbim diverse
tot nu ştiu dacă o să te răzbuni
tot nu ştiu cum să mă port
cu tine e seară e frig vreau să fie vară
să fie cald să port rochie
să am două cozi să sugerez să luăm de băut
să ne pui în faţa geamurilor oglindă
ale clădirii de la colţul străzii şi să întrebi
„tu te uiţi cum arătăm?”
stai mai mult acolo
de data asta şah al privirilor
nu e clar cine mută primul
sau cine dă şah mat
stabilim că mai flirtăm
ca să-mi demonstrezi că
nu eşti disponibil
ieşim din apartament
îmi spui că arăt de parcă
m-ai fi futut
vii şi mă saluţi cei cu care vorbesc
îmi cer să te prezint
te pui pe un scaun
în spatele lor şi-mi aştepţi
răspunsul mi-e mai uşor să-ţi trimit
telepatic să te dezbraci în aeroport
ca poetul care a făcut-o pe scena
bună a celor de la BCU Bucureşti
la o lectură publică nu apuc să te evaluez
avionul decolează
