Povestire scrisă de Veronica Sidon, aleasă de Cezar Paul-Bădescu la atelierul de scriere creativă de la Vama Veche, în iunie 2018, la tema „un text din perspectiva unui personaj pe care nu l-ați cunoscut prea bine, dar care la prima vedere vi s-a părut ciudat”.
Abia te poți strecura prin camera strîmtă, sufocată de fișete cu colțuri ruginite și de scaune vechi, cu tapiserie de culoare incertă. Din tavan se rotesc cu un zumzăit neîntrerupt brațele unei lămpi cu ventilator, ca o insectă uriașă. Deși e ora prînzului, becul e încă aprins și aruncă o lumină albăstruie peste teancurile de hîrtii stivuite pe podea.
— Data și locul nașterii, întreabă un bărbat tînăr, rostind răspicat, ca la școală, fiecare cuvînt.
Ține între degetele subțiri, de femeie, un pix pe care îl agită deasupra unui registru, pregătit să atingă foaia caroiată în orice moment. E așezat în spatele unei mese cu picioare prea înalte, care se leagănă de fiecare dată cînd tînărul își ridică și își coboară cotul, într-o mișcare de „du-te-vino”. În contrast, părul lui des și negru și sprîncenele înnodate ca o coadă de pisică peste ochii migdalați rămîn neclintite, de parcă ar fi lipite cu clei.
— Sînt cel fără început și fără sfîrșit, îi răspunde cu o voce neașteptat de teatrală un bărbat masiv care, neimpresionat de varietatea de scaune îngrămădite în încăpere, stă sprijinit de pervazul ferestrei.
— Unde vă aflați la momentul săvîrșirii infracțiunii? continuă, impasibil, tînărul.
— Într-o pîine imensă, domnule. Trăiesc și mă aflu în această pîine imensă. Eu sînt un dumicat născut din sămînța fecundă ce cu pistilul meu pătrund aluatul moale, de carne de fecioară.
Vizibil încurcat, mărunțelul rămîne cîteva secunde cu pixul sprijinit de foaie, după care continuă să noteze, silabisind:
— Martorul prezent, paranteză, căruia i se atribuie calitatea de suspect, paranteză, se consideră un dumicat și refuză să își decline identitatea.
Face apoi o mică pauză cît să-i scape un oftat și își fixează privirea pe grilajul de fier al ferestrei, încercînd să mimeze concentrarea:
— În ce relație vă aflați cu victima?
— O relație nulă și goală, ea trăind ca o particulă dintr-un alt univers, în casa în care am muncit încă din Teiul Doamnei cu toate resursele, răspunde aproape imediat bărbatul corpolent, pe fruntea căruia lucesc broboane de transpirație.
Nu-l slăbește nicio clipă din ochi pe tînărul firav care pare acum, din dosul mesei, și mai mic, dar care reușește totuși să îngaime:
— Mai exact…?
— Am dorit să ies din cotidian, cîntă cu o voce de bariton bărbatul de lîngă geam, continuînd să-l fixeze pe omul cu caietul, iar buzele groase i se lățesc într-un zîmbet înspăimîntător, lăsînd să se vadă cîțiva dinți gălbui și lătăreți, cu strungăreață.
— Aș vrea să vă rog, dacă se poate…
— Să iubești, să ieși din cotidian! continuă să declame netulburat grăsanul, ca un Hamlet supradimensionat. Să începi aventura devenirii, construind nemurirea cu fiecare mistrie din gletul dumnezeiesc, sub tufele de liliac, să presari vinul pocăinței peste bosonul lui Higgs, adică peste noi, dumicații pîinii Euharistiei, fecundați de stiloul cu care am scris poezii, de Dumnezeul iubirii, dumnezeii tăi de femeie! Eu sînt managerul! mai apucă să urle el cu glas răgușit, înainte să fie înșfăcat de un zdrahon cu grad de plutonier adjutant, apărut de niciunde în camera îngustă.
Paletele ventilatorului amuțesc brusc și, în încăperea luminată acum doar de soarele după-amiezii, nu se mai aude decît fîșîitul ușor al cotului micuț, mîzgălind nervos foaia aspră a registrului:
— În urma necolaborării, se constată infracțiunea de ultraj și vătămare corporală, precum și purtare fără drept a unei arme albe cu care suspectul și-a atacat soția în urma unei altercații pe fondul consumului de alcool, acesta dorind să se deplaseze individual într-o vacanță pe litoral…
