Povestire scrisă de Răzvan Macovei, aleasă de Adi Schiop la Creative Writing Sundays, pe 10 octombrie 2021, la tema „o pierdere”.
Mă despărțisem de Antonia pentru a treia și ultima oară și eram sătul de rutina de care mă foloseam ca să trec peste tristețe la București. Am încercat să mă duc la terapie, dar după ședința introductivă terapeuta mi-a zis că nu mă primește, pentru că problemele mele „nu intră în aria ei de competență”. Când te respinge o tipă mai e cum mai e, că na, mai pățești, dar când îți dă jet o terapeută parcă it hits different.
Am zis că decât să fiu lachele ăla trist care fute mood-ul într-un concediu cu prietenii, mai rezonabil și mai înțelept ar fi să mă duc eu singur undeva, așa că mi-am rezervat o cameră de hotel cu vedere la mare în Mangalia. Când făcusem rezervarea pe net, aplicația meteo promitea soare și vreme bună, dar odată ajuns a zis syke, glumeam, cică de fapt avea să plouă non-stop.
Primele câteva zile au fost plăcute. Întâi a trebuit să accept că o să-mi petrec majoritatea timpului în hotel și că probabil nu o să prind vreo zi cu soare. Am citit, am mers la saună, am mâncat sănătos. Am fost la sala de fitness din hotel, unde m-am dat pe bicicletă și am învinețit sacul de box. Nu mi-am luat iarbă cu mine și nu mi-am cumpărat alcool. Când apărea tristețea nu o mai înecam, ci stăteam calm cu ea și încercam să o ascult. Lucrurile păreau să funcționeze.
În a patra dimineață m-a trezit un tunet. Tocmai visam că mă mușca o pisică de deget. Stăteam întins pe canapea, într-o cameră luminoasă, și încercam să îmblânzesc mâța sălbatică. Am împins-o de pe canapea, dar s-a întors și m-a mușcat cu poftă. Așa cum mulți au faza cu zodiile, la fel am eu țăcăneala cu interpretarea viselor. Am căutat „cats in dreams meaning” pe Google, zicea că „Dreaming of a cat attack is a warning of either self sabotaging behaviors, ignoring instincts, or relates to an unprovoked feminine altercation.” Mi-am dat seama că n-aveam niciun chef să explorez mai departe semnficații ascunse, capul îmi era încă greoi. M-am ridicat din pat și m-am dus pe balcon să fumez o țigară. Faleza era pustie. Ploua apăsat și marea se spărgea în valuri. Eram singur. Zenul pe care-l clădisem ca un pustnic în zilele anterioare lăsase locul unei neliniști care se împrăștia în piept. Mă simțeam ca un idiot care nu știe de ce se află în locul în care se află. Am stins țigara și m-am întors în cameră. Mi-am luat căștile și telefonul și m-am întins în pat. Ascultam muzică și regretam că nu mi-am luat niște gigi cu mine. Aș fi fumat un cuiuț pe balcon și aș fi privit furtuna printr-o lupă poetică, măcar. Ar fi colorat griul apăsător al mării.
Algoritmul YouTube a găsit potrivit momentul ăla pentru a-mi recomanda imnul celei de-a doua despărțiri de Anto, Michael Nau – Big wind, no sail. Tocisem piesa asta acum doi ani. O melodie dulce-amăruie care avea cartelă de acces direct la suflețel, cum se întâmplă cu muzica doar atunci când ești îndrăgostit sau muci de trist. I-am dat play și am închis ochii. The thought of you is sweet, but incomplete. Cu o bucă odihnită între cele două saltele care alcătuiau patul king sized, am început să plâng. Lacrimi, muci, hohote. Jale din aia pură ce țâșnește din tine ca puroiul dintr-un abces. Am dat căștile jos și m-am pus în poziție fetală. Din camera de alături mi-a atras atenția zgomotul unui aspirator scos din priză și mi-a picat fisa că urma să vină menajera. M-am dus la baie și m-am spălat pe față. N-am apucat să mă șterg bine cu prosopul, că am auzit un ciocănit scurt în ușă, urmat imediat de apăsatul clanței. Menajera intră rapid și eram deja față în față. Oh, mă scuzați!, și a dat să iasă. Luați mâine gunoiul, i-am zis, în timp ce ea se întorcea cu spatele și închidea ușa. Nu știam dacă s-a scuzat pentru că m-a văzut în chiloți sau că mi-a văzut ochii umflați de plâns. M-am aruncat înapoi în pat și am încercat să adorm.
Când m-am trezit, ploaia se oprise și cerul era relativ senin. Am luat o sana din frigider și m-am așezat pe scaunul de pe balcon. Pe faleză se plimba un cuplu la vârsta a treia. Femeia părea să sufere de un handicap locomotor, pentru că mergea foarte încet, târșâindu-și papucii pe ciment și sprijinindu-se de brațul bărbatului. M-am gândit că nu vreau nimic mai mult decât să fiu și eu ca omul ăla când o să ajung la vârsta lui. Un companion iubitor și loial. Mereu acolo pentru consoarta mea, through thick and thin. La câteva secunde distanță a intrat în cadru o mămică fit, în pantaloni scurți de jeans, de mână cu băiețelul ei. Tandrețea interioară s-a disipat, sângele a coborât cu liftul din inimă direct în pulă și mă gândeam că mi-aș dona un coi doar ca să-i dau o limbă-n pizdă mămicuței ăleia sexy.
Am încercat să citesc, dar horninessul ăla blanao de litoral pusese stăpânire pe atenția mea și nu mă puteam concentra la text. Voiam să fut. Am scos telefonul și am intrat pe Tinder să explorez oferta Mangaleză. M-am pus pe swiping indiscriminatoriu.
Țineam telefonul cu mâna stângă, în timp ce cu dreapta împărțeam likeuri. Aveam același zel pe care-l au interlopii când fac banii să zboare din teanc peste lăutari la o paranghelie. După câteva zeci de swipeuri am făcut match cu o tipă destul de mișto. Avea poze profi din tot soiul de locații exotice. Părea că practică dansul sportiv și că îi plac caii. I-am scris că îmi dau seama cât de bine dansează doar uitându-mă la poze, sanchi, asta mi s-a părut că ar flata. M-am gândit să fac un duș, în caz că cine știe, așa că m-am dus la baie. Când am ajuns cu săpunitul în zona sudică mi s-au aprins iar beculețele excitării, astfel că expectorarea lichidului seminal în scurgere a devenit singura continuare logică posibilă. Post-nut clarity e un fenomen cât se poate de real, așa că în timp ce mă ștergeam cu prosopul, agățatul unei tipe random din Mangalia s-a transformat dintr-o idee frecventabilă într-una ridicolă și infantilă, ca tatuajul cu Eminem pe care voiai să ți-l faci la paișpe ani.
Mi-am uscat părul, m-am îmbrăcat și m-am întors pe balcon să fumez o țigară. Nici n-am mai verificat dacă tipa răspunsese, am dezinstalat aplicația și m-am gândit că parcă aș bea ceva. După scurte deliberări, am decis că e ok să o fac, chiar dacă îmi promisesem că nu o să beau deloc cât voi fi la mare. Nu mai știu care a fost raționamentul câștigător, era destul de clar că sistemele de control interioare erau vlăguite în ziua aia. Am coborât până la Penny, de unde mi-am luat o sticlă mare de Absolut și un six-pack de bere.
Când am ajuns pe la jumătatea sticlei de vodcă, afară începea să se însereze. Lumea profita de vremea plăcută și se plimba pe faleză. Cupluri se opreau într-un rondou care dădea spre mare și se uitau cum valurile se sting pe plajă. Eu stăteam proptit în scaun, cu picioarele sprijinite de balustrada balconului și priveam pescărușii cum zboară deasupra mării, în timp ce din cameră se strecura muzică veselă. Aveam mușchii relaxați și mintea abțiguită. Briza îmi masa fruntea și mă durea în adâncul pulii atât de trecut cât și de viitor. Nu mă gândeam la nimic. Eram fericit. Fericirea aia pură de după cinci sute de votcă. Când țigara sfârâie ca niște artificii și fiecare gură de băutură se simte ca o limbă pe coaie. Știam că toate astea se vor deconta a doua zi și că urma să mă simt ca un câine ud, dar contemplarea consecințelor era legată cu sfoară de mâini și închisă undeva în alt hotel.
Tot în alt hotel, în curtea hotelului de lângă noi, a început să cânte muzica. Ca un gândac atras de lumina felinarului, am dat paharul pe gât și m-am pornit într-acolo bălăngănindu-mă. M-am așezat la masă și am cerut o bere. Formația care băga live era alcătuită din o solistă pe la patruzeci de ani și un tip la orgă electronică. Cover-uri, romanțe, playlist de Romantic FM. Erau luminați de la baza scenei de o culoare albastră. Lumina era slabă în întunericul nopții, pe fața tipei apăreau peșteri de umbră, ca atunci când spui o poveste de groază cu lanterna sub bărbie. La cealaltă masă ocupată erau doi bărbați de vreo cincizeci care discutau probabil despre renovarea unei case, pentru că mi s-a părut că aud „Dedeman”. Ignorau complet performance-ul menit să anime atmosfera tristă a unei terase pustii de pe litoral, dar pe care nu reușea decât să o facă și mai tristă.Am deschis messenger-ul și am văzut că Antonia era online. Mă mânca să îi scriu, să o întreb dacă și ei încă îi e dor câteodată, dar până și sinele trotilizat și-a dat seama că e o idee proastă. La un moment dat, muzica s-a oprit. M-am uitat după chelner, dar nu era nicăieri. Am lăsat zece lei pe masă și m-am întors la hotel.
Am deschis o bere pe balcon și mi-am aprins ultima țigară din pachet. Am dat berea pe gât și am aruncat doza pe gresie. Am luat sticla pe jumătate plină de sana de pe măsuță și am început să mă piș în ea. Mi-a venit în minte terapeuta care mi-a zis că nu vrea să mă primească și mă gândeam că nici eu nu m-aș primi pe mine la terapie. Un lichid călduț îmi încălzea mâna cu care țineam sticla și mi-a luat vreo trei secunde să-mi dau seama că pișatul dădea pe afară și se prelingea de la etaj în balcoanele inferioare. Am lăsat jetul să se termine, se simțea prea bine. Când m-am golit, am pus sticla pe masă și m-am întors în cameră. M-am așezat în pat și am încercat să caut piesa aia. „mochal” „michal mau” „nau nik” „nau big widn”.
