Radu Bata, Cod galben cu peştişori roşii, editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015
„M-am introdus în minusculul departament al poeziei şi am creat Mişcarea de Solidaritate cu Norii Amorurile şi Cireşele”
Radu Bata este un poet subversiv – în structurile administrative ale poeziei care se ia prea mult în serios şi se dedă tragicului prin coridoare întunecate, el a creat departamentul de stat într-un picior. Scriitor stabilit de ani buni în Franţa, după 4 cărţi publicate în franceză (Fausse couche d’ozone, Le rêve d’étain, Mine de petits riens sur un lit à baldaquin şi Le philtre des nuages et autres ivresses), iată că Radu Bata îşi face apariţia (într-un picior şi într-o ureche) şi în literatura ţării natale, printr-un volum de versuri cu un titlu cel puţin simpatic: Cod galben cu peştişori roşii.
În acest acvariu (deloc modest ca dimensiuni, 228 pagini şi aproape tot atâtea poeme) Radu Bata a creat, în urma unor încrucişări complexe, o nouă specie, purtând numele glumeţ de poezetă. Undeva la mijlocul drumului dintre poezea şi midinetă (de la midinette, domnişoară naiv-sentimentală), poezeta îi oferă cititorului plăceri lirice accesibile şi cuceritoare. Spre deosebire de marea poezie (sau Poezia majusculă!) ea se complace în propriile imperfecţiuni şi scurtimi indecente. Nu întâmplător francezii de secol XVIII numeau aluniţele, adevărate sau false, grain de beauté, adică grăunte de frumuseţe. Tocmai aceste mici abateri de la formele perfecte şi plictisitoare puneau în funcţiune maşinăria seducţiei. Aşa se întâmplă şi cu poezetele lui Radu Bata: sunt mici poeme fără pretenţii, pline de umor, în care scriitorul devine frate cu norii (sau nurii), amorurile şi cireşele şi mai puţin cu oamenii. Forma acestor texte este lipsită de constrângeri, uşoară ca o bătaie de aripi şi subţire ca un trup de adolescentă. Să nu ne lăsăm însă păcăliţi: este vorba despre o simplitate calculată.
Candoarea, tonul şugubăţ, tumbele poetice nu sunt decât gura conturată cu carmin a unui clovn în esenţă trist. Poezetele lui Radu Bata îţi permit într-adevăr să faci o pauză de la poezia grea, ermetică, amplă şi să-ţi destinzi muşchii minţii. Însă aparenta uşurătate ascunde o doză deloc neglijabilă de tristeţe. Citindu-le, simţi cum înfloreşte în tine o stare ambiguă, jumătate surâs, jumătate plâns.
Poemele sale ne-au dus puţin cu gândul la Elegiile pentru fiinţe mici ale lui Ionesco: la fel ca ele, au o dublă faţă, inocenţa copilăriei coexistând cu prezenţa morţii, iubirea cu singurătatea, bucuria cu dezolarea. Şi parcă tocmai costumaţia asta naivă, pusă în cuvinte uşoare, îi conferă existenţei o amărăciune mult mai mare decât orice poezie voit serioasă şi complicată: „cred că omul meu de zăpadă a răcit/i-am pus termometrul în gură/ca să ştiu cât de gravă-i situaţia//s-a uitat la mine fix/cu ochii lui de cărbune/ ca şi cum ar fi vrut să-mi transmită/focul ce-l mistuie/să-mi spună adevărurile sângeroase/ale fiinţei lui//dar înainte de a mă dezmetici/înainte de ceasul primăverii/s-a topit în braţele mele/şi eu m-am regăsit/cu mătura lui în mâini/făcând pe sperietoarea/în grădina mea/interioară”.
Cât despre iubire, ea se declină la timpul somnoros al metamorfozei, oamenii evoluând în fiinţe mai puţin supărătoare, cum ar fi căluţii de mare, păsările sau… ploaia: „În timp ce-mi traduceam soţia/între orele 3 şi 3 şi jumătate/ cu o nimfetă cu şolduri de argint//la celălalt capăt al patului/în arşiţa îmbibată a nopţii/ea se lasă sedusă/de un căluţ de mare/mai îndrăzneţ//la trezire/tare greu ne-a mai venit/să ne ascundem înotătoarele/care ne crescuseră//în somn”;„Ţinea umbrela/ca pe un buchet de flori/atunci am mirosit-o//şi am simţit ploaia/care îi bătea încetişor/în piept/şi visele calde curgând pe caldarâm/obosite […]/ Aşa că i-am smuls/buchetul/şi l-am aruncat hăt/în nori”.
Creator de lumi şifiinţe mici (peştişori roşii), Radu Bata este totodată un spirit etern revoltat: „cum inima-mi e imprimată invers/sunt citit/ începând de la picioare//iată de ce/pentru a fi luat/în serios/ îmi arăt/fesele”. Ai zice că e vreun dadaist sau avangardist al anilor ’30 reîncarnat. Ca să fie luat în serios, Radu Batu pozează constant în poet neserios. Prin asta nu doar aduce în literatura noastră un aer proaspăt de satiră şi umor, ci şi destinde ţesutul poemului, eliberându-l de greutăţi de plumb bacoviene. El devine uşor, ca o bulă de aer într-o băutură dulce-amăruie, teribil de răcoritoare sub dogoarea soarelui interior.
