Ana Donțu, „Cadrul 25”, Casa de Editură Max Blecher, 2015
Mă întorc mereu la poezie, după iureşul de proze, literare şi ştiinţifice, în care mă afund zi de zi. Mă întorc de fiecare dată pentru a lua o pauză necesară de la cuvinte; pentru că, deşi se scrie şi ea cu cuvinte, poezia suspendă înlănţuirea lor fără sfârşit şi le dă parcă un dram de tihnă. Începi să le vezi şi să le auzi şi, prin ele, să te vezi şi să te auzi în mijlocul mulțimii.
Pentru un om obosit de zgomot, Cadrul 25 al Anei Donţu este o necesară punere între paranteze. Ea nu ciocneşte literele, nu le face să scoată scântei, ci le așază cumva cu meticulozitate în doze mici de tăcere. Ăsta ar fi cuvântul definitoriu cred pentru poezia ei, cel puţin aşa cum am perceput-o eu: o tăcere aproape vizibilă.
Cu minuţia unui artist japonez, Ana Donţu ne oferă experienţa poeziei-haiku – fiecare gest e măsurat, fiecare culoare strânge în ea un strigăt discret, dar cu atât mai pătrunzător: „Credeam/că/luna/poate fi aşa/numai în filme/şi/în desene animate/ mare/şi roşie/ca obrazul tău/acoperit de căldură//deasupra/unui lighean /cu apă/abia luată/de pe foc/ şi mâinile/şi obrazul/o roşie cherry/pusă pe masă// noaptea asta şi nimic/nimic/altceva decât masa/ şi roşia micuţa/ la care mă uit/ ca la un ochi/înroşit/de plâns.”
E o poetă căreia îi place să delimiteze atent lucrurile, să le observe trecerea de la întuneric la lumină, uimirile repetate, sentimentele transpuse-n nuanțe: „la lumină toate lucrurile//transformă camera/într-o faţă acoperită de uimire//obiecte defuncte/care te fac să crezi că/şi tu//ca umbra pieptului care/urcă şi coboară pe perete”. Desigur, se simte lirica unui scriitor la început de drum, dar unele versuri sunt atât de bine închegate, încât presimţi, nu fără entuziasm şi nerăbdare, creşterea și forța volumelor viitoare.
În spiritul poeziei actuale, Cadrul 25 este un fel de manifest al unei generaţii, după cum observă şi Svetlana Cârstean pe coperta a 4-a, un manifest discret, adaugă ea, al celor care au crescut cu Tom şi Jerry şi şi-au lăsat mai târziu imaginaţia să se metamorfozeze în Transformers: „tom&jerry erau mai cool decât mama&tata//dacă alergai prin bălţi făceai febra/dacă urcai în copaci îţi rupeai gâtul//cu tom&jerry puteai orice//să cazi de la mari înălţimi să te ridici şi să fugi mai departe/ să te paraşutezi cu umbrela de pe casă/ să-ţi găureşti stomacul şi să te faci stropitoare pentru flori//şi-apoi ei ne învăţau despre lume/că poţi să devii plat ca o foaie/ dacă trece peste tine un automobil/după aceea îţi pompează cineva aer prin degetul de la picior/şi redevii o figurină de carne”. Dar dincolo de particularizările ce ţin de expresia unei generaţii, de o necesitate a identificării reperelor, formatoare sau nu, ale culturii de masă, se distinge o voce care trece de Tom&Jerry, Aladin şi ţigările Astra vetuste, fără filtru. O voce care spune cu o precizie şi simplicitate erotică uimitoare pentru vârsta ei : „am făcut cafea/zăpăcindu-mă, mi-am turnat/în două ceşti”.
Am întâlnit în același timp o tonalitate destul de îndărătnică, sigură cumva pe propriile căutări în zona trăirilor liminare, intense, ce ţin de-amănunt şi de micile revelaţii cotidiene ale culorii şi gestului: „dar şi asta se termină/ şi pisicile vor veni să îmi toarcă în poală/aducând cu ele un soare enorm/ pe care îl poartă în burtă/îmi afund palma în blana lor portocalie/ care a adunat lumina atâtor zile//nu vreau să uit// nu vreau să-mi fie mai bine.” Simplitatea şi naivitatea sunt doar aparente; ele nu reuşesc să ascundă vidul din interiorul cercului sau cercurilor (una din părţile volumului poartă chiar acest nume, Cercuri) trasate cu atâta meticulozitate: „Totul va fi bine//ba nu/ba nu/ ba nu”, repetă egal şi monosilabic vocea discret exasperată a Anei.
Aparent șoptită, cu cuvinte puţine şi uşoare, poezia ei ţi se insinuează în creier şi te îndeamnă să fii atent. Deşi inegale pe alocuri, cu mici inconsecvenţe şi izotopii nu întotdeauna abil conturate sau sugerate, volumul Anei Donţu a redeschis în mine pofta descoperirii: descoperire a unor poeţi noi şi a unor noi teritorii ale poeziei.
