El și ea stau la masă, în bucătărie. Se aud doar tacâmurile și, din când în când, scaunul scrâșnind pe gresie când ea se ridică și aduce felul următor.
O muscă intră pe geam.
Bâzâie, dansează prin aer, încearcă să aterizeze pe farfuriile cu mâncare, dar mâna ei îi demontează planurile de fiecare dată.
– Dacă vrei să rezolvi problema, adică să o rezolvi, omoar-o și gata, spune el.
– Omoar-o tu, dacă tot știi cum se rezolvă o problemă, mm?, spune ea.
– Dar vezi tu, nu e problema mea.
– Deci pe tine nu te deranjează.
– Nu. Eu am alte lucruri mai importante la care să mă gândesc.
– Normal. Mă bucur că te gândești la ea ca la un lucru.
– Nu înțeleg.
– Sunt pasiv-agresivă, știi tu, că te uiți la seriale.
– Băi, ce ai?! Prinse musca între palme, cu zgomot. O aruncă pe jos.
– Ia-o de pe jos și arunc-o la coș.
– În loc să zici mersi.
Ea ridică musca de pe jos și i-o aruncă în farfurie, apoi dispare din bucătărie.
– Ia, poate te deranjează acum.
El se oprește din mâncat și oftează.
***
Salut! Începem antrenamentul de imaginație. Scrieți un scurt dialog între două personaje care se raportează la o muscă. Scena poate avea loc oriunde, ideea e ca felul în care se raportează personajele la muscă să arate relațiile dintre ele, care pot fi de orice natură.
La patru ani, Victor avea un singur prieten. Era, in realitate, un prieten imaginar, o musca ţeţe portocalie pe numele sau Moscopol Moscovici, zis si MM. Ca in fiecare seara, baietelul le povestea parintilor sai nazbâtiile pe care le mai făcuse prietenul său peste zi:
– Mami, tati, azi MM a zburat pana în Groenlanda şi inapoi! Mi-a adus o bucată de gheaţă roz pe care as fi vrut sa vi-o arat, dar s-a topit, pentru ca in camera mea e mult prea cald, desi lui MM ii place ca e cald, zice ca e mult mai bine decât in Groenlanda, unde viata unei muste e mereu in pericol. Dar MM are o haina groasa din par de albină care ii tine de cald, asa ca nu poate ingheta!
Parinţii schimbară o privire exasperată, mama oftă îndelung, iar tatăl schiţă un zâmbet forţat:
– Victor, ţi-am spus de atâtea ori ca muştele nu pot zbura pe distanţe atât de lungi. Şi iarna muştele îngheaţă! Fara exceptie!Şi în nici un caz o muscă nu poate purta haine! Termină cu prostiile astea! Eşti baiat mare acum! Iar vrei sa rada copiii de la gradiniţă de tine?
– Da’ tati, tu de unde ştii? Ai fost vreodată muscă? N-ai fost, nu? Daca n-ai fost muscă nu poti sa stii…
– Victoras, asculta-l pe tatal tau. Tatal tau are dreptate, doar a invatat la scoala, o sa inveti si tu cand ai sa cresti mai mare. De unde scoti tu toate bazaconiile astea? incerca timid sa-l convinga si mama.
– Voi nu stiti nimic! MM zice intotdeauna ca oamenii mari sunt niste natangi! Si daca nu ma credeti nici nu mai vorbesc cu voi, uite asa! N-o sa va mai spun nimic! izbucni printre lacrimi copilul si o zbughi spre camera lui, nu inainte de a fura doua cuburi de zahar din bucatarie pentru cina lui MM.
Dupa ce Victor tranti usa cu naduf, in sufragerie se lasa o liniste apasatoare. Dupa un timp, mama sopti obosita:
– Ti-am spus ca trebuia sa il ducem la psiholog…
– Nu inteleg de ce crezi tu ca-i asa de rau sa il lasi sa viseze un pic. Are imaginatie, ce-i rau in asta?
– Pai e, daca a ajuns de rasul clasei! Pana si educatoarea mi-a zis zilele trecute ca Victor nu e un copil normal si poate ar trebui consiliat! Tu cum crezi ca m-am simtit? Macar daca ar fi avut si el un prieten imaginar mai acatarii… Dar unde ai mai auzit de prieten imaginar musca ?!?! Si cu numele ala pe deasupra!??!?
– Bine atunci, daca vrei tu, il ducem si la psiholog. Si maine dimineata, la prima ora, ii spun ca e mai bine sa isi faca un prieten imaginar mai normal.. Un iepure, de exemplu. Asta ar fi mai pe placul tau!?!
– Esti culmea! Tu chiar nu intelegi…
– Ba da, inteleg perfect.O sa-i spun sa nu mai viseze cu ochii deschisi. Sa creasca mai repede. Sa fie si el la fel ca ceilalti, sa nu mai iasa in evidenta.. Si cu asta am incheiat discutia, sunt obosit! spuse tatal intorcandu-se la jocul fantasy de pe calculator.
In camera lui, Victor discuta cu MM planul de a doua zi:
– MM, maine as vrea si eu sa zbor cu tine departe departe si sa nu ma mai intorc.
– Hmm, maine e ziua mea libera asa ca nu zbor. Dar o sa stau aproape de tine, sa vad cum te descurci la gradiniţă. Pentru orice eventualitate, daca te întreabă cineva spune-le că nu m-ai văzut. N-aş vrea să fiu deranjat în ziua mea liberă…
– MM, aş vrea sa fiu şi eu o muscă…
– Eh, dragul meu, nu e aşa de simplu. Viaţa unei muşte e scurtă şi plină de pericole. E mai bine să fii băieţel.
– MM, e complicat să fii băieţel, zău!
– Asta pentru că oamenii mari din ziua de azi sunt toti nişte tăntălăi! Era o vreme când era muuult mai simplu să fii băieţel.
– Păi MM, atunci aş vrea să mă întorc în timp!
– Hmmm… asta e complicat, dar nu imposibil!
– Serios, MM?!? Chiar?!?!
– Da! Întâi trebuie să creşti mare. Apoi să devii scriitor. Atunci o sa poţi să spui că zbori, că ai călătorit în timp şi chiar că te-ai transformat în muscă. Şi ce-i mai important, nimeni n-o să mai râdă când vei povesti de mine, Moscopol Moscovici, o muscă ţeţe portocalie originară din Congo, care a stabilit recordul mondial de distanţă pentru muşte, când a zburat până în Groenlanda şi înapoi pentru a-ţi aduce înapoi o bucată de gheaţă roz, care s-a topit de îndată ce ai primit-o pentru că la tine în cameră e muuuuuuult prea cald, deşi asta e un lucru bun pentru muşte care, de obicei, îngheaţă iarna, exceptând cazurile rare şi absolut formidabile în care şi-au procurat o haină din păr de albină pentru a le ţine de cald.
Graţie prietenul său imaginar, musca ţeţe Moscopol Moscovici, zis şi MM, Victor adormi fericit ca în fiecare seară, cu toate că, şi de astă dată, mami şi tati au uitat să ii spună povestea de noapte -bună…
Mulțumim, Silvia!