Poem scris de Irina Francisca Ion, la Atelierul Mornin’ Poets #78 cu Lena Chilari, din 12 noiembrie 2023, la tema colajului de amintiri.
tot ce nu e dat mai departe
se pierde
câinii noștri au murit loviți de mașină
au învățat că tot ce vine spre ei cu putere vrea de fapt să îi mângâie
dimineața în iarbă auzeam inimile lor mici cum
fac fotosinteză & se sparg între ele ca bulele de săpun
așa îmi imaginez că ești tu de 2 ani o bulă de săpun
care se lipește de magneți de frigider cu omizi zâmbitoare
în spatele camerei 3 rodii coapte țin în coaja lor multă liniște
am agățat globuri în brad împreună mi-ai zis că nu trebuie să vorbim
când în fața noastră se derulează imagini cu blocuri înalte
cu oameni care fac cu mâna din bucătărie înainte să plonjeze în gol
am tăcut/ am adunat firimiturile în pumn & am tăcut/
m-au sunat la 5 dimineața să-mi spună de tine & am tăcut/
lucrurile tale au ajuns acasă într-o plasă galbenă
pe care 3 zile a dormit un motan bâtrân & surd
materialul ăsta străveziu developează sub lampă
filmulețe slow motion cu mâinile care aleg o pijama
ce voiai să faci cu tot ce ai luat în geanta de spital
să te schimbi să te bărbierești să-ți iei un sandwich cu unt
odată ce îți scot tubul din gât poți să mă suni
să faci cinste cu o înghețată
ți-au ars hainele de bolnav într-un cuptor uriaș
s-au încolăcit în foc ca doi cozonaci împletiți
permisul de conducere cartela de metrou banii ăștia
sunt degeaba acum
& toate lucrurile care sunt degeaba
dor
