Povestire scrisă de Laura Cosma, aleasă de Cosmin Perța la Creative Writing Sundays, pe 8 mai 2022, la tema „o alegorie socială camuflată de un context cotidian, aparent obișnuit”.
Ariana este o fetiță de șase ani care merge la grădiniță în grupa mare. Are bucle blonde, ochi mari de culoarea chihlimbarului și cele mai frumoase rochițe. Ar putea să fie prințesă, ca toate fetițele de vârsta ei, chiar dacă nu locuiește într-un castel, ci stă împreună cu părinții și bunicii într-un bloc cu zece etaje din cartierul Colentina.
Nu locuiesc cu toții în același apartament, ea stă cu tati și cu părinții lui, bunica și bunicul, într-un apartament cu trei camere, iar mami stă cu mama ei, mamaie, într-un apartament cu două camere chiar vizavi, la același etaj.
Până nu demult, locuia și mami cu ei. Vorba vine locuia, că mami era mai mult plecată. Cu serviciul, zicea ea. Ariana nu știa ce lucrează mami, dar o auzea pe bunica zicându-i lui tati: „Unde tot pleacă nevasta asta a ta? Niciodată nu-i acasă. Înțeleg că nu face nimic ca să nu-și strice unghiile, nu-ți calcă nici măcar o cămașă, dar n-ar trebui să se ocupe cel puțin de-asta mică?”. Tati nu răspundea nimic. Oricum tati nu pleacă aproape deloc de-acasă și se îmbracă numai cu tricouri și pulovere, așa că n-are nevoie de cămăși călcate.
În ultima vreme, Ariana se bucura când mami era plecată, fiindcă mami nu mai avea răbdare cu ea ca atunci când era mai mică. Când o pieptăna, o trăgea de păr și îi făcea codițele atât de strânse c-o durea pielea capului. Orice îi spunea începea cu „nu” și țipa tot timpul la ea până o făcea să plângă. Ca s-o împace, îi mai cumpăra o rochiță.
Într-o zi, mami i-a zis lui tati: „Nu mai suport. Nici pe tine, nici pe mă-ta, nici pe tac-tu și nici pe căcăcioasa aia mică!” și a ieșit din apartament val-vârtej, fără să se uite în urmă. Ariana s-a gândit cine ar putea fi căcăcioasa mică, dar n-a îndrăznit să întrebe. Oricum n-ar fi avut pe cine, pentru că, zile întregi, și tati și bunica și bunicul au fost foarte ocupați.
Bunica a adunat hainele, fardurile și cosmeticalele și, în general, lucrurile lui mami care erau răspândite prin toată casa și le-a pus în cutii pe care le-a scos în fața ușii. În timpul ăsta, tati a stat pe canapeaua din sufragerie, s-a uitat la televizor cu o bere în mână și a tot suspinat. Bunicul și-a luat cutia cu puluri și a ieșit în fața blocului în căutarea unui partener de table. Păreau toți tare supărați, așa că Ariana a stat singură în camera ei, nebăgată în seamă și s-a jucat cu Barbie și cu Ken de-a mama și de-a tata. Câteva zile n-au dus-o la grădiniță și au lăsat-o să se uite la desene cât a vrut ea. N-au certat-o că n-a mâncat tot și că s-a culcat târziu. „Asta-i bine. Bine de tot”, le-a zis păpușilor.
De-atunci, mami și tati nu-și mai vorbesc. Dacă se întâmplă să ajungă toți în fața liftului, tati o apucă pe Ariana de mânuță, o strânge până o doare și îi zice: „Noi urcăm pe scări”. Asta deși tati nu e deloc sportiv și ei locuiesc la etajul șapte. Mami se întoarce cu spatele la ei, apasă nervoasă pe butoane, dă cu pumnul în ușă și strigă: „Dați drumul la lift!”. Împreună cu tati, Ariana urcă scările. Ar vrea să-l întrebe de ce se poartă mami așa. N-o face pentru că oricum tati n-ar putea să-i răspundă din cauza gâfâitului. În schimb, Ken i-a zis că așa sunt fetele și ea s-a gândit că așa o să fie și ea când va fi mare.
Bunica și bunicul nu mai vorbesc cu mamaie. Nici nu se mai salută. Se uită doar încruntați unii la alții. Cam la fel se întâmplă și cu vecinii. Adică cei care vorbesc cu tati, cu bunica, cu bunicul și cu ea, se uită urât la cei care vorbesc cu mami și cu mamaie și invers. Fetiței îi e frică de toți. Nu îndrăznește să-i privească nici măcar pe cei care-i zic: „Ce mai faci? Ce drăguță ești azi!”. Oricum nu se așteaptă ca ea să le răspundă. Că, dacă ar aștepta vreun răspuns din partea ei, nu i-ar spune în șoaptă doar lui tati: „Sunteți bine?” și n-ar continua cu tonul ăla: „Nenorocita dracului! Ce-a putut să vă facă. Ce rușine! Săraca asta mică! Așa mamă!”. La fel se întâmplă lucrurile și dacă e cu bunica sau cu bunicul. Ariana nu prea înțelege ce-și spun oamenii mari unii altora, pentru că niciunul nu vorbește cu ea și nu-i explică lucruri și, de fiecare dată când e în preajmă, șușotesc și o trimit să se joace. Au secrete de oameni mari, i-a zis Barbie, iar Ken a completat că n-ar trebui să-i pese dacă o lasă în pace.
Nu mai are voie să meargă în vizită la mamaie, deși nici înainte nu mergea foarte des, însă nimeni nu-i spune de ce. L-a întrebat într-o zi pe tati, dar tati a schimbat repede vorba și i-a propus să meargă la Mac. După aia nu s-a mai ivit ocazia să întrebe. Bunica și bunicul nu vorbesc cu ea niciodată despre asta. Barbie și Ken n-au știut nici ei s-o lămurească, dar i-au amintit că ei îi plac mult cartofii prăjiți și înghețata. Ariana a înțeles că va fi foarte ușor să-l convingă pe tati s-o ducă la Mac.
După o vreme, bunicul i-a zis lui tati: „Fii și tu o dată-n viața ta bărbat, ce dracu’!”. Bunica a adăugat: „E mai bine așa, mamă”. Ariana n-a înțeles ce e mai bine așa, dar n-a îndrăznit să întrebe și nimeni nu s-a simțit dator să-i explice. S-a tot gândit la lucrurile astea și și-a propus să se sfătuiască cu Ken și cu Barbie, dar, până la urmă, s-a luat cu altele și a uitat.
Ariana a observat că și copiii în parc se poartă altfel cu ea. Câteva zile la rând a tot vorbit cu Barbie despre lucrurile astea. De exemplu, Alesia, a cărei bunică e bună prietenă cu mamaie, nu se mai joacă deloc cu ea. În schimb, Karina și Bianca se poartă cu ea atât de drăguț de parcă ar fi bolnavă. O lasă să se joace cu jucăriile lor și nu se mai supără chiar dacă le strică. I-au promis c-o să vină la ziua ei și c-o să-i ia un cadou. I s-a părut ciudat, fiindcă înainte o băgau în seamă doar dacă le aducea bomboane. Bunicul, care este responsabil cu dusul ei în părculețul din fața blocului, n-a observat nimic. Când i-a spus bunicii că Alesia nu se mai joacă cu ea, bunica a privit-o mirată și a exclamat: „I-auzi!”. S-a gândit un pic și a adăugat: „E invidioasă că ai rochițe mai frumoase decât ale ei”. „Pe-asta mami mi-a luat-o”, i-a zis Ariana și ar mai fi vrut ca discuția să continue, dar bunica a întrebat-o dacă vrea o prăjiturică, ceea ce însemna că nu mai urma nimic. Așa că a vorbit cu Ken, care a fost de părere că e mai bine așa. Chestia asta a nedumerit-o pe Ariana, fiindcă era exact ce-i spusese bunica lui tati, dar, după ce s-a mai gândit puțin, și-a zis că atâta vreme cât nimeni n-o ceartă și ea poate face chiar tot ce vrea, e clar că e mai bine. Pentru că Barbie tăcea ca proasta, Ariana s-a supărat pe ea, i-a smuls capul și a amenințat-o că o tunde. I l-a pus la loc după vreo două zile.
La grădiniță doamnele n-o mai ceartă când nu știe poezia sau când depășește contururile. O lasă în pace și când n-are chef să participe la activități. Nici să doarmă la prânz n-o mai obligă. Așa a putut să se joace cât a vrut ea cu păpușa cea nouă a Sofiei, care are un bebeluș în burtă. Înainte, așa ceva nu s-ar fi întâmplat. Le-a auzit vorbind între ele: „Biata copilă, trece printr-o perioadă dificilă”. Despre asta nu le-a povestit lui Barbie și lui Ken, că n-a vrut să-i facă geloși. Și s-a mai gândit că are voie și ea să aibă un secret, dacă oamenii mari au atâtea.
În altă zi, a venit în vizită tanti Rozi, care e bună prietenă cu bunica și locuiește la parter. Tanti Rozi e pentru Ariana vrăjitoarea cu păru’ mov care iese la geam și țipă la toți să nu mai facă gălăgie. Dar asta știu numai Barbie și Ken și tot numai ei știu că Ariana îi zice tanti Mozi. Deși i-a adus o ciocolată și i-a zis că e drăguță, Arianei tot îi e frică de ea.
Întotdeauna când vine tanti Mozi, bunica face cafele. După ce-și bea cafeaua, bunica își întoarce cana și tanti Mozi îi citește în zaț. Fiindcă au uitat să închidă ușa, Ariana a auzit-o pe bunica zicând: „De când am văzut-o prima dată, am știut că-i soi rău. Cum să fie altfel când mă-sa aia un bărbat n-a putut ține? Da’ prostu’ meu s-a îndrăgostit. Și când a rămas borțoasă, n-a vrut să-l dea afară. Că ea e creștină… că avortul e crimă… Așa că n-am avut încotro și am fost de acord s-o ia. Am crezut că o să se facă femeie de casă. Auzi, tu, creștină! Avort n-a vrut să facă da’ copilul și-l lasă…”. Tanti Mozi i-a zis bunicii: „Da’ nici fi-tu ăla nu e în stare să țină un serviciu…”. Bunica s-a supărat și i-a zis că ea nu știe cum e, că n-are copii și că, oricum, ei au făcut tot ce-au putut să nu le lipsească nimic. Tanti Mozi i-a mai zis: „Ei, da’ și voi sunteți de vină că v-ați băgat. Nu v-ați ținut de cuvânt și nu v-ați mutat la țară… Tu crezi c-ai fi rezistat măritată dacă stăteai cu socrii?”. Asta a enervat-o pe bunica rău și a țipat la tanti Mozi că ei le-au dat toate economiile lor, dar că fufa aia l-a convins pe tontul ăla să meargă într-o vacanță în străinătate, în loc să plătească avansul pentru o casă a lor și că nu poate pricepe cum pot fi unele așa… și că ce rușine, acum tot blocul îi știe… Ariana și-a astupat urechile cu mânuțele. Nu-i place când se ceartă oamenii mari, certurile lor se sfârșesc toate la fel.
La masa de seară, Ariana a făcut mofturi că nu-i place mâncarea. A împins farfuria până a căzut de pe masă și s-a spart. Dar bunica n-a băgat-o în seamă. Mai târziu, nimeni n-a pus-o să se spele pe dinți și nimeni n-a trimis-o la culcare la ora 9. Așa că Ariana s-a uitat la desene animate până s-a plictisit. Fără să se mai schimbe în pijama, i-a luat cu ea în pat pe Barbie și Ken și le-a povestit că nu-i înțelege deloc pe oamenii mari. „Tati nu-mi mai zice prințesă și de fapt nimeni nu prea vorbește cu mine și nu-mi spune chestii. Ori nu mă bagă în seamă, ori se poartă ciudat cu mine. Dar știți ceva? Eu cred că-i bine, bine de tot, fiindcă acum pot să fiu rea și să fac tot ce vreau și nimeni nu mă ceartă.”
