Poem scris de Simona Sigartău, la Atelierul Mornin’ Poets cu Elena Bălășanu , pe 27 noiembrie 2022, la tema poeziei confesive și a autobiografismului în poezia românească contemporană.
(Înainte de a pleca
Străbunica a vrut să fie sigură că scuipă in palmele mele ultimele guri de venin și
Un adevăr crestat in fruntea mamei.
Transversal)
Sunt primul copil al unui copil din flori
Iau în fiecare zi o doză de repulsie, de obicei seara.
Pot să calculez cu greu mănăstirile cu preoți care deschid cartea și bum, miracol.
Ascult periodic combinații inedite de jigniri
De la un om care nu mai aude, dar simte românește familia.
Bunica e un totem cu vestă gri sandale de gumă și o găleată cu resturi de mâncare.
Bunicul e un electrician care pica des de pe bicicletă și strica alocațiile fiicelor pe fetițe.
Sunt nepoata cea mare și am adus primul bărbat din neam.
Sunt o mamă epuizată
O iubită ca o plapuma groasă într-un Berceni care mă respinge cu frisoane.
Un corp care tremură când e mângâiat
Spaima că se va obișnui.
El spune că sunt 9a minune a lumii
Și eu încep sa respir în palma lui
Ca un câine pe care toți îl vor doar jucăuș.
Caut zilnic o foarfecă, o seceră să pot rupe cordonul de salivă
Ca fiul meu sa nu simtă vreodată pumn de fier
Să nu audă loviturile lingurii dinspre Parkinson.
Să nu asiste la plânsul isteric al bunicii mele și să nu îi spună nimeni
Cum se moare
Cum se molfăie
Și la ce oră se trezesc cei din neamul meu ciobit.
Sunt copilul unui copil din flori
și duc zilnic după mine warning
Warning
Warning
Părinții mănâncă aguridă și copiii se descompun
Cu mâinile la ochii celor care vin.
Sunt fiica cea iubită frumoasă cultă norocoasă care vede printre degetele mamei și nu mai poate scăpa de dantura strepezită.
