Povestire scrisă de Adelina Butnaru, aleasă de Filip Florian la atelierul intensiv de scriere creativă, care a avut loc la final de 2019.
Mintea mea e o destrăbălată. De la o vreme nu mai am chef să trăiesc în prezent, mă tot duc în viitor. Uneori plec în visele alea unde sunt grasă și foarte bogată. De data asta nimerisem prost, eram un cal sălbatic, iubitul meu mă păstra într-o locuință frumoasă, cu multă lumină, doar că pierduse cheia și nu puteam să ies. Aveam 10 ferestre în tavan, 10 în podea. Vedeam ce se întâmplă în cer și cum va fi în pământ. Iubitul meu era un nor, îl strig norule, treci încoa’ și zi-mi o poveste.
Povestea 1. Odată un bărbat s-a făcut tată, era genul de părinte care punea morcovul omului de zăpadă în partea de jos. Apoi o femeie s-a făcut mamă, vorbele ei se transformau în obiecte și zburau prin aer. Farfurii zburătoare, cărți zburătoare, tătic zburător, rostea niște cuvinte și apoi zburau în toată casa. Întâmplător cei doi erau tată și mamă pentru același copil. Aveau un căluț-fată, adică o căluță. După anul 4000 devenise posibil ca doi oameni să conceapă un animal. Sau un grup de insecte să educe niște oameni. Povestea nu are sfârșit pentru că protagoniștii au fost nemuritori.
Povestea 2. Fata s-a născut cu o senzație de nefoame. Ea era slabă, dar umbra ei era o grăsană. Prin urmare reușea să impresioneze pe oricine.
Povestea 3. Un posesor de măgărușă pregătise două nume pentru aceasta, o striga când Vanessa, când Vassilica, dar ea a refuzat pe motiv că prea multe opțiuni îi creează probleme identitare. Mai ales că oscila între a fi bipolară, tripolară și multipolară.
Povestea 4. Într-o zi Duhul Sfânt a băut o țuică în plus. Atunci toți ceilalți porumbei s-au simțit mahmuri din complezență.
Povestea 5. Câinele se născuse la bloc. Astfel a dobândit depresie, nu era nimic grav, doar o tristețe artistică ce îi făcea bine. Deținea un singur defect, ca să iasă din rutina zilnică mânca pereții.
Norul s-a oprit și a băut un pic de apă. Mi-a făcut semn să continui eu. Mi-am deșurubat capul și l-am pus pe masă, că aveam o migrenă și era mai bine fără. Doar că am început să scriu și ăsta nu avea răbdare. I-am zis lasă-mă un pic în pace, scriu ca să aflu și eu ce gândesc.
