Poezie scrisă de Monica Manolachi , apreciată de Cristina Stancu, la Atelierul Mornin’ Poets , pe 17 iulie 2022, la tema poemului în proză, care explorează chipurile oamenilor care ne-au marcat existența. Poemul a fost scris la persoana a III-a.
Doar începutul contează. A fost odată o tânără familie,
undeva la țară, într-o luncă dintre două râuri mari.
Aveau o casă albă, iar în grădină tufe de crini și crizanteme.
Seara se auzeau greierii. America era departe, crinolinele
erau și mai departe. Într-o cameră aveau un scrin
cu veșminte și țesături țărănești. La bucătărie, apa fierbea în ibric.
Se pusese de mămăligă. O fetiță se uita la farfuria cu sos de măcriș.
Era o fetiță ca oricare alta. În ziua aceea a venit războiul.
Cu trenul. La ei în sat. Tatăl ei s-a înscris pe liste.
În altă zi a venit gripa spaniolă. De pe un alt continent.
Mama ei a fost înscrisă pe liste. Într-o zi a venit criza alimentară.
Crimele nu mai puteau fi oprite. Criteriile nu mai aveau sens.
Pe aici nu se trece. Sacrificiu după sacrificiu. Sicrie după sicrie.
A rămas fetița singură. A rămas fără cuvinte.
A rămas fără școală. A rămas de căruță.
Mai târziu a rămas însărcinată. A învățat de la viață.
Și-a semnat mereu cu degetul scrisorile scrise de alții.
Știm că a fost crescută de bunicii ei. Fetița aceea înlăcrimată
nu sunt eu. Eu sunt fetița fetiței care a fost odată
într-o altă fetiță din acea fetiță care nu știa să scrie.
Lăcrima, scrijelea, știa să cânte la scripcă duminica la horă.
Îi plăcea să asculte muzică. Am vizitat-o într-o vacanță de vară.
Am stat de vorbă ca de la fetiță la fetiță. Am visat
pe cuptorul ei. Mi-a dat o farfurie cu sos de măcriș.
