O raţă bătrână şi bolnavă, murdară şi cu vopseaua sărită de pe plisc. Se crede tot sprintenă, la Present Perfect Continuous, adică de vreo douăzeci şi cinci de ani. De fapt, e aruncată şi uitată într-o cadă plină de moloz, într-un apartament părăsit de o familie emigrată în Canada. N-are niciun motiv să mai trăiască….
autor: Christine Marie Turcu
„Of, trebuia să mai slăbesc niţel, aşa puteam fi şi eu ca Angelina în «Turistul» sau ca o Catwoman, să mă strecor prin scurgere. Acuma, na, tre’ să mai aştept apa caldă să fac saună. Dar ia stai, ce, n-am aripi, nu s-au îmbibat prea tare de apă…! Ia să pun eu săpunul ăla scoarţă…
autor: Gia Codrescu
Răţuşca se credea cântăreaţă de operă. Cânta în baie în fiecare zi şi îi plăcea la nebunie faptul că nu se auzea niciun ecou. I se părea că este specială. Cel puţin cânta mult mai bine decât noul născut al casei, care nu prea le avea cu vocalizele, ţipa doar în falset. La un moment…
autor: Genevieve Fieraru
O răţuşcă îşi făcea liniştită meseria în cada unei familii. Când copilul familiei s-a mărit, a fost pusă pe-un raft şi uitată acolo. Se cam plictisea ea şi o cam ardea dorul de apă, dar îi era teamă să se arunce de acolo. Dacă se ciobea şi-o aruncau la ghenă? Nu tu apă, nu tu…
autor: Liliana Saria
Și-acum stă să cadă din cadă-n cascadă.
autor: Cornel Bisa
Depinde cu cine face baie. O focă ar fi stresantă, cu un administrator de bloc ar fi mai relaxant.
autor: Laura Constantinescu
Rața cu pricina crăpase pe ici, pe colo de supărare că nu izbutea să scape. De unde să ghicească că taman asta-i va fi salvarea? Că doar o rățușcă plină cu apă se scufundă rapid și-ntr-un moment de neatenție, mac-mac-mac, dusă-i prin scurgere. Din ce-am auzit, a ajuns în Dâmbovița zilele trecute și nu-i mai…
autor: Cornel Bisa
Trebuie să se concentreze să descopere vulturul din ea, să-şi fixeze obiective clare, structurate pe priorităţi şi etape de punere în practică.
autor: Anca Maria
Răţuşca de Baie a vrut să devină Răţuşcă de Mare. A scăpat ascunsă între bureţi şi geluri de duş, a călătorit în sacul de plajă şi de-acolo, pe nisip… A fost îngrozitor de cald pentru o răţuşcă de plastic, deh, raţă de bloc.
autor: Andra Dinu
Lip-lap, lip-lap, lip-lap, poc!, perete. Lip-lap, lip-lap, lip-lap, poc!, perete. Lip-lap, lip-lap, lip-lap, poc!, perete. AAAAARGH! MAC MACMACMAC!!!