Autor: Liliana Diaconescu
„Ia ta e fermecată”,
Îmi şopti o spiriduşă,
Pe când mă făleam, gătită,
În oglinda de la uşă.
Ia biodegradabilă
Autor: Rodica Calota
– Mare zăduf, zice bunica, numai să nu ne prindă ploaia, că ne mocirlim ca vai de noi!
Deasupra noastră au şi apărut burţile pufoase ale unor nori, iar după câteva site de prune, mai mult plasmă decât fructe, o ploaie torenţială, cu fulgere şi „dudăituri”, ne-a trimis urgent sub car, să ne adăpostim. Bondarii se izbeau orbi, unii de alţii, parcă pentru a se sustrage inconvenientului de a fi insecte, pe un asemenea timp. Cum spaţiul protector nu era suficient pentru toată suflarea, ploaia le-a udat leoarcă pe bunica şi pe mama, tata scăpase fiindcă se urcase într-un corobar, un fel de prun sălbatic, din coaja căruia bunica prepara o licoare bună pentru lecuit durerile de stomac; hăţişul de crengi îl apărase, dar îl şi zgâriase zdravăn, ca să-şi ia tributul pentru chiriaşul nepoftit.
Ca să-şi usuce mai repede ia, mama a întins-o pe o tufă de alun, la marginea livezii.
Troc
Autor: Olimpia Moisescu
A ştiut unde să caute în raftul Olaliei, iar acum e îmbrăcat cu vechea ie, şi-a prins eşarfa în jurul gâtului. Clădirea tremură, se sparg trotuarele, în interior e tot atât de multă gălăgie ca şi afară, simte că e ocrotit. Nu se teme că ar putea fi descoperit, nimeni nu intră fără încuviinţarea lui pe uşa biroului, şi chiar dacă vreunul ar îndrăzni, ce-ar putea să urmeze? Nimic, l-ar privi cum se trage chircit înapoi, clanţa ar reveni încet la loc.
Legenda iei sau cum nu au mai plâns fetele din sat
Autor: Dominique Dinescu
În satul de pe malul Trotușului se află un templu secret, sculptat în sare, unde are loc la fiecare început de primăvară sfatul ielelor. Primăvara e și ea pe drum, călare pe fulger, ferindu-se de călușarii care se miră de frumusețea ei și vor să îi guste zmeura buzelor. Ielele sunt rude cu licuricii și cu gândurile toate legate de frumusețe.
Ia roşie de botez
Naşa îşi puse repede ia roşie şi îşi legă marama de borangic. Tare ar mai fi stat în continuare lipită de soba din încăperea joasă, dar se îmbărbătă, îşi trase cojocul pe ea, luă micuţa din braţele părinţilor şi se îndreptă spre biserică.
Căzuse iar zăpadă şi tot satul era acoperit de un strat de alb de pace înşelătoare sub care, însă, viaţa forfotea ca într-un muşuroi şi, chiar dacă mai toate curţile păreau pustii, în spatele uşilor cu geamuri aburite, gospodinele se agitau de zor cu ultimele pregătiri pentru urători.
Adele, Tom Ford și ia românească
Autor: Ștefan Diaconu
Mă uitam la ea și nu-mi credeam ochilor: ceva îmi era cunoscut, stilul poate? Felul cum se mula pe corp lăsându-mi jumătatea umărului stâng descoperit? Îmi amintea de o eleganță sobră, de o maturitate și o verticalitate sacre. Eram impresionată de ceea ce mi-a adus să probez amicul meu Tom Ford. Mi-a zis: „Adele, am trecut de perioada flower-power, de energiile orientaliste și de orice altceva! Am găsit în sfârșit un alt yin și yang al anului 2012. N-o să-ți vină să crezi, l-am adus din România, țara lui Dracula și-a lui Borat!”
Ia – înveliș protector
Autor: Carmen Măcelaru
Când eram mică, într-una dintre clasele primare, învățătoare ne-a trimis în curtea școlii, unde era un dud imens, bătrân și foarte răcoros, să aducem fiecare câte o frunză și să o punem pe bancă. Toată lumea a ieșit în viteză din clasă, gălăgie, țipete, aveam o misiune cum nu se putea mai ușoară. Ne-am așezat toți frunzele pe bancă, timp în care învățătoarea ne-a pus niște viermișori pe ele. Stupoare. Frică. Tăcere.
Măriuca, ia şi un înger
Autor: Alina Zară
Măriuca s-a împrietenit într-o zi cu un înger! Se jucau împreună, mâncau, dormeau, citeau, ascultau poveştile bunicului, se dădeau în leagăn, se ţineau de mână, îşi împleteau părul, alergau după fluturi, se ascundeau de ploaie, râdeau în hohote şi inventau cântecele. Duminica dimineaţa, însă, îngerul dispărea.
Nevasta preschimbată
Autor: Liliana Diaconescu
A fost odată o fată de la țară, nici prea-prea de urâtă, nici din cale-afară de săracă. Însă, de leneşă, era leneşă de îi cânta cucul în ogradă, iar pe deasupra mai era şi mofluză; îți venea s-o trimiți la râu cu o piatră de moară de gât, să cerceteze unde-i apa mai adâncă.
Când îi veni sorocul să se mărite, găsi un creştin mai ca toți oamenii, doar o țâră mai sărac, care cu greu şi-ar fi putut găsi o fată şi frumoasă şi veselă şi harnică.
Îşi petrecură ei zilele cum putură, nevasta mai mult tândălind pe prispă şi amărând zilele omului ei.
Rudele de la ţară sau ia călătoare
Autor: Octavia Treistar
La începutul anilor ’70 bântuia o modă cu accente folclorice, care nu m-a ocolit, dimpotrivă. Abia acum îmi dau seama că era, poate, un reflex al inconştientului colectiv la celebrul miting din 1968. Eram tânăr reporter la Radio, Redacția Culturală, și proaspătă mămică de fetiţă „decreţel”. Realizam emisiunea „Ateneu”, consacrată culturii de masă… Alergam pe coclauri să aduc la microfon brigăzi artistice, echipe de teatru, de dansuri, meşteri populari, pictori naivi în mare vogă, cenaclişti din toată ţara.