Ar fi frumos să-i luați un cadou cărții voastre preferate. Dacă ar fi să fie, ce i-ați lua?
autor: Luchian Abel
O cursă de şoareci, în caz că o uită stăpânul prea mult în bibliotecă.
antrenament Motanov
Scrieţi o scurtă povestire într-un comentariu, cu titlul „Nunta și gheata carbonică” (pornind de la această imagine).
autor: Valentina Volcinschi
Când mirele a fost surprins cu domnişoara de onoare în dulapul cu mături al restaurantului, şi-a luat ditamai gheata carbonică în moalele turului. The (not-so-happy) End.
autor: Laura Ned
Mirele umbla prin ţară să caute o mireasă, rugând toate fetele nemăritate să probeze gheata carbonică. Numai pe cea căreia îi vine gheata o va lua mirele de soţie. Aşa a ajuns la casa Carbonicei, probează gheata întâi surorile ei vitrege, dar, deşi au tăiat din degete şi călcâie să ajungă de la măsura 43…
autor: Cornel Bisa
S-a furat mireasa! Mirele şi nuntaşii bâjbâie prin vălătucii de ceaţă, se pipăie echivoc ori îşi alocă un pumn, ori un picior dacă simt vreun duşman. Boxele bubuie învârtejind mai rău ceaţa… Într-o parcare, mireasa şi doi răpitori aşteaptă din ce în ce mai nervoşi să fie depistaţi. Nimic. Nu vine nimeni. Ceaţa (gheaţa) carbonică…
autor: Oana Setupwizard
Anul 3012 fusese declarat de la început din punct de vedere astral un an bun pentru căsătoriile interplanetare, deci şi ea şi el erau încrezători. Mulţi ani mai târziu, în faţa judecătorului plutonian de la curtea marţială de dezagregare a căsătoriilor interplanetare ea avea să-şi amintească cu părere de rău că în ziua nunţii nu…
antrenament Motanov
Scrieți o scurtă povestire într-un comentariu folosind măcar 5 cuvinte inventate. Să vedem ce înțelegem din ea!
autor: Anna Pivovarna
Mă dusei truzdei la molit şi cân’ colo, ce să vezi: scrizofrenaţii din cartier înciupercăriseră toată strada cu bredana lor penibilă. Ce zi!
autor: Luchian Abel
Pilotul făcea gogomârle îndrăzneţe, în avion cafelele pluteau, fideaua din ciorbă se lichea de pereţi, crăcănoaiele se căţărau pe ramele hublourilor. La un moment dat, avionul a făcut o ciubucloidă atât de bruscă, că oamenii au fost aruncaţi în afară. N-avea niciunu’ paraplantă şi-au căzut în gol vreo trei zile, că rataseră planeta. S-au oprit…