Povestire scrisă de Horea Sibișteanu, aleasă de Andreea Răsuceanu la Creative Writing Sundays, la tema „Alegeți o întâmplare, banală sau care v-a marcat, din propria biografie și scrieți despre ea un text cu narator omniscient, ca și cum ați fi înregistrat/observat totul din afară.”, pe 26 aprilie 2020.
Deschide ușa la terasă și iese afară. Se apleacă peste balustradă. În continuare sunt trei echipaje de poliție în intersecție: două vizavi, în parcarea din față de la Mega, și al treilea – o dubă de la comunitară – în fața blocului. Privește în jur. Benzinăria de pe Mântuleasa e încă închisă. La semaforul de pe Carol aşteaptă un troleu, iar pe Moșilor cinci mașini, câte două pe primele benzi și una pe a treia. În stația de tramvai nu e nimeni. Caută cu disperare să vadă oameni pe stradă. Sigur o să-i ceară poliția documentele dacă iese. Dă din cap nevrotic și se hotărăște să intre înapoi în casă.
Se întinde pe canapea și privește spre lampă. Cele nouă muște sunt încă acolo. Se învârt în cerc, în același ritm. Câte una se așază, din când în când, pe abajurul metalic sau o atacă pe alta. Le numără din nou. Îi ies opt de data asta. Se uită prin cameră, să vadă unde e a noua. Le numără din nou, tot opt. Apoi o vede pe cea rătăcită pe oglinda șifonierului. Se ridică pe vârfuri de pe canapea, pășește ușor spre dulap și întinde palma arcuită spre oglindă. Musca îi zboară printre degete. Îi simte aripile pe piele și își retrage mâna.
Intră nervos în baie, aproape că dă cu uşa de perete, şi se întoarce cu un spray de şters geamuri. Dă câteva fâsuri, aşază recipientul pe gresie, ia sulul de hârtie şi șterge. În oglinda curată, muștele zboară nestingherite în cerc. Apucă spray-ul de pe jos cu ciudă și dă înspre ele fără oprire. Pulberea de lichid îi aterizează direct în gură. Are un gust amar, de alcool ieftin. Aruncă recipientul pe canapea și iese din nou pe balcon. Poliția e tot acolo.
Îi e frică de poliție de când era mic. Când era obraznic, nu-i spuneau nici că vine doctorul să îi facă injecție în limbă, nici că nu mai vine Moşul, ci că vine poliția și-l ia cu duba. Așa ajunsese la treizeci și de ani să tresară de fiecare dată când un echipaj de poliție trecea pe lângă el. Iar acum avea în fiecare zi câte trei echipaje în fața blocului.
Într-o zi a ieșit din casă pe la cinci fără ceva. L-au oprit de două ori: în fața supermarketului și la bloc. A doua oară le-a spus polițiștilor că le arătase actele și celor de vizavi. S-au încruntat la el și i-au spus să nu mai comenteze. Era ud pe spate de frică. De atunci, i-a urmărit atent de la balcon și și-a notat programul lor. Prima dată veneau pe la opt, când se trezea. Stăteau în intersecție până pe la nouă. Apoi apăreau din nou la unșpe. Timp de două ore, opreau oamenii care intrau sau ieșeau din Mega. De la cinci la șapte jumate la fel.
Se apropie de birou, scoate o declarație tipărită din sertar și începe s-o completeze așa, din picioare: nume, prenume, adresă și „Mega Carol”. Bifează cumpărături de necesitate, i se pare o poantă ieftină, dar speră să-i amuze pe polițiști, să le devină simpatic; în plus, chiar vrea să facă o tartă. Nu o să observe nimeni că în pungă mai are, pe lângă cele necesare tartei, un spray de muște. Și dacă observă, ce? E o necesitate pentru integritatea sănătăţii lui mentale. Adaugă la final data, semnează și împăturește foaia în patru. Pune peste ea buletinul și cardul. Întoarce privirea din nou spre abajur. Muștele sunt în continuare acolo, învârtindu-se în cerc şi bâzâind. Au zborul ăsta dement de două zile, de când s-a făcut cald; au intrat prin ușa deschisă a terasei. În prima zi a stat și le-a admirat ore în şir. Dansul lor îl relaxa, dar erau încă mici și nu bâzâiau. În două zile, însă, s-au făcut grase și gălăgioase.
Se ridică de pe scaun și ia cartea de pe brațul canapelei. Se îndreaptă spre muște și încearcă să le împingă uşor spre ușa terasei, fluturând romanul. Niciuna nu iese, se duc înapoi, iar și iar, la lampă.
Se așază pe canapea și deschide cartea. Nu se poate concentra de bâzâit. Sunt cel puţin trei tonalități diferite. Ar vrea să-și dea seama care sunt cele gălăgioase. De afară se aude o sirenă care pare să se îndepărteze. Iese rapid pe terasă și privește intersecția. Nu mai sunt. Se uită pe Carol, nimic. Nici pe Moșii vechi și nici pe Mântuleasa. Întoarce capul și se uită spre Moșilor. Nici urmă de echipaje. Se apleacă mai tare și încearcă să vadă rondul de la Izvorul Rece. Nimic. Au dispărut cu toţii.
Se îmbracă repede, își pune masca pe față și căștile pe urechi. Pune documentele în buzunarul hanoracului, se încalță și iese rapid pe ușă. Coboară în grabă cele șase etaje, ritmic, ascultând un playlist de workout.
Traversează Mântuleasa pe roșu, prin vântul ușor rece, asigurându-se să nu treacă vreo mașină – Cum ar fi să te lovească fix în carantină, când abia se circulă? Ajunge la trecerea de la Moșii vechi şi observă că semaforul de pe Carol e verde, așa că traversează cele două străzi alergând și urcă scările de la Mega câte două odată. Doamna de la pază îi zâmbește familiar și îl conduce cu privirea până la raftul cu produse chimice. Caută furibund spray-ul, dar nu dă de el nicicum. Îl cuprinde panica: pe adeverință a scris Mega Carol, nu se poate duce până la cel de pe Paleologu’. De ce n-am scris doar Mega?
Un lucrător îl întreabă dacă îl poate ajuta. Îi spune ce nu găseşte şi omul îi arată raftul de jos. Era chiar lângă candelele de Paști. Înșfacă unul, apoi adună în coș ingredientele pentru tartă și se îndreaptă spre casă. Abia atunci observă că nu mai e nimeni în supermarket. Casieriţa îi zâmbește: Nu erați tuns așa, nu? Vă scoate ochii în evidență! Se rușinează și întinde mâna spre raftul cu prezervative. Apucă o cutie și o trântește lângă restul cumpărăturilor. Nu are habar de ce a făcut asta, ce a vrut să demonstreze.
Pe drumul de întoarcere prinde semafoarele pe verde şi liftul la parter. Scoate cheia din buzunar și urcă cu ea pregătită în mână. Descuie, se descalță rapid cu masca încă pe față, se aruncă la abajur și spray-ază muștelele. Le privește cum cad, una câte una, pe covor. Ia două bucăţi de hârtie igienică şi le culege câte trei, să se asigure că sunt toate. Le simte pe buricele degetelor și i se face pielea de găină. Le aruncă în WC, trage apa şi se întoarce pe canapea. Închide ochii și ascultă. E în sfârşit liniște. Se lasă pe spate și începe să plângă.
