Povestire scrisă de Diana Dumitru, aleasă de Ciprian Măceșaru la Creative Writing Sundays, pe 22 mai 2022, la tema „reintegrarea în societate a celor eliberați din închisoare, mai ales a celor care au ispășit o detenție îndelungată”.
V-ați pus împotriva mea, nu știți în ce intrați, răzbunarea n-o opriți c-o mie de mascați. Vocea lui Dani Mocanu se aude înfundat prin difuzorul telefonului vechi, vârât într-un pahar mare de plastic. Soarele trece de partea cealaltă a blocului, așa că masa la care fumează Elis și Fane se întunecă treptat.
— Georgiana mai stă aicea?
— Nu, fratelo, s-a luat cu un borât de umbla cu ai lui Biba, nu știu dacă mai ții tu minte. Unu’ gras așa. Avea un tatuaj cu niște zaruri pe gât. Îl mai știi? Gras, așa.
— Ăla prăjitu’ de i-a vândut caloriferele lu’ mă-sa mare, bă?
— Ăla.
Elis trage adânc din țigară și se uită chiorâș spre fereastra de la etajul trei. Termopanele încă au bucăți de folie din loc în loc, coapte de soare. Pe sârma de dedesubt atârnă niște blugi și o pereche de șosete verzi.
— Alde mă-sa mai stă aicea?
— Mă-sa cui? Lu’ Georgiana?
— Păi a cui?
— Nooo… De mult s-a tirat. Păi după ce te-au ars pe tine, dădea din colț în colț că nu mai avea băiat să-i dea marfă. Și s-a încurcat cu unu’ prin Sălaj și dus-a fost. A lăsat-o pe Georgiana și pa. Ura și la gară. Și Georgiana ce era să facă fără bani? A stat o lună, două, trei și pân’ la urmă a mai început să mai umble cu unu’, cu altu’…
— Păi a mai umblat și cu alții în afară de grasu’ ăla de e cu el acuma?
— Păi logic că da, ia gândește-te. Cât e de-atunci? Zece ani?
— Doișpe.
— Doișpe ani, frățioare. Ce te-așteptai?
Elis coboară privirea spre scrumieră fără să mai răspundă. Doișpe ani. Încearcă să-și imagineze cum s-or fi simțit pentru ceilalți. Sigur trec repede când ai ce face, când umbli pe unde vrei, când te mai babardești, te mai cerți, te mai împaci, mai dai prosteală, mai faci o combinație, mai o băută, o priză, un bairam, o mardeală în vreo speluncă, o una, o alta, trece timpul. Mai umbli cu unu’, cu altu’. Trece timpul când ești afară. Uiți, uiți și de necazuri, trece oftica, trece dragostea. Ai ce face.
Invers e mai nasol. E ca și când bagi un film belea, da’ belea, să te prindă acolo, și tre’ să-l pui pe pauză la un moment dat, să te duci la dracu să te ia câteva ore. Te întorci la film nerăbdător, dar s-au schimbat lucruri, frăție, s-au schimbat lucruri, ori în orele alea ți s-a dus și ție pe pulă cheful de film, deși parcă nu e chiar așa, ori dai play și vezi că s-a scris prost căcatul ăla de DVD și merge cu poticnișuri. Da’ tu ai clar în cap ce se întâmpla acolo-n film, și când erai la dracu să te ia aveai clar în cap filmul ăla.
Și revii la filmul tău după doișpe ani de marmezan, de dracu să te ia, cu zile lungi ca votca servită la colț la Chinezu, dubluri de zile lungi, dubluri de luni, de ierni, de ani, șir întreg de dubluri trecute peste anii tăi, peste ziua ta care nu mai înseamnă nimic în toată laba asta de viață, peste vârsta ta care e singura, dar-ar dracii-n ea, e singura care e mereu alta. Douăjdoi, douăjtrei, douăjpatru, treijpatru.
Vă arunc în aer indiferent ce va fi, n-am liniște și vă caut până voi muri, amenință lamentat Dani Mocanu din paharul de plastic. Norii încep să arate ca niște vânătăi proaspete, semn că apune soarele. Blocurile alunecă în umbre reci. Altădată pe la ora asta începea un freamăt general în cartier: ferestrele deschise ca niște guri slobozeau melodii deșucheate zbierate din combinele apartamentelor, la intrări se adunau băieții pe aranjamente, câte-un râset acut străpungea gangurile, câinii lătrau la curvele strânse la Chinezu, din boxele de la demisoluri se auzeau icnete, tocurile Georgianei izbeau mărunt scările, prăjita de mă-sa urla în sufrageria de la etajul trei sub loviturile lui bărbatu-său, piperașul sfârâia în linguri, semințele pocneau între măsele, sirenele de poliție vuiau în depărtare, motoarele mașinilor tremurau sub pedalele de accelerație și până și aerul șuiera tăios în drum spre plămâni.
Acum e liniște de zici că-s pustii blocurile, ori mai țin din zgomote termopanele și foile de polistiren care îmbracă fațadele, ori s-au sălbăticit cu toții. Unii s-au mai mutat, ca Georgiana și mă-sa, poate, că de ieri, de când s-a-ntors, n-a mai văzut nicio meclă cunoscută în afară de-a lui Fane. Alții, ca ta-su…
Doișpe ani la incubator l-au obișnuit cu multe, mai puțin cu faza cu ta-su lu’ Georgiana. Până și în ochii lui Fane vede. Fane n-are treabă, vorbește relax cu el, dar ochii îl sfredelesc, șoptindu-i apăsat „îmi amintesc tot, fratelo, l-ai scos din circuit cu zile, au dat lavabilă pe scara blocului acum, dar dedesubt știm cu toții ce-a fost”. Se mai uită o dată spre fereastra de la trei. Cineva a aprins lumina și se fâțâie de colo până colo prin cameră. Îi vine să fluiere de două ori, ca pe vremuri, dar dracu știe cine stă în casa aia acum, orișicât, nu mai e nicio fată de șaptișpe ani acolo care să cunoască semnalul și chiar dac-ar fi, ar mai deschide oare geamul ăla după toată faza? Lavabila o fi acoperit și durerea? Să umble cu unu’, cu altu’ i-o mai fi potolit furia? Doișpe ani or fi fost de-ajuns să-i treacă o așa dezamăgire? Vin acasă și v-arăt ce mi-am pus în gând, vă nenorocesc pe toți și mă-ntorc râzând, se aude Răzbunarea lui Dani pe repeat, fără să se sinchisească nimeni s-o schimbe. Până mai deunăzi începea să tremure când auzea melodia asta, simțea furia din spatele versurilor fiindcă era, cumva, și furia lui. Dar cine-l trădase pe el, de fapt? Pe cine să nenorocească?
— Și? Te-ai gândit ce-o să faci de-acuma?
— Nu prea.
— Păi și ce faci, fratelo? Trăiești din pensia lu’ mă-ta?
Umerii lui Elis se ridică nepăsători ca și când e de la sine înțeles că, după atâția ani de inerție, n-are de ales decât să supraviețuiască, indiferent ce va face. Răcoarea nopții îi zbârlește pielea. Pe cer câteva stele strălucesc ca niște găurici într-o baracă întunecoasă. Fane se scoală și dă să plece. Un suflu răzleț vântură scrumul. Granule de polistiren mătură cu sutele betonul. La etajul trei se stinge lumina.
Elis se îndreaptă de spinare, ca o pisică trezită din somn:
— Auzi? Da’ cu grasu’ ăla de cât timp e?
