Poezie scrisă prin metoda cadavre exquis, la întâlnirea cu Simona Popescu, la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 10 martie 2018.
unu
Libelula abia bătea din aripi
iar sunt propria mea
exagerare a adevărului
pe care nu poți să îl numești minciună
trecătorii ne îmbrățișau printre obiecte
Trinity în piele fără Neo și muzică rave
dar sper să găsim calea de întoarcere
poate vom reuși să prindem trenul cu călători orbi
așa încât
nu mai știam ce să zic
Să te descurci tu mai departe
cu tăria ta din pahar
cu mâna pe inimă
***
doi
insuportabila ușurătate a ființei e
când aveam nevoie să ieșim mai des din casă
atunci totul a încetinit. Lumina s-a stins
și apoi pornești drona spre munți
te caută la fiecare zece ani
întâmplarea cu care mă privești de la mii de kilometri
ce separă simetria
oaselor îngălbenite în sertarul de jos
în sus, mi-ai zis
și iar
te-ai întors de la magazinul din colț
fără
nicio direcție
peste
timpanele mele înfundate se așterne zgomotul vântului
luminat? ca tunetul
astăzi sunt o libelulă lungă și subțire și cred că
și bătrânul nomad e statornic
privește mereu
prognoza meteo de pe alte continente, dar
dar…
va fi plin de daruri
(frumoase!)
