Poem scris de Andreea-Roxana Ghiță, la Atelierul Mornin’ Poets #85 cu Alex Văsieș, din 3 martie 2024, la tema texte în spațiul interior versus texte în spațiul exterior.
ploaia metalică a luminii pe apă
sau
furnicăturile pe care le simți când îți muți piciorul
dintr-o poziție fixă
sunt în afară
sunetul valurilor
care
șterge
lumea uită repede cine sunt & dispar
& am nevoie de asta
șterge
vântul care șterge
pescărușii care șterg
uit cine sunt & asta nu trebuie
să se mai întâmple
șterge
undeva departe un motor miros de sare – vocile oamenilor
amestecate
un seismograf
pulsul meu pulsul lor pulsul luminii
frica din ce în ce mai mare mai calmă
te împachetează sushi alge pe picioarele mele
ochii care
nu mai fug după recunoaștere
ochii care se lasă pătrunși
ochii prin care pătrunde
umbra unei păsări în zbor pe o clădire
înainte să închizi
ochii viteza scroll click șterge
fantoma unui vapor care trebuie să ducă undeva
& eu nu contează unde
valuri care se formează & se sparg
ca zilele mele
L-Ma-Mi-Jo-Vi-SD
calmul în fața lucrurilor pe care nu le poți controla
te pătrunde
grija frica din ce în ce mai calm
valuri iar sushi iar
L-Ma-Mi-Jo-Vi-SD iar
