Poezii scrise de Sorin Voicu, apreciate de Daniela Rațiu la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 11 octombrie 2020, la tema „Înstrăinarea în vremea COVID-ului”.
De dimineață mă trezește alarma,
zac încă puțin,
pornesc în chiloți către laptop
prin micul tunel,
fac șapte secunde până la serviciu.
Citesc mail-urile, rulez programele,
testez situațiile instabile,
acționez interblocările.
Ies apoi în grădină,
plantele cresc,
coropișnițele rod pe dedesubt,
limaxul speră
că dâra va fi cândva
calea lui de scăpare.
Seara nu mai citesc,
privesc imaginile,
culorile suprasaturate
lucrează pe creier,
același acoperiș
Ne strânge sub el
singurătățile.
Bolta
Voiai să-mi spui ceva frumos,
cum și eu voiam să fac asta,
dar m-am trezit că te apostrofez
că nu gonești graurii.
De ce îi lași să mănânce
strugurii boltei noastre?
De ce nu ești atentă,
ce e cu bolul ăsta de sticlă
în care te ascunzi mereu?
Am ieșit din casă,
trântind ușa,
am strigat după tine
să-mi aduci odată paharul
pe care nu mi l-ai adus.
Mi l-am luat singur, din nou,
am așteptat să treacă furtuna,
apoi m-am întors.
Nu mi-ai mai spus ce voiai,
cum nici eu nu am mai făcut-o.
Constrictor
Când ciocanul căzu
pe gresia proaspăt montată
din apartamentul-șantier,
inima îi sări din loc
de parcă ar fi lovit
în pântecele ce-i purtau copilul.
Dădu totul afară, șterse praful
și mângâie placa ciobită.
Îl cuprinse o transpirație rece,
se simțea vlăguit, nu mai găsea
puterea să ducă la capăt renovarea
de care se apucase.
Învățase în perioada asta
Să pună gresie, să repare uși,
să folosească drojdia,
să pună la dospit
întâmplări mai vechi
și să vadă până unde cresc.
Nu simțea nicio nevoie
să vorbească cu ceilalți,
izolarea îi venise mănușă.
În fiecare zi lua la rând
evenimente care îl marcaseră,
le întorcea pe toate părțile,
fără nicio așteptare.
Locuia acum în debara,
iar în jurul lui se încolăcea
șarpele disperării
pe care îl și chemase.
