Povestire scrisă de Corina Tuchilă, aleasă de Adela Greceanu la Creative Writing Sundays, pe 27 iunie 2021.
Printre gene, Matilda zări faldurile unduitoare ale perdelei. Ȋn clarobscurul zorilor se ghicea ascunsă clădirea veche de vizavi, cu faţada scorojită şi ferestrele arcuite, mari, ȋn stil colonial. Ȋn aceeaşi clipă, alarma telefonului sună de ora 6. Matilda sări din pat, avea atâtea de pregătit! Concursul ȋncepea la 10, dar la 8 trebuia să fie la sala Ardealul pentru al doilea strat de vopsea. Se ridică uşor din pat, cu grijă să atingă lenjeria cât mai puţin. Pe prosopul mare aşezat de ea cu o seară ȋnainte peste cearşaf erau urme de vopsea, dar, ȋn rest, nimic. Răsuflă uşurată. Aprinse lumina şi se opri direct ȋn faţa oglinzii mari, dreptunghiulare, ȋncastrată ȋn uşa şifonierului masiv. Se dezbrăcă de pijamale şi verifică starea primului strat de vopsea aplicat ieri seara, la cântar. Părea bine fixat şi destul de uniform.
Ȋşi privi trupul sculptural, musculos, uscat de atâta dietă. Mândria şi totodată marota ei de culturist profesionist. Pe sub pielea fină ca o foiţă de ţigară de pe abdomen se observa harta venelor albastre reliefate, ȋnaintând ca nişte şerpi miniaturali către marginile chilotului. Deltoizii ȋi păreau plaţi, le lipsea capacul cărnos pe care se străduise să ȋl construiască ȋn timpul sutelor de antrenamente la sală. Coborȋ cu privirea către picioare, aceeaşi geometrie străvezie a venelor. Ȋşi ȋncordă muşchii şi imediat, structura meşteşugită a anatomiei coapsei se schimbă evidenţiind cele mai mici detalii. Dreptul femural alungit, suplu chiar dacă nu atât de pietros cum l-ar fi vrut, ȋncadrat de vastul medial şi vastul lateral şi apoi muşchiul croitor. Aruncă o privire grăbită şi fesierilor, din profil. Frumoasele ei fese rotunde intraseră la apă. Era mulţumită totuşi de fermitatea şi consistenţa lor, ce femeie de 50 de ani s-ar mai putea mândri cu asemenea minunăţii! Ȋşi aminti vorbele antrenorului ei, Vivi: Matildo, una e un cur de futut şi alta un cur de concurs! Bagă bine la cap!
Soneria telefonului o opri brusc din contemplare. Era chiar Vivi, antrenorul ei.
— Neaţa, fată, se auzi binecunoscuta lui voce, cum eşti?
— Neaţa, şefu’. N-am dormit cine ştie ce, da’ sunt bine. Dumneavoastră?
— Măi, am ajuns târziu la hotel. A durat ceva şedinţa biroului federal, au avut ăştia multe de discutat. Stai bine cu vopseaua, da?
— Da, şefu, răspunse prompt Matilda, s-a prins bine şi e uniformă. Eu ȋncep acu’ să mă pregătesc şi la 8 sunt la sală, la vopsit. Ne vedem acolo, da?
— Bine, zise Vivi, să ştii că ajung mai târziu, te caut eu. Până atunci, bagă rondele. Şi fără apă, mai adaugă.
— Normal, ştiu lecţia, replică Matilda.
— Sărut-mâna, fată!
— Pa, şefu, ȋncheie scurt Matilda repezindu-se la rucsacul din care uitase să scoată pachetul de rondele ca să-l aibă la ȋndemână.
Ȋl desfăcu şi ȋncepu să ronţăie bucăţile de orez expandat, scăpând firimituri pe jos ȋn timp ce mergea spre baie. Ȋşi privi chipul cu atenţie, şanţurile nasolabiale adânci, obrajii supţi cu carnea lăsată, lipsită de frăgezime, cearcănele pronunţate şi ochii adânciţi ȋn orbite, efectul slăbirii. Asta era partea din pregătire pe care o ura cel mai mult. Chinul dar şi voluptatea cu care ȋşi configura corpul ȋntr-o opera de artă, progresul zilnic, subţierea stratului de grăsime şi evidenţierea muşchilor pe sub piele, cu toate astea se obişnuise. Faţa ȋnsă, ȋmpuţinată de ritmul atroce în care ȋşi prigonise trupul, ȋi trăda vârsta. Noroc de machiaj, cu tenul ȋnvelit ȋn straturi groase de fard şi pudră şi cu zâmbetul obligatoriu pe buze, diferenţa flagrantă dintre corp şi chip putea fi ştearsă cu uşurinţă.
Matilda se uită la ceas, era şase şi jumătate, mai avea la dispoziţie o oră pentru machiaj şi păr. Sala era aproape, la nici 10 minute de mers pe jos. Ȋşi pregăti mai ȋntâi bagajul cu toate cele necesare: şlapi şi tălpici, un prosop, câteva pachete de rondele, pliculeţe cu miere de albine, benzile elastice şi ganterele mici pentru ȋncălzire şi o sticlă de apă. Şi mai ales costumul şi papucii de scenă transparenţi, cu toc ȋnalt dar regulamentar, pe care ȋi verifică cu atenţie. Catifeaua costumului, neagră, moale, cu textura unui trup de bondar, ȋncrustată cu pietre mici ȋntr-un desen migălos cu străluciri diamantine, ȋi provoca fiori de plăcere de fiecare dată când ȋl atingea. Slipul mic, cu bretele ȋnguste, anume croit să dezvăluie locul unde coapsa se ȋmbină cu şoldul. Alături, sutienul cu cupe ȋntărite cu burete, mult prea mari pentru sânii ei adolescentini, rareori ȋmpovăraţi de strânsura vreunor chingi de orice fel. Cât pe ce să uite numărul de concurs, ȋl luă de pe noptiera privindu-l atent, un mic disc metalic cu cifra 17.
Niciodată nu se pricepuse la machiaj sau coafură şi de fiecare dată când trebuia să se dichisească ȋşi simţea degetele ȋnţepenite, neascultătoare. Acum, de nevoie, ȋşi luă trusa micuţă de farduri şi ȋncepu să aplice, nedrămuit, fondul de ten. Avu grijă să ȋncarce din belşug periuţele şi bureţii de machiaj cu fard, adăugând un nou strat feţei, umbrită de lunile de ȋnfrânare alimentară. Când totul fu gata, luă bentiţa cu strasuri şi ȋncepu să ȋncolăcească ȋmprejurul ei şuviţe subţiri din părul blond, lung, creând o cunună care ȋi ȋnconjura capul precum tinerelor domniţe de la curţile ȋmpărăteşti din basmele copilăriei. Fixă totul cu un jet puternic de fixativ, aruncă o ultimă privire mulţumită către imaginea din oglindă şi părăsi baia.
Ȋşi puse tricoul şi costumul de trening, trase adidaşii ȋn picioare, verifică dacă avea tot ce trebuie ȋn rucsac, puse ambele telefoane ȋn borsetă şi se apropie de fereastră. Dimineaţa de septembrie timpuriu izbucnise pe neaşteptate, câţiva norişori fumurii se lăfăiau pe cerul glazurat de primele raze ale unui sâmbure de soare dibuit ȋn spatele liniei orizontului. Ȋncuie uşa camerei, apoi coborȋ cele câteva trepte de beton zgrunţuros din fata imobilului aflat pe strada George Coşbuc din cochetul oraş transilvan. Verifică telefonul, opt fără un sfert. Nu era nimeni pe stradă la ora aia, cumva explicabil, fiind duminică. Ȋncepu să meargă alert, ȋncercând să-şi amintească ordinea străzilor pe care o urmase cu o seară ȋnainte. Recunoscu câteva vitrine, la un colţ de stradă sediul unei bănci şi ȋn sfârşit ajunse ȋn intersecţia principală de unde traversă către sala Ardealul.
Câţiva sportivi se zăreau deja pe esplanada din faţă, dar forfota obişnuită a zilei de concurs ȋncă nu ȋncepuse. Intră ȋn holul mare, pavoazat cu afişe ale competiţiei şi dădu să intre ȋn sala amfiteatru, când fu oprită de un gardian. Ȋi arătă numărul de concurs şi trecu. Ȋn sală, doar câteva locuri ocupate de spectatori, probabil prieteni sau cunoscuţi ai sportivilor. Vreo doi tehnicieni aranjau sistemul de lumini al scenei, pupitrul prezentatorului era deja pregătit, la fel şi zona arbitrilor. Matilda merse ȋn spatele scenei, acolo unde aveau acces doar concurenţii şi antrenorii. Pe câteva mese ȋnfăţate ȋn catifea erau aşezate trofeele, medaliile şi diplomele. Privindu-le, Matilda ȋşi dori ca anul ăsta să rupă praporul ghinionului care o urmărise constant la ultimele naţionale. Ştia de la Vivi că la categoria ei erau doar trei concurente, aşa că teoretic avea o medalie asigurată. Avea însă inima neȋmpăcată că se ȋnscrisese la altă categorie, una pe care practic o desconsidera. Ȋi lipseau naturaleţea şi degajarea specifice, era ţeapănă şi inhibată, nu neapărat de faptul că se afişa ȋn costum de baie pe o scenă ȋn faţa unui public eminamente masculin. Nu era asta, depăşise etapa ruşinii şi a privirilor flămânde care parcă ȋi lingeau trupul cu flăcările lor neruşinate, a ochilor care prăduiau desfigurator toate straturile de piele ale corpului şi aşa dezgolit, vrând parcă să penetreze până ȋn carnea ascunsă a fiinţei.
Se ȋndreptă către cortul mare, amplasat chiar ȋn faţa gradenelor, acolo unde Maria ȋncepuse deja vopsirea sportivilor. Nu avea decât trei locuri disponibile, unul unde vopsea şi două, prevăzute cu ventilatoare mari, pentru uscare. O fată, o unguroaică, o ştia de pe facebook, era deja la uscat. Ȋi privi corpul tânăr, robust, cu trenul inferior bine dezvoltat, pulpos. Se salutară scurt, sportivii din branşă se cunoşteau, dacă nu personal, măcar de pe canalele de socializare, era imposibil să nu aibă habar unii despre alţii. Era o lume frumoasă şi Matilda se bucura că făcea parte din ea.
La vopsit nu era nimeni, aşa că se duse direct la Maria şi o rugă să ȋi aplice al doilea strat. O urmări cum ȋşi pune, plictisită, mănuşile de cauciuc şi cum ia un bidon de vopsea cu care ȋncepe să umple pistolul. Mirosul ȋnţepător şi inconfundabil al vopselei ȋi umplu nările ȋn timp ce se dezbrăca rapid până rămase goală puşcă. Doar ȋn picioare ȋşi puse nişte tălpici cât să nu se păteze de vopsea. Se poziţionă ȋn picioare ȋn locul indicat de Maria, cu spatele la ea, având picioarele depărtate şi braţele larg desfăcute. Maria ȋncepu să pulverizeze stropii fini de vopsea arămie şi ȋntreg corpul i se strânse la atingerea lor rece, ȋnţepătoare. După ce termină cu spatele se ȋntoarse cu faţa, ocazie cu care observă că Ildiko ȋşi punea deja costumul, semn că se uscase complet. Observă câţiva spectatori aflaţi deja ȋn tribune. Unul dintre ei, un bărbat mic de statură, ȋmbrăcat ȋn blugi şi o cămaşă roşie ca focul nu se putuse abţine şi se apropiase de cort privind cu poftă, fără să se mai ascundă, la corpurile goale, neprotejate de nici o stavilă de ochii curioşilor.
Curând trecu ȋn zona de uscare, în raza de acţiune a ventilatorului. Era rece ȋn sală şi briza asta suplimentară nu făcu decât să ȋi ȋnteţească senzaţia de frig, dar nu avea ȋncotro, trebuia să rabde. Când fu gata, mulţumi Mariei şi se retrase pe un scaun apropiat, repezindu-se la pachetul de rondele, un fel de mascotă a concursurilor de culturism. Nelipsite din trusa de concurs a majorităţii sportivilor, erau sursa cea mai convenabilă de carbohidraţi folosiţi pentru a trage şi ultimul strop de apă dintre piele şi muşchi, obţinându-se astfel tonusul acela fibros şi uscat apreciat de arbitri. Ȋşi puse cu atenţie costumul şi șlapii, nu era nevoie deocamdată să se cocoaţe pe papucii ȋnalţi de scenă. Apoi ȋşi puse bijuteriile strălucitoare, cerceii lunguieţi şi brăţările din gablonz, singurele permise ȋn concurs. Ȋntre timp apăruse şi Vivi, care ȋi ceru să repete rapid cele 4 poziţii de prezentare. Matilda se execută, timp ȋn care află că s-au mai ȋnscris ȋncă două concurente la categoria ei, astfel ȋncât acum erau cinci pe grila de concurs. Vivi ȋi mai aruncă o ultimă privire scrutătoare spre languroasă, aşa cum numai el ştia, scanând parcă bucată cu bucată ȋntreg ansamblul carne-oase care i se ȋnfăţişa şi spuse: Arăţi super, fată. M-am uitat şi la celelalte, sigur ieşi prima sau a doua, eşti uscată bine, proporţionată, ai tot ce-ţi trebuie. Vezi ce faci cu zâmbetul, nu uita să te uiţi mereu la arbitri şi să zâmbeşti cât mai natural, nu forţat.
— Aşa să fie, şefu’, replică Matilda muşcând ȋn silă o rondea. Avea gura strepezită de atâta orez, iar buzele ȋncepuseră să i se jupoaie fin de la lipsa apei. Ȋnghiţi cu noduri ultima bucată şi se ȋndreptă către greutăţile mici pe care i le adusese Vivi.
— Ai noroc că de data asta ȋncep fetele, iar categoria ta e prima, mai adăugă Vivi privindu-i galeş fesierii ȋncordaţi, parcă dăltuiţi ȋn ciocolată. Era gestul lor secret şi Matilda ȋnţelese că astfel ȋi ura baftă.
Prezentatorul ȋşi ȋncepuse deja discursul pe scenă anunţând ordinea pe categorii şi ȋnălţimi la fete, şi pe kilograme, la băieţi. Matilda trase adânc aer ȋn piept şi se apucă de ȋncălzire, apoi se duse repede la Maria şi o rugă să ȋi aplice stratul final de ulei. Concursul ȋncepuse, iar primul şir de fete deja urca pe scenă cu mişcări graţioase, elegante. Bijuteriile purtate ȋn urechi şi la ȋncheieturile mâinilor le scânteiau fulgerător pe măsură ce ȋnaintau către arbitri efectuând obişnuitul T-walk. Le ȋnsoţeau ropote de aplauze şi fluierături admirative. Matilda ȋşi prinse numărul pe chilot, scoase câteva pliculeţe de miere şi le ȋnghiţi. Gustul dulce era atât de pregnant, aproape insuportabil, urmat de senzaţia unui şuvoi de foc curgându-i prin vene.
Auzi vocea maestrului de ceremonii strigând, pe numere, concurentele care trebuiau să se pregătească de urcarea pe scenă. Venise rândul ei. Le văzu pe celelalte patru apropiindu-se de treptele laterale şi le evaluă scurt forma. Una dintre ele, cea mai ȋnaltă, era clar mai bună şi îşi dădu seama că nu avea şanse să o bată. Deşi erau din aceeaşi categorie de vârstă, se vedea clar că tipa era la limita inferioară a acesteia, probabil ȋn jur de 45 de ani, pe când Matilda ȋmplinise deja 50, iar ȋn intervalul ăsta aparent ȋngust dintre 45 şi 50 orice an conta. O observă apoi pe alta, mai mică de statură dar prea musculoasă pentru categorie, avea picioarele groase, ȋn mod normal ar fi trebuit depunctată. Celelalte două nu ȋi puneau probleme, erau slăbănoage, le lipsea fermitatea si conturul muşchilor, tonusul de sportiv. Arătau ca nişte femei foarte suple bune de modelling dar nu de fitness.
Se aşeză ȋn fruntea coloanei, numărul ei de concurs, 17, era cel mai mic şi auzi cum prezentatorul ȋncepe să le cheme la rampă. Urmează categoria masters 45 plus. Intră acum ȋn scenă, Matilda Partene, sportivă reprezentând clubul Vivi’s Gym din G. Să o primim cu aplauze!
Trase aer ȋn piept, făcu o cruce discretă şi porni. Ca ȋntotdeauna când urca pe scenă, uita tot ce repetase metodic ȋn cele patru lungi luni de pregătire. Tot ce mai conta acum erau automatismele pe care spera să şi le fi format de-a lungul timpului. Cu asta se prezenta acum şirului de arbitri din faţa ei. Undeva mai ȋntr-o parte, Vivi o privea serios din spatele ochelarilor cu rame subţiri, negre. Ȋşi aminti de zâmbet şi forţă unul larg, dar anemic şi fals. Suge burta, strigă Vivi, apoi binecunoscutul şir de instrucţiuni, Ȋncordează coapsa, aşa, ţine-o aşa. Scoate marele dorsal, fesa sus. Bravo! Când termină seria celor 4 poziţii obligatorii, se retrase în partea stângă a scenei pentru a face loc celorlalte concurente. Aşteptă intrarea şi prezentarea lor, apoi se repliară toate ȋn faţa arbitrilor pentru comparaţii. Era practic momentul culminant, ȋn aceste secunde sub lumina tăioasă a reflectoarelor se găsea ȋndreptăţirea acelor luni de pregătire riguroasă şi minuţioasă, de renunţări şi ȋndoieli, de epuizare şi revenire, de luptă cu creierul prăjit de foame, cu muşchii storşi de ultimul atom de energie şi articulaţiile forţate la limită. Acum, privirile arbitrilor măsurau structuri, comparau forme şi mărimi, analizau densităţi, disecau fibre, totul pentru a găsi perfecţiunea ȋntruchipată ȋntr-un trup omenesc. Urma verdictul.
Matilda auzi ca prin vis numele concurentei clasate pe locul 5 şi recunoscu pe una din cele 2 silfide pe care le apreciase ca neavând nicio şansă la podium. Când la locul 4 ȋşi auzi numele, acesta ȋi sună străin de parcă nu era al ei şi primi şocul pâna ȋn plăsele. Blocă automat gândurile şi de ce-urile care ȋncercau să-i zburde prin minte, iar rânjetul de pisică de Cheshire pe care cu greu ȋl mai putea susţine pe faţa puternic fardată, obosită, ȋi alunecă brusc ȋn barbă. Primi mecanic diploma din partea reprezentantului federaţiei şi se retrase ȋncet ȋn spate eliberând ȋn sfârşit abdomenul din sforţarea ȋn care ȋl ţinuse până atunci. Se anunţară apoi locurile 3, 2 şi 1. Fetele primiră diplomele şi medaliile după care urmă sesiunea de fotografii.
Coborȋ repede ȋncercând să păstreze o frântură de zâmbet pentru a masca dezamăgirea, simţită acum prin toţi porii. Ȋl văzu pe Vivi apropiindu-se ȋncruntat, privind ȋn jos.
— Ȋmi pare rău, fată, nu ştiu ce s-a ȋntâmplat. Trei dintre arbitri, asta e sigur, te-au dat pe primul loc. Probabil că ceilalţi nu te-au considerat bună pentru categoria asta. Altă dată, am să te las să mergi unde simţi tu că ţi-e bine.
Matilda nu răspunse nimic, plânsul ȋi stătea ȋn gât, un şuvoi gros de lavă gata să erupă. Ȋşi scoase papucii şi ȋncepu să se ȋmbrace febril, fără să mai ia seama că ȋşi strica coafura princiară sau că ȋşi ȋmprăştia rimelul pe obraji. Ȋn frenezia plecării uită până şi să ȋnapoieze numărul, ȋi rămase prins de chilot. Ieşi grăbită din sală şi, ajunsă afară, privi la soarele care se ȋnălţase pe cer, lumina lui curgea prelingându-se pe clădiri şi pe asfalt parcă ȋn fâşii zdrenţuite de aur lichid.
Merse mecanic, pe acelaşi traseu, ȋnregistrând neatentă repere cunoscute. Ȋn sfârşit, se opri la cofetăria pe care o remarcase deja cu o seară ȋnainte. Nu era nimeni ȋnăuntru, doar vânzătoarea, o tinerică amabilă care se uită la ea puţin uimită. Privirea ȋi fugi inevitabil către vitrinele cu prăjituri şi ȋncepu să analizeze atent platourile expuse. Torturi cu glazuri grele, ȋncremenite ȋn filigrane migăloase, felii grase de prăjituri alese, unele triunghiulare altele dreptunghiulare, lăsându-şi la vedere stratificaţia diversă, piramide de macarons ȋn culori pastelate flancate de şiruri de trufe prăfuite ȋn pudră de cacao, jeleuri trufaşe etalându-şi carnea translucidă sau drugii sarailiilor aliniate ȋn tăvi ca nişte omizi uriaşe. Ȋncercă să le desluşească numele, fragolină, amarenată, africană, papucel, ȋnsă ȋşi pierdu curând puterea de concentrare. Nu mai mâncase zahăr de circa patru luni, aşa că nu mai putu rezista. Alese câteva dintre cele mai onctuoase, mousse-uri de ciocolată vălurită, grea, minitarte cu caramel şi preferata ei, cheesecake. Plăti, ȋşi fixă mai bine rucsacul ȋn spinare ca să nu o incomodeze, şi ieşi.
Aflată la un pas de ȋmplinirea plăcerii ȋndelung ȋnfrânate, Matilda aproape că uită de amărăciunea concursului. Deschise cutia de carton cu feluritele prăjituri, alese una la nimereală şi o ȋnfulecă grabnic pentru a-şi alina lunga şi nestăvilita tânjire. Apoi alta, şi alta. Erau atât de moi, cu textura atât de fină ȋncât i se topeau aproape instantaneu ȋn gură. Uită că era pe stradă, că arăta destul de neobişnuit cu bentiţa cu strasuri ȋn păr şi cerceii lungi, bogaţi, ciorchini de pietre mărunte tremurându-i la fiecare mişcare, că pe faţă transpiraţia ȋncepuse să-i sape uşoare dâre ȋn stratul de vopsea. Nu mai avea importanţă nici că degetele şi colţurile gurii ȋi erau mânjite de ciocolată, tot ce conta era să umple monstrul acela ghiorăitor, stomacul care ȋşi cerea acum drepturile ȋn chip de nerăbdat. Pe nesimţite, Matilda ajunse la pensiune si apoi ȋn camera unde se trânti direct pe pat. Nu pentru multă vreme, căci acelaşi tiran, neliniştitul şi nemulţumitul stomac, o târȋ către baie unde, ȋn câteva clipe deşertă toate zaharicalele cu care se ȋmbuibase fără măsură pe drum. Vărsă ȋndelung, cu icnete, cu sufocări, azvârlind din lăuntrurile adânci până şi ultima fărâmă de ciocolată.
Când termină, epuizată, se ridică de lângă vasul de toaleta, ȋndoită de brusca durere de stomac care o cuprinsese ȋn timpul vomei şi merse iarăşi ȋn pat. Luă telefonul mobil şi o sună pe maică-sa. Ştia că aştepta apelul, chiar dacă ȋntotdeauna dezavuase participarea ei la concursuri.
— Alo, mama? Ce faci, ȋntrebă Matilda cu voce scăzută când mama ȋi răspunse.
— Aaa, Madi, mamă, uite ȋi fac paste lui Leo. Ia spune, ai terminat?
— Da, mormăi Matilda, ȋncercând să ȋşi ascundă supărarea, am terminat. Am ieşit a patra, zise ȋncet, intuind deja următoarea ȋntrebare.
— A patra din câte? mai ȋntrebă mama.
— Din cinci, mamă. A patra din cinci.
