Păstrați restul

de Schtte

Vreau să-ți vorbesc despre poemul pe care l-am visat aseară. Venisem din Pheonix, acolo m-am întâlnit cu o femeie care insinua că e iubita mea și încerca să-mi încălzească mâinile mele digerate în mâinile ei transpirate. Bărbații din bar, trei la număr, așezați la masa din fața noastră, vorbeau franțuzește. Unul dintre ei era străin, ceilalți doi erau români. Străinul bea vinul alb înjumătățit cu apă, dintr-un pahar grotesc de mare în care s-a și înecat de vreo câteva ori, dar fusese salvat de fiecare dată de compania lui bizară. Românul, un bărbat ajuns aproape de balamalele senectuții, l-a întrebat direct, într-o franceză de cale ferată, sacadată: ches-că-vu-fet-o-juir-di? – common? ches-că-vu-fet-o-juir-di? – Rien!

Bunele maniere, pentru bietul român de la masa de alături, sunt tot un fel de limbă franceză, de limbă străină pentru dânsul. La ce te gândești? Mă întreabă femeia care-și freacă mâinile de picioarele mele, pe sub masă. La nimic! Conversația celor din față pare a fi naturală, firească. Unul din cei doi români se ridică de la masă, cu telefonul la ureche și apoi iese afară. Între timp, românul rămas pe loc îi întinde un pumn de bancnote albastre, pe sub masă, străinului. Acesta le primește și le îndeasă repede în buzunarul de la hanorac, după care se scuză și merge la toaletă. Ea mă ține de mână și-mi povestește despre sarcinile de lucru îndeplinite cu succes, la slujbă. Eu îi explic, la rândul meu, conceptul de angoasă la Heidegger, o rog să achite nota și apoi ne despărțim. Străinul se întoarce cu o mimă gravă, nemulțumită. N-or fi fost banii de ajuns? Nu știu, dar atunci începusem să fierb versurile și să adaug, cu frică, piperul și sarea și oroarea, oroarea de a scrie, oroarea de a vedea un schimb în fiecare cuvânt adresat celuilalt.

………………………………………………………………………………………………

Pentru o duzină de zâmbete, la preț promoțional, plătiți cu cardul trei fraze de comentarii acide, două cu tentă erotică și una de subminare ori luare în derâdere a seriozității. Pentru clienții fideli, care și-au făcut comenzi speciale prin cardurile de cumpărături, avem puncte de fidelizare. Restul, un mărunțiș de pufneli și hohote schimonosite, bifează în bonuri de masă un dineu copios  de râsete diabetice.

Feedback Motanov

– un pic greoi la început, n-am înțeles nici când, nici unde se petrece acțiunea „Venisem din Phoenix, acolo m-am întâlnit cu”
– apoi mișto
– ultima parte e de neparcurs pentru mine