Povestire de Gina
Aripile-i obosiseră de-atâta atmosferă plină de informații, curenți contrari, distanțe lungi şi fel de fel de lucruri; de aceea s-a agățat în creanga unui copac pentru o binemeritată odihnă.
„Aude cineva cât de tare îmi bate inima? ” a întrebat. Ca răspuns, un roi de muşte s-a înălțat în roiuri spiralate, câțiva viermi s-au ascuns în găurile din excremente, iar gândacii au încremenit cu toții.
„Dar cei fără de inimă nu aud alte inimi, ” continuă pasărea. „Cei ce îşi aruncă inima devin nişte invadatori în lume, mizând pe sfidarea legilor, dar şi cei care au plăsmuit fundamentul legilor au mizat pe acelaşi lucru. ”
Spirala de muşte s-a prăbuşit moartă la pământ. Ţărâna le-a învăluit, ele au germinat şi aşa au crescut noi oameni. Pasărea s-a ridicat în zbor, iar de data aceasta, obstacolele din calea ei erau mai multe şi mai mari, mai înalte şi mai sticloase, mai încăpătoare şi mai pline. Îşi privea reflexia în geamul unei clădiri ridicată până la nori şi îşi spuse: „în pregătirea zilei de mâine, propun să nu mai uit niciodată cât de sus pot să zbor. ” Un pictor neomenesc i-a creat penele şi fulgii dintr-un alb-negru maiestos, dar aspectul ei determină întreaga planetă să sufere de cromopsie. Deşi ea e înfățişată într-un contrast necolorat, reuşeşte să emane culori impresionante în griurile urbane pietrificate în mod artificial. După câteva piruete în aer, s-a hotărât să caute un loc din care să privească oamenii şi s-a aşezat la prima fereastră deschisă. Printr-un ochi de pasăre se zărea un cadru pătrat care includea multe alte pătrate aflate printre aburi. Se vedea o femeie tânără, fără expresie, preparând de-ale gurii într-o bucătărie formată numai din obiecte cu unghiuri drepte. Tânăra spuse:
„Mamă, ţi-am repetat de un miliard de ori, el trece acum printr-o formă foarte avansată de schizofrenie şi nici nu are idee despre acest lucru. Te rog să nu-i spui vreodată, altfel se va sinucide. ”
Ochiul s-a închis pentru ceva vreme. Nu era un moment potrivit pentru studiul oamenilor. A plecat. Odată cu zborul ei, flăcări uriaşe au izvorât din acea fereastră. Pasărea s-a dus spre ocean, unde s-a întâlnit cu mulțimea de păsări ce aparține rasei sale. Fericirea întâlnirii a făurit un dans al eterului care se arăta ca un singur organism stăpân al cerului. Fiecare pasăre din grup trăia în interdependență cu structurile interne ale celorlalte păsări. Nicio pasăre nu mai era una, iar drumul lor era trasat printr-o parabolă nesfârşită. Oceanul cu valurile lui le imita dansul, devenind o oglindă a păsărilor.
Noaptea se aşeza repede. Oceanul scosese la suprafață o lună nouă şi curată care s-a ridicat pe cer imediat. Câțiva peşti mici rămăseseră atârnați în nişte cratere, dar solzii lor alunecoşi i-au ajutat să se elibereze repede şi au căzut cu toții înapoi în ape, amețiți de traseul cosmic parcurs cu o viteză suprarealistă. Stolul păsărilor se despărțise în fragmente adormite. Fiecare înaripată se culcase în primul copac din prima pădure ivită în cale.
Se făcu dimineața de apoi, iar zburătoarea principală era demult trează. Ea nu are vreodată nevoie de prea mult somn, dar rămâne în cuib pentru câteva ceasuri ca să-şi contempleze viziunile. Pe măsură ce lumina creştea, pasărea cânta o muzică din ce în ce mai tristă care anunța doliul ce urma să se aştearnă peste toate pădurile.
De partea cealaltă, în oraş, mistrețul era spânzurat într-un stâlp de înaltă tensiune, ursul fusese împuşcat într-o piață, cerbul zăcea în fața unei clădiri instituționale cu un cuțit înfipt în frunte, girafa fusese otrăvită de nişte copii şi cadavrul ei era aruncat într-un container neîncăpător, tigrul avea capul zbrodit şi sfârşise într-un parc, iar uliul, cu aripile smulse, murise în fața unui magazin de bijuterii. Oamenii nu observau aceste lucruri, cu toții erau foarte ocupați şi preocupați de aspecte importante, cum ar fi, întrecerea dintre ei bazată pe condiția individuală de reproducere.
Cum au aflat aceste veşti, păsările şi-au început migrația către oraşul care, între timp se învăluise într-o ceață pe cât de deasă, pe atât de nefirească. Ajunse în oraş, zburătoarele au dat startul asaltului împotriva oamenilor. În mai puțin de-o zi, ele au reuşit să orbească aproximativ trei sferturi din populație, scoțând ochii oamenilor cu ciocurile lor ascuțite. Trecuse încă o noapte, iar pasărea care prevestise toate necazurile nu putea zbura mai sus de înălțimea unui om de talie medie, din pricina ceții. Se deplasa deasupra unei şosele cu scopul de a se întoarce în pădure. Din direcția opusă venea cu viteză mare o vacă roşcată. Pasărea a reuşit să o evite, dar vaca îşi întoarse drumul, îşi luă avânt şi se porni împotriva ei. Înaripata îşi deschidea ciocul dar nu putea să scoată niciun sunet. Îşi dorea să se ridice dar aripile nu îi mai aparțineau. Urma să scape dar întreaga imagine a devenit neagră.
Feedback Motanov
– ai timpuri diverse ale narațiunii: perfect simplu, perfect compus, prezent, alege unul și defilează cu el
– mă împotmolesc în unele fraze – nu curg și au așa, un fel de filosofie, de judecăți, ceea ce nu e neapărat benefic în ficțiune: „Cei ce îşi aruncă inima devin nişte invadatori în lume, mizând pe sfidarea legilor, dar şi cei care au plăsmuit fundamentul legilor au mizat pe acelaşi lucru.” „Un pictor neomenesc i-a creat penele şi fulgii dintr-un alb-negru maiestos, dar aspectul ei determină întreaga planetă să sufere de cromopsie. Deşi ea e înfățişată într-un contrast necolorat, reuşeşte să emane culori impresionante în griurile urbane pietrificate în mod artificial.” „Fericirea întâlnirii a făurit un dans al eterului care se arăta ca un singur organism stăpân al cerului.”
– povestea riscă să devină amuzantă: „Se deplasa deasupra unei şosele cu scopul de a se întoarce în pădure. Din direcția opusă venea cu viteză mare o vacă roşcată. Pasărea a reuşit să o evite, dar vaca îşi întoarse drumul, îşi luă avânt şi se porni împotriva ei. Înaripata îşi deschidea ciocul dar nu putea să scoată niciun sunet. Îşi dorea să se ridice dar aripile nu îi mai aparțineau. Urma să scape dar întreaga imagine a devenit neagră.”
– ideea e următoarea: dacă ai o viziune, fii mai exigentă cu ea. primele două paragrafe promiteau. am înțeles atmosfera, dar cam atât. povestea e scrisă inegal, întortocheat. dacă povestea e difuză în mintea ta, pentru cititor cu atât mai greu de prins va fi. de-aia ziceam să fii exigentă – să te întrebi dacă știi cu adevărat ce vrei să spui. dacă da, atunci antrenează-te în ce privește exprimarea, fluența, simplitatea
