Poem scris de Adamantha Rev, la Atelierul Mornin’ Poets #87 cu Deniz Otay, din 31 martie 2024, la tema microeseurilor poetice scrise în cheie contemporană.
Părea să privească mereu în gol când tăia legumele când felia carnea când îmi cârpea hainele când citea când îi povesteam cum mi-a mers ziua când desenam împreună când conducea când punea farfuria de mâncare aburindă în fața tatei dar mai ales când era singură și credea că n-o vede nimeni se așeza în fața geamului din bucătărie și privea într-o anumită direcție părea că încearcă să prindă un sunet o amintire îndepărtată ochii ei privind la fel ca în ziua în care motanul a ucis vrabia sau ca în cea în care am scăpat bolul cu toată mâncarea pentru cină mai târziu am aflat că în direcția aceea era oceanul casa noastră nu avea vedere spre ocean mi-a spus despre arabi despre cum își fac rugăciunile cu fața spre Mecca mi-a spus că oceanul era Mecca ei i-am spus tu ești Mecca mea
Pielea ei se usca și cădea cu fiecare zi tot mai mult peste tot găseam bucățele de piele uscată o ninsoare mama mea ningea în fiecare zi până și pleoapele ei ningeau mai târziu părul ei se lăsa și el în smocuri îmi spunea glumind că e toamnă la ea și cu fiecare an craterele de pe fața și mâinele ei se adânceau buzele ei se încleștau în tristețe tot mai des la școală copiii râdeau ești un gras obsedat de foci iar taică-tu s-a însurat c-o babă învățătoarea mă trăgea deoparte încerca să afle dacă sunt ok dacă mama e ok nu eram niciunul cum puteam s-o spun
Cu fiecare an pielea ei devenea tot mai pală dorul tot mai greu de conținut de casa noastră din Monterey de cartierul în care vecinele se întâlneau la petreceri cu cocktailuri la care se vorbea despre staruri rochii diete la care se răspândeau bârfe și toxina botulinică anticipam că într-o zi mama va bubui și apele oceanului ne vor înghiți pe toți drept răsplată
În zilele bune înainte să ajungă la pat înainte să orbească mergeam pe plajă mă învăța să înot îmi spunea despre viața ei de dinainte despre fratele și părinții ei despre corpul ei fusiform perfect adaptat adâncurilor despre cum ochii ei puteau vedea clar în apele întunecate despre cum acuitatea ei dispărea despre pielea ei lucioasă de culoare gri cu pete negre despre recifele de coral despre cum mânca toată ziua calamari moluște păsări marine crustacee despre ființele subacvatice poveștile somonilor dugongilor lamatinilor vidrelor balenelor despre neamul focilor despre cum în acea noapte era singură și lumina lunii o îmbiase să-și lase pielea de focă pe plaja ce părea pustie despre cum tatăl meu a fost primul om de care s-a îndrăgostit primul om pe care l-a lăsat s-o vadă în acea noapte a fost cât pe ce să mă prindă rechinul însă m-a prins tatăl tău deși mama ei i-a spus să nu meargă cu nici un om acasă căci va muri așa a fost Ooruk mi-a ascuns pielea i-am spus nu pot fi soție aparțin altei lumi
