Poezie scrisă de Andrei Sainenco , apreciată de Emanuela Ignățoiu-Sora, la Atelierul Mornin’ Poets , pe 3 iulie 2022, pornind de la un exercițiu ad-hoc.
până la urmă ne-am trezit cu toții în același loc
cu pereții stranși în jurul mobilei,
mobila gâtuită în jurul nostru
în jurul ferestrelor aceeași lumină și la tine
visele par mai mult promisiuni
sub care mucegaiul pătrunde încet încet în plămânii noștri
ne otrăvea privirile, ne strângea dinții și pumnii
mesele și scaunele au fost martorii
bătăliilor mici care-au legat războiul nostru de mai târziu
până la urma ne-am trezit în același loc
pe covor, jucăriile s-au împrăștiat printre ani
am făcut ce-am văzut că se face
am învârtit caseta până la refuz
ne-am trezit în același loc
întunecat, în care mucegaiul ne strânge ca într-un cocon
respirația noastră milimetru cu milimetru
