Povestire scrisă de Călina Niță și aleasă pentru publicare de Veronica D. Niculescu, în urma primei ediții a concursului trimestrial.
De Crăciun, mama i-a făcut cadou Karlei, printre multe alte lucruri dorite, o pijama pe al cărei guler mă înghesuiam eu, o maimuțică brodată cu multă dragoste, ce purtam o tichie violet, pusă ștrengărește pe-o ureche.
Karla, viitoarea mea amică, nici nu bănuiește că pijamaua aceasta nu este una oarecare: ea ne va permite să călătorim oriunde. (Sper că va deschide repede cutia cu cadoul, fiindcă este întuneric și foarte cald aici.)
Deodată, am simțit cum Karla a primit cutia și a început să danseze ca o adevărată balerină, strângând darul la piept. (Noroc că eram brodată, că altfel m-aș fi rostogolit de colo-colo). În cele din urmă, a așezat cutia pe masă și a deschis-o plină de curiozitate. În acea clipă, am zărit lumina zilei. Karla avea părul negru ca abanosul, iar ochii mari și albaștri ca o apa cristalină. În păr avea prinsă o agrafă cu un brăduț cu beculețe multicolore. Cu fața zâmbitoare, mama sa merge la bucătărie să pregătească masa pentru invitații ce vor veni diseară (știu asta pentru că am auzit-o pe Karla vorbind despre niște musafiri).
Pentru că am amorțit stând ghemuită pe gulerul pijamalei, mă ridic să fac puțină mișcare și să rostesc vraja cea bună:
Vrajă vrăjitorie
Am amorțit pe guler ghemuită
Într-o cutie înghesuită
E drept că la cât sunt de mică
Pot face baie chiar și-ntr-o ulcică
Dar, pentru o vreme,
Acest lucru nu-l doresc,
Ci ceva mult mai firesc:
Aș vrea să fiu ceva mai mare
Și Karla să mă-ntâmpine cu încântare!
Și ruga s-a împlinit. În acel moment, Karla citea, dar, imediat și-a ridicat din carte privirea senină și a început să analizeze cu uimire.
— Tu… Tu ești maimuțica de pe pijamaua mea, nu-i așa?
— Da, eu sunt, draga mea. Numele meu complet este Maimuțica Patru Banane, dar te rog să-mi spui Maimu fiindcă așa mă strigă toată lumea.
— Toată lumea? Dar tu ai fost brodată pe un guleraș!
— Karla, ai dreptate, dar pijamaua aceasta nu este una oarecare: dragostea cu care mama ta m-a brodat pe guleraș o face foarte specială. Acolo, în țesătură se ascunde o lume extraordinară la care nu te-ai fi gândit niciodată. Te invit să explorăm împreună Lumea Animalelor și să o cunoști din cu totul altă perspectivă! am încercat să o lămuresc eu.
— Oare nu o să intru într-o mare belea dacă mă aventurez cu tine prin cine știe ce locuri?
— Nici vorbă! Doar știi că maimuțele sunt foarte deștepte, inventive și mai ales le plac lucrurile noi. Și apoi, în ce belea te poate băga cineva care are doar marele păcat de a fi dependent de banane? Vei putea cunoaște altfel animalele și vei putea scrie chiar o poveste foarte interesantă, mai ales pentru oameni. Așadar, nu te mai codi și hai în lumea fabuloasă a animalelor. Tot ce trebuie să faci este să închizi ochii și să te gândești la un animăluț care iți place!
Deodată se auzi un foc de armă.
— Doamne, ce-a fost asta? Ce sperietură am tras! Își spuse în sinea ei Karla.
— Draga mea, cred că știu la ce animal te-ai gândit! La iepuraș!
— Bună ziua, dragi prieteni! salută Iepurilă cu o voce neașteptată, ieșind dintr-un tufiș.
— Bună ziua, Iepurilă! i-am răspuns eu. Ce ai prins astăzi?
— Ooo, Maimu! Nici nu bănuiești! O turturică pe care am s-o tratez cu firimituri, mai facem și o conversație, și-i dau drumul apoi.
— Bravo, iepurașule! Dar eu te știam tare fricos! spuse cu uimire Karla. Acum văd că umbli cu o armă!
— Draga mea, oamenii trag multe concluzii pripite! Acesta-i adevăratul iepuraș din mine! rosti mândru Iepurilă mângâindu-și pușca. Doar nu vă gândiți că am folosit arma să împușc o biată turturică? Nu, turtureaua se numără printre prietenii mei. Dar haideți să vedeți expoziția mea cu exemplare minunate de la ultima vânătoare. Am multe să vă arăt!
— Cu mare plăcere! spuse fetița încântată.
Eu și Karla am luat-o la goană prin poieniță după „maestrul vânător” și am ajuns la locul dorit abia respirând. Mă rog… Asta nu-i o noutate! Iepurașul ăsta e iute în orice face!
Iepurilă se strecură într-un tunel întunecos, iar noi, de trei ori peste cap, halei – hap, după el!
În fața ochilor ni s-a deschis o sală uriașă cu felurite blănuri ce aparținuseră animalelor de prin locurile pe unde colindase și vânase Iepurilă, prietenul cel năzdrăvan. Mie și Karlei ne era rușine să ne prezentăm murdari de noroi cum eram după acel „halei – hap” prin tunel, mai ales că sala de expoziție era plină de o mulțime de personalități din lumea iepurească: nu lipsea Principesa Iepurinova, Contele de Iepureni și mulți alții. Cu repeziciune, ne-am strecurat de-a bușilea prin mulțime și am reușit să vedem cât de cât expoziția. L-am lăsat pe Iepurilă să întâmpine alți invitați pe care-i aștepta de mult timp, spunându-i că expoziția este de-a dreptul uluitoare, dar este timpul să plecăm.
Eu și Karla nu ne reveneam: cât pot fi de înșelătoare aparențele! Descoperisem un Iepurilă în același timp milos și darnic cu turtureaua, dar vânător înrăit și mândru de capturile sale. Toți îl știau fricos și de umbra lui. Iar el expusese blană de urs, de lup, de leu, de panteră, și alte animale pe care le vânase.
Am lăsat deoparte gândurile despre Iepurilă și am ajuns într-o poieniță.
— Karla, gândește-te la un animal!
— Maimu, mă pot gândi la două deodată?
— Da, de ce nu?!
— Pe locuri, fiți gata, STAAART! se auzi vocea unui comentator sportiv.
— Hmm… se pare că te-ai gândit la ghepard și la țestoasă! Astăzi participă la Marele Cros al Pădurii care se desfășoară la fiecare zece ani, am spus eu.
— Nu-mi vine să cred! Ghepardul aleargă foarte încet! Țestoasa este foarte aproape de linia de sosire! rosti Karla cu uimire.
— În Lumea Animalelor orice este posibil! i-am răspuns eu.
— Șiii… Țesti câștigă! strigă comentatorul.
Karla își face loc prin mulțime și ajunge la câștigătoarea crosului.
— Țesti, Țesti! Cum ai reușit să câștigi? Nu te supăra pe mine, eu știam că țestoasele sunt lente!
— Draga mea, de 250 de ani particip la cest cros. În tot acest timp mi-am îmbunătățit condiția fizică și mai ales tehnica. Și să-ți mai spun ceva: când îți dorești cu adevărat un lucru, este imposibil să nu reușești. Totul este să nu încetezi să speri, să continui să lupți. Eu asta am făcut.
— Uimitor!
Gânditoare, Karla s-a întors spre mine și i-am spus:
— Acum las-o pe Țesti să-și savureze victoria și gândește-te la un alt animăluț! Nu mai avem mult timp de plimbare.
— La o pisicuță pufoasă mă pot gândi?
— Desigur! i-am răspuns și cât ai clipi ne aflam acasă la Pufi.
— Ce frumoasă este Pufi! a exclamat cu încântare Karla. Am intrat în salonașul cochet al lui Pufi tocmai când ea discuta cu cele mai bune prietene.
— Bună ziua, Pufi! am salutat eu.
— Maimu, ce surpriză! De când nu te-am mai văzut! Dar ce-i cu noroiul de pe hainele voastre?
— Ăăă… E poveste lungă!
— De fapt, nici nu contează! Vă poftesc să vă faceți comode și să luați loc. Dacă doriți, curățătoria vă stă la dispoziție non-stop.
Cu discreție, i-am șoptit Karlei la ureche că Pufi și-a deschis cea mai de succes curățătorie.
— Pufi, cum ai reușit să dobândești succesul acesta uriaș despre care îmi spune Maimu?
— Păi, am muncit foarte mult și am avut sprijin și noroc, draga mea.
— Hmm… Să nu te superi că îți spun, dar oamenii știu despre pisici doar că sunt leneșe și așteaptă să le vină totul pe tavă, spuse Karla.
— Hi, hi, hi râse Pufi pe sub mustăți. Nu este și cazul meu. A! Era să uit. În seara aceasta va avea loc și o prezentare la Casa de modă pe care mi-am deschis-o. Vă invit să vedeți colecția de iarnă pe care am creat-o în atelierul propriu.
— Ce frumos! Păcat că nu putem rămâne. Trebuie să ajungem cât mai curând acasă! i-am explicat eu. Te felicităm, Pufi!
— Mulțumesc! Poate altădată! spuse cu mândrie Pufi.
— La revedere!
În clipa următoare ne aflam din nou în camera Karlei.
— Acum, eu trebuie să fiu din nou maimuțica brodată pe gulerul pijamalei.
— Pe curând, Maimu, spuse Karla cu glas ușor.
Și iată, este timpul:
Vrajă vrăjitorie
Acum, pe dată,
Ne întoarcem din călătorie.
Vreau ca mâine să fie
Pentru Karla o zi minunată.
Iar eu, mica maimuțică alintată
Pe guleraș brodată
Minunile lumii să i le prezint
Cum nici nu i-ar trece prin gând.
Și Maimu se așeză cuminte pe guleraș.
— Karla, au sosit invitații! O anunță mama.
— Vin îndată! răspunse Karla, rupându-se cu greu din visare. Învățase multe în această călătorie și pentru asta era recunoscătoare micuței Maimu.
