Poem scris de Briseis Stan, la Atelierul Mornin’ Poets #92, cu Raluca Boantă, din 9 iunie 2024, la tema orașului.
dădea spasmodic din coadă cred
că era în agonie cred că încerca să se ridice
cum faci să salvezi toate pisicile toți câinii toți
veniți spre mine cu o viteză pe care nu pot să o înțeleg
ca o mașină nu vedeți corpul mic APĂSAȚI FRÂNA corpul
acesta este al meu, doar al meu APĂSAȚI FRÂNA dar
vă grăbiți. vă este foame. am auzit și eu de-acei oameni care
adună victimele autostrăzii și le gătesc (mie de boli nu
mi-e frică) și ca să nu le lase singure visează cum le pun
căpșorul în poală și în sfârșit au ce mângâia mintea mi se
golește când spun: casa mea e un adăpost de animale fiecare
are o poală în care le e mereu cald și aici NU există FARURI
nici telefoane mâncăm de dimineața până seara ce ne place
și ne jucăm cu bulgări sunt feminină și băiețoasă și nimic nu mă
mai interesează
p.s. unele versuri sunt replicile/prelucrarea acestora dintr-un interviu cu lucrătoare
sexuale
