Povestire scrisă de Ramona Micu, aleasă de Cezar Paul-Bădescu la Creative Writing Sundays, pe 1 octombrie 2017. Povestire scrisă pornind de la tema „Ilustrați, într-o povestire de maximum 6000 semne, lucrul de care vă e cel mai frică.”
Deschid poarta cu mintea aiurea. Căruţul lui Ducu se poticnește, scȃrţȃie cu zgomot de fiare vechi (fiareeeeeee vechi, măăăăă), forţȃndu-mă să-l ȋndrept ȋnainte de a intra ȋn curte. Andu mă ignoră, trage după el un cărucior de păpuși, abandonat de careva pe terenul de joacă. Ducu dă din picioare, a ȋnceput și el să vrea atenţie, s-a cam terminat cu liniștea ṣi pe frontul ăsta. Mă aplec să-i dau suzeta, ȋncă mai poate fi păcălit. Pooooc, aud deodată, zgomot ȋnfundat, de cap pe ciment. Imediat, un urlet. Ascuţit, ca de sfȃrșit de lume. Andu e la pămȃnt, ȋntr-o baltă de sȃnge. Inima ȋmi bate nebună, Andu s-a făcut brusc mic, mic, mai mic decȃt Ducu cel din căruţ. Sȃngele curge șiroaie, mi-e frică și să mă uit. Cineva trebuie să fi chemat ambulanţa, nino nino. Nenea doctoru’ coboară ȋn fugă, evaluează situaţia, ȋși dă jos mustaţa de sub nasul lat, toarnă peste ea un lichid cu miros de spital, ȋl tamponează la ceafă și gata, Andu se ridică. Sȃngele s-a oprit. Nenea doctoru’ ȋși ia ȋnapoi mustaţa, o scutură pȃnă se albește și ȋmi zȃmbește cald, nu-i nimic, doamnă, așa sunt copiii, mai cad, se mai lovesc. Se ȋntoarce la ambulanţă și pleacă. Mi-a venit inima la loc. Mă ȋntorc la căruţ, am și uitat de Ducu pentru cȃteva clipe. E bine, trage cu forţă din suzetă. Ceva mă atinge pe păr. Andu zboară pe deasupra mea, tras ȋn sus de-o mustaţă uriașă, alburie, cu miros de spital.
Mă trezesc transpirată, cu pulsul crescut. Lȃngă mine, Ducu ȋṣi suge cu zgomot degetul mare. Respir adȃnc, ȋi dau să mănȃnce. S-a făcut liniṣte. E miez de noapte, vecinii toṭi visează ȋn tăcere. Oare ce face Andu, mă ȋntreb ȋntr-o doară. Prea multă liniṣte. Mă ridic rapid, străbat ȋntr-o clipă drumul pȃnă ȋn camera lui. Aprind lumina ṣi urmăresc cu privirea miṣcarea ritmică aproape imperceptibilă a burticii dezvelite. E ok. Ȋnapoi la Ducu. Prea tȃrziu, nu mă mai ia somnul. Deschid telefonul. Un mesaj nou pe Messenger. Victor. E dimineaṭă deja la el acolo, se pregăteṣte să plece la birou. Ȋncă cinci zile ṣi e acasă. Nici nu ṣtiu cum s-au dus două săptămȃni. Ȋntre trezitul de dimineaṭă, haide, Andule, că ȋntȃrzii la ṣcoală, oare am scos fierul de călcat din priză, ṣi culcatul de seară, ȋncă o poveste, doar una, mami, promit, promit, parcă trece o clipă. Zi după zi după zi. Mi-e dor de tine, ȋi scriu. Cling, face telefonul, de ce nu dormi la ora asta, o să fii obosită ṣi nervoasă mȃine ṣi o să ṭipi la Andu. Pentru că nu pot să dorm, am visat ceva ṣi m-am trezit. Iar acum asta e, mă bucur de timpul meu cu mine, cȃnd copiii dorm pot să fac ce am eu chef. Să pierd vremea pe net, de exemplu. Să mă machiez. Să dansez. Habar n-am, să-mi aduc aminte că sunt ṣi altceva ȋn afară de mamă. Tu cu prostiile tale, vine răspunsul de la celălalt capăt al Pămȃntului, culcă-te ṣi lasă, machiat ȋṭi trebuie ṭie acum. Nu-mi trebuie, ziceam ṣi eu aṣa. Hai te pup, vorbim mai tȃrziu, ȋncheie el ȋn zgomot de aparat de ras alunecȃnd cu hȃrṣti peste barbă. Cel puṭin aṣa presupun, habar n-am ce face el acum, de fapt. Poate că trage apa la budă. Poate se ȋncheie la ṣireturi. Sau poate se caută ȋn portofel să plătească singaporeza mioapă cu care ṣi-a petrecut noaptea.
Mai stau o vreme pe facebook, sperȃnd că mă va lua somnul. Un sunet nedefinit sparge ȋn bucăṭi liniṣtea. Pare că cineva ar fi băgat cheia ȋn uṣă. Pulsul ȋmi creṣte nebun, ȋn timp ce urechea ȋncearcă să descompună zgomotul ȋn posibile surse, vecini plecaṭi la plimbare ȋn toiul nopṭii, vȃntul, un liliac bezmetic lovindu-se de peretele exterior, hoṭii. Hoṭii. Mă ridic ȋncordată, iau prima jucărie ȋntȃlnită ȋn cale pe post de armă ṣi mă ȋndrept spre uṣă. Parchetul scȃrṭȃie. Stau pe loc o vreme. Liniṣte. Doar pulsul ȋmi bate nebun ȋn urechi. Picioarele ȋmi tremură, de nestăpȃnit. Inspir, expir. Ȋncă doi paṣi. Mă lipesc de uṣă. Ascult. Ce faci acolo, mami, mă ȋntreabă Andu din pragul dormitorului. Mă plimb prin casă, ȋi răspund după ce arunc o privire prin vizor, să mă asigur că ȋn semiȋntunericul călduṭ nu e nimeni. Haide la culcare, ȋi spun ṣi-l duc ȋn braṭe pȃnă la patul ȋn care Ducu ȋṣi suge din nou degetul. Andu se lipeṣte de mine cu tot corpul ṣi ȋnchide ochii. După o vreme, respiră a somn. Mă dezlipesc uṣor de el, ȋntind mȃna după telefon ṣi ȋmi verific aplicaṭia de ṣah, să văd dacă mi-a mai făcut cineva vreo mutare. Do you use any social media, ȋmi scrie gthr345, I’d like to put a face to this nice conversation. Damă ia la f3, ṣah turn, ȋi răspund cu un smiley face, ha ha. Ȋnchid ṣi ȋncerc să mă culc la loc. Liniṣte. Prea multă liniṣte. Ȋntind mȃna spre Ducu, nicio reacṭie. Mă ridic ȋn fund ṣi-l scutur pȃnă ȋncepe să plȃngă. E bine.
